Homepage  / Advertorial

(P) Rețete de picnic ușoare și gustoase pentru clipe de neuitat

(P)  Rețete de picnic ușoare și gustoase pentru clipe de neuitat

de Redactia Tvmania

Atunci când vara sosește cu zile lungi și senine, sub privirea soarelui toată natura este învăluită în adieri și miresme dulci de care te bucuri tot mai mult pe măsură ce te îndepărtezi de agitația orașului. Parcă în acest anotimp fiecare colțișor de natură te îmbie la visare, la o relaxare ce îți domolește toate gândurile. 

Astfel că nimic nu e mai frumos vara decât să mergi la iarbă verde cu de cei dragi într-o poieniță din adâncul pădurii, pe un câmp înflorit sau la umbra unei livezi parfumate. Pentru ca momentele petrecute în inima naturii să fie de neuitat, ți-am pregătit trei rețete de picnic pline de savoare. 

Ideile pentru picnic cu care vrem să te inspirăm includ gustări delicioase, simple și răcoroase preparate cu bunătățile de la Boromir. Pe lângă aceste rețete, îți prezentăm și câteva sugestii despre cum să-ți organizezi picnicul astfel încât să savurezi din plin fiecare clipă petrecută în aer liber. 

Cum organizezi masa de picnic? 

Înainte de toate trebuie să te ocupi de pregătirea coșului de picnic care nu trebuie să fie prea greu de transportat. Coșul trebuie să conțină, pe lângă bunătățile savuroase și băuturile reci, doar lucrurile strict necesare: tacâmuri, farfurii și pahare din plastic, șervețele, un desfăcător pentru sticla de vin, condimente și o pătură mare mai subțire, suficient de încăpătoare pentru toți cei care te însoțesc. 

Când alegi mâncărurile pentru picnic trebuie să ai în vedere gustările care nu se strică repede și pe care le poți ambala foarte bine. Poți folosi și caserole ușoare pentru a păstra cât mai bine mâncarea pentru picnic . De asemenea, poți pune sticlele de apă plată la congelator înainte cu câteva ore de plecare. Nu doar că apa își va păstra temperatura scăzută pentru mai mult timp, dar va menține reci și celelalte mâncăruri și băuturi pentru picnic pe care le-ai pus în coș. 

Poți congela și câteva fructe proaspete pentru a te bucura de savoarea lor revigorantă mai apoi. Strugurii congelați sunt o gustare sănătoasă care completează perfect rețetele noastre de picnic. Pot fi savurați și în băuturi, înlocuind cu succes gheața.

Rețetă de picnic: Sandviș cu bacon, omletă, rucola și brânză 

Orice picnic ar fi incomplet fără un sandviș lejer și delicios pe care îl poți pregăti repede cu o seară înainte de a merge la iarbă verde. Preparat cu pufoasa Franzelă neagră Boromir cu maia, sandvișul cu bacon, brânză, omletă și frunzulițe de rucola este gustarea ideală pentru un picnic reușit. Franzela aromată și hrănitoare dă un gust aparte acestui sandviș pe care îl poți înfășura după ce l-ai preparat în folie de aluminiu pentru a se păstra cât mai bine până a doua zi. 

Desigur că poți alege și alte tipuri de pâine pentru această rețetă de picnic. Fie că preferi franzela albă, de secară, fără sare, sau din graham, pe boromirmarket.ro ai nenumărate variante de franzele sățioase și sănătoase. 

Gustare dulce pentru picnic: Savarina din cozonac

Deserturile îți vor îndulci și mai mult momentele savuroase pe care le împărtășești cu familia sau cu prietenii în timpul picnicului. Așa că o gustare dulce este de nelipsit de la masa la iarbă verde. Pe lângă fructele zemoase ale sezonului, poți lua cu tine și un desert răcoros de savarină din cozonac însiropat.

Este foarte ușor de făcut întrucât nu trebuie decât să prepari un sirop de rom în care vei înmuia feliile de Cozonac Boromir cu stafide. Cât despre frișca pe care o pui deasupra feliilor însiropate, te sfătuim să o folosești pentru decorarea savarinei numai înainte de a savura acest desert la masa de picnic pentru ca textura să își păstreze mai bine fermitatea și aroma irezistibilă. 

Atunci când încerci și alte rețete de picnic pentru deserturi, trebuie să ai grijă să eviți preparatele dulci mult prea fragile, care își pierd ușor din consistență atunci când sunt transportate. Poți înlocui oricând înghețata și budincile cremoase cu această savarină din cozonac sau cu prăjiturelele tale preferate. 

Rețetă de picnic: Platou cu Cozonacii Boromir 

Dacă vrei să te bucuri de un adevărat festin, platoul cu cozonaci pufoși umpluți cu creme fine, intens aromate, este numai bun de savurat. Întreaga familie va fi încântată de gustul unic al Cozonacului Boromir cu cremă de lapte și frișcă. Iar pentru ca rezultatul să fie și mai spectaculos, poți pune pe platou și felii de Cozonac Boromir cu cremă de rom și ciocolată pe care să le savurați cu crema catifelată de ciocolată Alunetta și desigur, cu cafeaua fierbinte din termos. 

Este o combinație dulce apetisantă care va fi pe placul tuturor. Trebuie doar să tai ambii cozonaci în felii subțiri și să îi asortezi pe platou, adăugând la final și câteva fructe proaspete. Poți găsi și alte rețete de picnic pentru un mic dejun gustos pe blogul nostru. 

Te așteptăm cu multe alte bunătăți pe boromirmarket.ro, locul în care vei descoperi numai bucurii savuroase!  

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton