Homepage  / Uncategorized

Ayça Ayşin Turan și Ekin Koç fac echipă într-un nou serial turcesc. Ce știm despre proiect și ce alte surprize pregătesc fanilor

Ayça Ayşin Turan și Ekin Koç fac echipă într-un nou serial turcesc. Ce știm despre proiect și ce alte surprize pregătesc fanilor
7
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

de Redactia Tvmania

Frumoșii actorii Ayça Ayşin Turan (Poveste de pe insulă) și Ekin Koç (Kosem) au un proiect important perioada aceasta. Ei joacă împreună în serialul „Muhtemel Așk” („Iubire probabilă”), care va începe în curând la postul turcesc Show TV. Este a treia producție în care Ayça Ayşin Turan și Ekin Koç joacă împreună în rolurile principale, după filmul de la Netflix „Sen İnandır” („Fă-i să creadă”) și serialul de pe platforma beIN CONNECT „Vicdansız” („Lipsit de scrupule”).

Ayça Ayşin Turan și Ekin Koç fac echipă într-o nouă telenovelă turcească

Acțiunea din „Muhtemel Așk” se concentrează în jurul unui triunghi amoros și e presărată cu mult umor. Defne (Ayça Ayşin Turan) este o avocată de succes, inteligentă, rațională și extrem de independentă, care și-a dedicat întreaga viață carierei.

Exact în momentul în care decide că este pregătită să lase loc iubirii în viața ei, destinul îi scoate în cale doi bărbați complet diferiți, extrem de încăpățânați și care se urăsc de moarte, Kadir (Ekin Koç) și Tolga (Feyyaz Şerifoğlu). Defne va fi prinsă la mijloc între tacticile directe și copleșitoare ale lui Kadir și jocurile strategice ale lui Tolga, fiind forțată să navigheze între logică, mândrie și sentimente, într-o adevărată „bătălie” emoțională.

actorIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 7

Pe lângă trio-ul central, din distributia serialului mai fac parte și alți actori cunoscuți publicului din România precum Cansel Elçin („Asi”), Evrim Doğan („Dragostea plutește în aer”), Hayal Köseoğlu („Doctorul minune”), Melis Minkari („Totul pentru familia mea”), Müge Bayramoğlu și Ege Erkal.

Filmările pentru serialul „Muhtemel Așk” au început pe 23 mai 2026, producția fiind programată să aibă premiera în cursul lunii iunie. Realizat de casa de productie MF Yapım serialul e regizat de Altan Dönmez, în timp ce scenariul este scris de Elif Gamze Arslan și Derya Kara.

„Echipa este incredibilă, avem o energie de nota 10 pe platouri. Personajul meu, Kadir, este un bărbat extrem de hotărât și direct, care nu se teme să își exprime intențiile. Spectatorii vor vedea o poveste plină de viață, neînțelegeri amuzante și o rivalitate intensă care va ține publicul cu sufletul la gură. Ne-am simțit minunat la citirea scenariului și abia așteptăm ca publicul să vadă rezultatul”, a declarat Ekin Koç.

Ce mai fac Ayça și Ekim în afara acestui serial

Pe lângă filmările intense pentru noul serial „Muhtemel Aşk”, Ayça Ayşin Turan trece printr-o perioadă profesională extrem de plină, având tot felul de campanii publicitare. Actrița apare pe coperta numărului din iunie 2026 al revistei InStyle Turcia.

Ședința foto spectaculoasă a fost realizată la hotelul The Peninsula din Istanbul, unde Ayça a purtat ținute din noua colecție a casei de modă de lux Maison Alaïa. Totodată ea va putea fi văzută anul acesta pe marile ecrane din Turcia în filmul „Al Beni Baba”, alături de Erkan Petekkaya și Ayça Bingöl, dar și pe platforma online Tabii în serialul „Rüzgarlı Pazar” („Piața bătută de vânt”), în care face pereche cu İsmail Hacıoğlu.

În ceea ce îl privește pe Ekin Koç, acesta a bătut palma pentru a juca într-un serial produs de Netflix, „Usta” („Expertul”), care va prezenta viața jucătorului de biliard turc Semih Saygıner.

Dacă în carieră le merge ca pe roate cu dragostea Ekin și Ayça nu stau prea bine. Ekin s-a despărțit recent de modelul de origine rusă Irina Lunkova, în timp ce Ayça nu s-a mai afișat oficial cu niciun bărbat după relația cu Alp Navruz, încheiată în 2022.

Sursă foto: Instagram

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
Cel mai nou VIDEO
PE ACELAȘI SUBIECT
Actorii turci ai momentului
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton