Pınar Deniz a strălucit pe podiumul de la Săptămâna Modei din Paris
Pınar Deniz a demonstrat, încă o dată, că eleganța este al doilea său nume! Actrița turcă a defilat pe podiumul de la Săptămâna Modei din Paris, într-o rochie din satin, albă și a avut o apariție absolut angelică.
La un moment dat, în timpul defilării ea și-a atins burtica, iar fanii s-au gândit din nou la faptul că zvonurile privind sarcina actriței ar putea fi adevărate. Machiajul purtat de Deniz a fost unul minimal, dar suficient pentru a scoate în evidență frumusețea naturală pe care o are vedeta.

VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 20
Frumoasa actriță Pinar Deniz (30 de ani) s-a măritat cu alesul inimii ei, actorul Kaan Yildirim, unul dintre cei mai râvniți burlaci din Turcia, moștenitorul unei importante companii din domeniul farmaceutic. Cei doi sunt împreună din 2022, iar în 2023 s-au logodit, spre bucuria celor apropiați.
Conform haberekspres.com.tr, la eveniment Pınar a ales o creație Vivienne Westwood, iar Kaan Yıldırım a purtat o ținută Tom Ford. Căsătoria nu este singurul lucru frumos din viața lui Pinar. Ea ar fi aflat în urmă cu aproximativ două luni că este însărcinată cu primul ei copil, anunță tgrthaber.com. Întrebată de ziariști dacă este adevărată știrea, ea a evitat să confirme sau să infirme acest zvon.
Cine este Kaan Yıldırım, soțul actriței Pınar Deniz
Kaan Yıldırım este un actor turc cunoscut pentru rolurile sale în mai multe seriale de televiziune și filme. Născut pe 24 decembrie 1986, la Istanbul, Turcia, Kaan a devenit popular în principal datorită aparițiilor sale în drame turcești.

VEZI GALERIA FOTOPOZA 4 / 20
A absolvit Universitatea Bilgi din Istanbul, cu o diplomă în Comunicare, și a debutat în actorie în 2013 cu rolul din serialul Kayıp. De atunci, a jucat în numeroase producții de succes, printre care Ulan İstanbul și Halka.
De-a lungul carierei, Kaan Yıldırım a devenit unul dintre cei mai apreciați actori din generația sa, având o prezență carismatică pe ecran și o versatilitate uimitoare în interpretarea diferitelor personaje.
Sursă foto:
Citește și: