TVmania: Cum te-a prins vestea despre arestarea lui Dan Diaconescu?
Pepe: M-a prins ca pe toată lumea, îţi dai seama că nu mă aşteptam la asta. Din câte am văzut din presă, ştiam de calitatea lui de martor, nu ştiam că el e învinuit. Părerea mea e că e nevinovat. Din cum e Diaconescu, el dă ştirea primul, nu stă să aştepte. Nu cred că a făcut nimic.
Cred că alţii s-au folosit de numele lui. El dacă a avut o ştire despre oricine, a dat-o direct, ca să fie sigur că e primul care o dă. Şi ştirea despre arestarea lui ar da-o primul! Nu e genul care să şantajeze, nu se pune problema de sunat, de cerut bani.
A făcut banii prin muncă, a muncit zi de zi. Aşa cum consideră unii că OTV e “0” TV, tot ştie toată lumea ce subiecte sunt, măcar din curiozitate.
Ce s-a întâmplat la “100% Adevărat”, cu acele apartamente despre care fraţii Negoiţă, cei de la care ar fi trebuit să fie cumpărate, spuneau că sunt neachitate?
Alea au fost problemele lor. din punct de vedere al contractului, cu patronii, cu şefii de la “100% Adevărat”. Eu cred că n-a fost nicio problemă, toţi şi-au primit premiile. Nu ştiu să vă dau detalii despre contracte, nu m-am uitat la ele.
Cu toate astea, s-a spus inclusiv că unii câştigători au fost evacuaţi din apartamente…
Au fost doar presiuni pentru evacuări, au apărut prin presă, dar nu ştiu să fi fost cineva evacuat. Ar fi trebuit să ia legătura cu cei de la “100% Adevărat”, să lea dea alt apartament, în cazul ăsta. Doar au recurs fraţii Negoiţă la o mică ameninţare, cu presa, cred. Nici nu ştiu mai mult.
Ce se întâmplă cu emisiunea, va mai fi un nou sezon?
Normal ar fi fost să începem. Acum, cu ce se întâmplă cu Dan, habar n-am. Am fost contactat prin martie şi mi s-a zis că, în clipa care începem, o să fiu sunat cu o lună înainte. Ar fi trebuit să înceapă prin iulie. A fost o emisiune extrem de costisitoare, nu e doar de entertainment.
Nu ştiu dacă s-au recuperat banii, dar de băgat, s-au băgat. Dacă aş primi propunerea s-o continuăm, aş accepta imediat, mi-a plăcut foarte mult.
Contractul meu a fost până la sfârşitul anului trecut, am semnat doar pe proiect, până la revelion, eu nu semnez pe ani. Acum sunt liber de contract.