Călătoria dintre minte și inimă continuă într-un nou sezon al serialului „Sullivan’s Crossing”, unde iubirea, pierderea, noile începuturi și deciziile dificile se împletesc în destinele personajelor. Bazat pe romanele semnate de Robyn Carr, serialul îi readuce în prim-plan pe Morgan Kohan, Chad Michael Murray și Scott Patterson, într-o poveste în care trecutul și prezentul se ciocnesc, iar alegerile devin tot mai personale. Iată când începe sezonul 3 din „Sullivan’s Crossing” la DIVA.
Când are premiera „Sullivan’s Crossing”, sezonul 3, la DIVA
Se spune că cel mai lung drum pe care îl parcurgi vreodată este cel dintre minte și inimă, iar această călătorie plină de emoție continuă în al treilea sezon al serialului „Sullivan’s Crossing”. Din 13 iulie, nu rata cele 2 episoade difuzate consecutive în fiecare duminică, de la ora 20:00, până la finalul sezonului, din 10august.
Bazat pe romanele autoarei Robyn Carr, care au fost incluse pe lista de bestsellere ale New York Times, serialul de succes îi are în distribuție pe Morgan Kohan (When Hope Calls), Chad Michael Murray („Ruleta destinului”/One Tree Hill) și Scott Patterson („Fetele Gilmore”/Gilmore Girls).
Sezonul 2 i-a bucurat mult pe fani după ce campingul familiei Sullivan a evitat scoaterea la licitație, iar Maggie (Kohan) i-a mărturisit în sfârșit lui Cal Jones (Murray) că îl iubește. Dar telespectatorii s-au trezit din nou cu sufletul la gură, pentru că Sully (Patterson) nu a reușit să iasă înainte de finalul sezonului din restaurantul lui Rob, care a luat foc. Noua serie începe câteva luni mai târziu, când Maggie Sullivan a renunțat la cariera de neurochirurg pentru a-și ajuta tatăl să administreze campingul, iar toate celelalte personaje încep să-și croiască drumuri noi.
După ce i-a mărturisit lui Cal Jones (Chad Michael Murray) că îl iubește și încă afectată de incendiul de la restaurantul lui Rob, Maggie Sullivan (Morgan Kohan) ia decizia să renunțe la cariera de neurochirurg. pentru a-și ajuta tatăl, Sully Sullivan (Scott Patterson), să-și administreze campingul. Dar renunțarea la adrenalina din sala de operații pentru o viață mai liniștită nu va fi ușoară, iar Maggie se va confrunta cu multe provocări, pe măsură ce își continuă următorul capitol din călătoria de la minte și inimă.
Sezonul 3 din „Sullivan’s Crossing” include următoarele episoade:
13 iulie, ora 20:00 – New Beginnings. Maggie încearcă să se acomodeze cu noua ei viață la Sullivan’s Crossing, în timp ce se chinuie să depășească pierderea suferită în noaptea incendiului de la restaurant.
13 iulie, ora 21:00 – Out of the Blue. Relația dintre Maggie și Cal începe să se întensifice; Sully își dă seama că are niște lucruri în comun cu nou-venita Helen.
20 iulie, ora 20:00 – The Ties That Bind. Maggie merge în vizită la părinții lui Cal, după ce tatăl lui se îmbolnăvește, în timp ce Sully și Frank află cine se află în spatele noului complex de lux din zonă.
20 iulie, ora 21:00 – A Clear Perspective. Maggie încearcă să-l ajute pe Cal să-și clarifice sentimentele conflictuale față de tatăl lui; Sully se teme de modul în care va concura cu noul complex de lux.
27 iulie, ora 20:00 – Misunderstandings.Maggie e îngrijorată din cauza lui Cal, după ce acesta ia o serie de decizii pripite. În paralel, un vizitator neașteptat amenință planurile lui Sully și Rob pentru noul restaurant.
27 iulie, ora 21:00 – Bad Timing.Toată echipa de la Sullivan’s Crossing încearcă să-l ajute pe Rob să-și salveze noul restaurant, în timp ce Maggie și Cal continuă să se îndepărteze.
3 august, ora 20:00 – Twists and Turns.Toată lumea de la Sullivan’s Crossing se alătură echipei de căutare și salvare, pentru a-i căuta pe Lola și Jacob, când se află că cei doi nu au mai ajuns acasă și sunt încă în pădure.
3 august, ora 21:00 –Blindsided.Maggie încearcă să-și dea seama ce a pățit Glenn (a cărui stare se deteriorează) și începe să suspecteze că ar putea exista o legătură cu pompierul căruia i s-a făcut rău în timpul renovărilor de la cabană.
10 august, ora 20:00 –First Cut is the Deepest. Maggie trebuie să ia o decizie dificilă, după ce o persoană dragă se îmbolnăvește.
10 august, ora 21:00 –Head to the Heart. Cal e ferm convins că lui Maggie (pe care a urmărit-o la spital, în acțiune) îi lipsește cariera de chirurg mai mult decât spune. Relațiile tuturor ajung într-un punct culminant, la marea deschidere a noului restaurant al lui Rob.
Creat de Roma Roth pornind de la seria de cărți bestseller cu același nume a autoarei Robyn Carr, „Sullivan’s Crossing” îi are ca producători executivi pe Roma Roth și Christopher E. Perry (de la Reel World Management), aceeași echipă din spatele altui serialul de succes al lui Carr, Virgin River. Serialul este produs alături de CTV, The CW și Fremantle. Autoarea Robyn Carr este și ea producător executiv, alături de coproducătorii executivi John Callaghan și Rosana Roth. Mark Gingras, Jason Levangie și Marc Tetreault sunt producători. Regizorii sezonului 3 sunt Chris Grismer („Capcana timpului”/Quantum Leap), Winnifred Jong („Viața mea cu băieții familiei Walter”/My Life with the Walter Boys), April Mullen (The Spencer Sisters), Martin Wood (Virgin River) și Jonathan Wright („Întoarcerea lui Zodiac”/Awakening the Zodiac). Serialul este produs cu participarea Canada Media, Nova Scotia Film & Television Production Incentive Fund, Canadian Film or Video Production Tax Credit, Ontario Film and Television Tax Credit și Screen Nova Scotia Content Creator Fund. „Sullivan’s Crossing” este distribuit pe plan internațional de Fremantle.
Sezonul 3 din „Sullivan’s Crossing” va avea premiera pe 13 iulie, de la ora 20:00, iar câte 2 episoade vor fi difuzate consecutiv în fiecare duminică, până la finalul sezonului din 10 august.
Sursa Foto: DIVA
Vrei să fii mereu la curent cu tot ce mișcă în TV și streaming?
Abonează-te la newsletterul TVMANIA și primește zilnic în inbox cele mai importante articole: știri din televiziune, interviuri exclusive, schimbări în grilele TV, premiere de filme și seriale, dar și noutățile momentului de pe platformele de streaming.