Homepage  / Cinema

Populara comedie „Gemenii” va avea o continuare

Populara comedie „Gemenii” va avea o continuare

de Andreea Hentea,

După 33 de ani de la lansare, filmul „Gemenii” / „Twins” (1988), care aducea pe ecrane un duo de neuitat (Arnold Schwarzenegger și Danny DeVito în rolurile a doi frați gemeni), va avea o continuare, scrie deadline.com

În filmul din 1988, regizat de Ivan Reitman, doi frați gemeni se nășteau în urma unui experiment științific eșuat. Cât se poate de diferiți, ei fuseseră despărțiți la naștere, aflând despre existența celuilalt abia la maturitate. Comedia a fost un succes imediat la public, care a apreciat nu doar gagurile construite pe diferențele vizibile și invizibile dintre cei doi eroi, dar și emoția mereu înnoită a întâlnirii lor. Studiourile Universal au contabilizat 216 milioane de dolari încasări la nivel global, iar povestea a rămas în amintire ca o găselniță scenaristică foarte simpatică, la care s-au adăugat interpretările convingătoare ale celor doi excelenți actori. 

Noii tripleți hollywoodieni

Astăzi, după 33 de ani, regizorul și producătorul Ivan Reitman, Arnold Schwarzenegger și Danny DeVito sunt în discuții pentru o continuare a filmului. Această continuare ar urma să ne prezinte un al treilea frate geamăn (jucat de Tracy Morgan), de existența căruia cei doi nu aveau habar. Proiectul tocmai a fost prezentat în cadrul Festivalului de Film de la Toronto, care se desfășoară în cea mai mare parte în mod virtual, la fel ca anul trecut.Scenariul noii povești urmează să fie scris de Dylan Dawson și Lucas Kavner și deja au fost transmise semnale către cumpărători potențiali. 

„«Gemenii» a avut destul de mult succes. La câțiva ani după film, Arnold l-a întâlnit pe Eddie Murphy, care a spus că ar trebui să fie un triplet și că de aici ar putea ieși o comedie foarte reușită”. Ivan Reitman și Eddie Murphy au schițat împreună un scenariu, dar succesul comediei „Coming 2 America” (continuarea marelui succes al lui Murphy din 1988, „Un prinț în America” / „Coming to America”), lansată în martie 2021 pe platforma Amazon, l-a împiedicat pe Murphy să continue proiectul. 

Atunci, Ivan Reitman s-a gândit la Tracy Morgan, cu care e prieten vechi și pe care îl consideră unul dintre tipii extraordinar de amuzanți. Convins că acesta va fi un triplet grozav pentru binecunoscuții eroi, a rescris tot scenariul pentru el, iar acum caută finanțare. 

Noul film va porni de la ideea că a mai existat, în secret, un nou-născut, în urma experimentului din filmul original. Acesta era un bebeluș de culoare, care nu a luat legătura cu frații lui la maturitate. După ce se întâlnesc însă, legătura dintre ei se formează rapid. „E un film despre familie, spune Reitman, iar băieții ăștia chiar au o chimie excelentă și își transmit o energie extraordinară, pe care o veți vedea în fiecare secvență”.

Cel mai nou VIDEO
PE ACELAȘI SUBIECT
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton