Ralph Fiennes, personaj negativ în următorul Bond

Ralph Fiennes, personaj negativ în următorul Bond

de Redactia Tvmania

După ce a demonstrat că poate duce la capăt un rol negativ în seria „Harry Potter”, unde l-a interpretat pe Lordul Voldemort, Ralph Fiennes a fost luat în vizor de regizorul Sam Mendes, care vrea să-l includă în distribuţia următorului film „James Bond”.

.

Un director de la MGM (casa de producţie care va realiza al 23-lea film din seria „James Bond”) a lăsat să se înţeleagă că starul britanic va schimba imaginea personajelor negative cu care se confruntă de obicei agentul 007, relatează dailymail.co.uk.

„Este prima peliculă dintr-o nouă generaţie de filme Bond, iar Sam Mendes vrea s-o ducă  pe un teritoriu mai întunecat, în care personajele sunt moderne, mature şi solicitante”, a spus directorul din Los Angeles sub protecţia anonimatului.

Ralph Fiennes a fost abordat pentru că „rolul este extrem de complex şi numai un actor cu dexteritatea lui poate să-l interpreteze – Ralph este în fruntea listei noastre”, a adăugat sursa.

Reprezentanţii MGM şi Ralph Fiennes au refuzat să confirme informaţia şi se pare că nu au trecut încă de faza negocierilor.

În cazul în care va accepta rolul, Ralph Fiennes va face echipă cu Javier Bardem. Starul spaniol a primit o ofertă pentru a interpreta un alt personaj negativ.

„Sunt un mare fan al seriei James Bond. Când eram mic, îl urmăream pe (n.r. – Sean) Connery făcând pe James Bond, împreună cu tatăl meu. Cine ar fi crezut că voi juca într-un astfel de film?”, a spus Javier Bardem.

.

James Bond se lasă aşteptat

Deşi se angajase să producă un nou titlu la fiecare doi ani, MGM a amânat producţia celui de-al 23-lea film al seriei din cauza problemelor financiare.

Sam Mendes a acceptat să regizeze noua peliculă, după ce anunţase că se retrage din proiect. Daniel Craig nu ştia dacă va mai avea timp să-l interpreteze pe agentul 007.  În cele din urmă, starul britanic a decis să se întoarcă la rolul care l-a făcut celebru.

Filmările pentru următoarea peliculă James Bond vor începe în a doua parte a acestui an, iar premiera a fost programată pe 9 noiembrie 2012.

VEZI PROGRAMUL TV

Program TV


PRO TV
  • 06:00 Ştirile Pro TV
    Ziua începe când Mihai Dedu şi Lavinia Petrea/Andreea Marinescu dau trezirea, Neti Sandu descrie şansele ca speranţele să prindă viaţă, când Florin Busuioc aduce...
  • 10:30 Vorbeşte lumea AP
    "Vorbeşte lumea" a pregătit subiecte interesante, pe care prezentatorul emisiunii, Cove, le va dezbate în direct, de luni până vineri. În ajutorul lui Cove, în platoul...
  • 13:00 Ştirile Pro TV
    În mijlocul zilei şi din mijlocul evenimentelor, reporterii transmit cele mai noi şi complete informaţii pentru Ştirile de la ora 13:00. Nevoia oamenilor de a fi...
  • 14:00 Lecţii de viaţă AP
    "Lecţii de viaţă" este o producţie de tip ficţiune, bazată pe situaţii şi întâmplări reale, din viaţa cotidiană a familiilor. Sunt prezentate diverse situaţii inspirate...
  • 15:00 La Măruţă AP
    Cătălin Măruţă a pregătit împreună cu echipa sa rubrici noi, filmări inedite, invitaţi cu poveşti surprinzătoare, dar şi subiecte ale momentului, exclusivităţi şi...
  • 17:00 Ştirile Pro TV
    Monica Dascălu vine în fiecare zi, de luni până vineri, începând cu ora 17:00, la pupitrul Ştirilor Pro TV pentru a coordona un tur de forţă prin toate colţurile...
  • 18:00 Ce spun românii
    Emisiunea prezentată de Cabral Ibacka este o competiţie amuzantă între două familii, care concurează pentru a câştiga premii substanţiale. Atmosfera din platou este...
  • 19:00 Ştirile Pro TV
    Andreea Esca vine în fiecare seară, de luni până vineri, începând cu ora 19:00, la pupitrul Ştirilor Pro TV pentru a prezenta principalele subiecte ale zilei. Realitatea...
  • 20:30 SuperStar România
    Ăsta-i spectacolul! Asta-i televiziunea! Iar acum e rândul tău să "Fii spectacol"! PRO TV aduce în România formatul, fenomen global, urmărit de peste 500 milioane...
  • 23:30 Prima crimă 15
    Un broker de succes de pe Wall Street face tot ce este posibil pentru a-i salva viaţa fiului său răpit, din mâinile unor hoţi. Astfel, Will este forţat să-i ajute...
  • 01:30 Pe bune!? AP
    Costi Diţă şi Cosmin Natanticu vor fi responsabili de buna dispoziţie din fiecare ediţie a emisiunii, împreună cu vedetele pe care le vor avea alături de ei în echipe.
  • 02:30 Las Fierbinţi 12
    Acţiunea se petrece în satul Fierbinţi, acolo unde existenţa locuitorilor se desfăşoară lent, într-un paradis rural care s-a adaptat, în stil pur românesc, la vremurile...
  • 04:00 Vorbeşte lumea AP
    "Vorbeşte lumea" a pregătit subiecte interesante, pe care prezentatorul emisiunii, Cove, le va dezbate în direct, de luni până vineri. În ajutorul lui Cove, în platoul...
  • Vezi tot programul zilei
Antena 1
  • 06:00 Observator
    Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
  • 08:00 'Neatza cu Răzvan şi Dani
    De luni până vineri, de la ora 8, Răzvan şi Dani îți dau Neatza la Antena 1! Alături de Nicolai Tand, Ramona, Florin Ristei și Cătălin Oprișan, ai 4 ore de bună...
  • 12:00 Observator
    Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
  • 14:00 Mireasa
    Dupã o binemeritatã pauză, în care şi-a dedicat timpul celor doi copii ai familiei, Simona Gherghe revine în forţă pe micile ecrane, într-un proiect cu totul nou...
  • 16:00 Observator
    Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
  • 16:30 Acces direct AP
    "Acces Direct", unul dintre formatele puternice ale după-amiezii, difuzat de luni până vineri, de la ora 17.00, îşi cucereşte telespectatorii cu subiecte inedite...
  • 18:00 Preţul cel bun
    "Prețul cel bun" ("The Price is Right") este o emisiune de divertisment, de tip concurs, în care participanții concurează pentru a câștiga premii în bani și produse...
  • 19:00 Observator
    Observatorul Antenei 1 este construit ca un jurnal de atitudine, în care subiectele mari, grave, naţionale contează şi nu suferă în competiţia cu soluţia facilă...
  • 20:30 X Factor
  • 23:15 eXtra Factor
    Ilona Brezoianu prezintă eXtra Factor, emisiunea din culisele sezonului 10 X Factor. Vrei să vezi cum arată o zi de filmare și ce fac jurații Delia, Florin Ristei...
  • 23:30 Celebrity Splash: Vedete la apă
  • 03:30 Acces direct AP
    "Acces Direct", unul dintre formatele puternice ale după-amiezii, difuzat de luni până vineri, de la ora 17.00, îşi cucereşte telespectatorii cu subiecte inedite...
  • 05:00 Preţul cel bun
    "Prețul cel bun" ("The Price is Right") este o emisiune de divertisment, de tip concurs, în care participanții concurează pentru a câștiga premii în bani și produse...
  • Vezi tot programul zilei
Kanal D
  • 06:45 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • 07:30 Apel la consilier
    Din perspectiva experienței de consilier medical, Eva Pavel le va prezenta telespectatorilor soluții și tehnologii inovatoare pentru problemele lor de sănătate...
  • 08:00 Teleshopping
    Emisiune în care sunt prezentate diferite produse în scopul vânzarii lor catre telespectatorii doritori, prin intermediul unei comenzi telefonice. Află care sunt...
  • 08:30 Teo Show AP
    Plină de energie şi de poftă de viaţă, Teo Trandafir, împreună cu Bursucu', le aduce telespectatorilor, cu umorul atât de apreciat de români, noi poveşti seducătoare...
  • 11:00 Sport, dietă şi o vedetă AP
    Emisiunea "Sport, dieta şi o vedetă" are la bază un program ce se doreşte a fi un stimulent real pentru telespectatori, pentru a face mişcare sub orice formă ar...
  • 11:30 Teleshopping
    Emisiune în care sunt prezentate diferite produse în scopul vânzarii lor catre telespectatorii doritori, prin intermediul unei comenzi telefonice. Află care sunt...
  • 12:00 Ştirile Kanal D
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Echilibrata...
  • 13:00 În căutarea adevărului AP
    Ernest porneşte "În căutarea adevărului", la Kanal D! Îndrăgitul prezentator revine în casele telespectatorilor cu o nouă emisiune, "În căutarea adevărului", un...
  • 15:00 ROventura AP
    ROventura prezintă locuri pitoreşti, obiective turistice şi activităţi de agrement din România, prin ochii a doi prieteni călători, prezentatorii emisiunii: George...
  • 16:00 Puterea dragostei AP
    7 femei şi 7 bărbaţi vor locui separat, dar pot petrece opt ore pe zi împreună în Casa Dragostei, în afara acesteia ei neavând voie să se întâlnească. Întrebarea...
  • 18:00 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • 19:00 Puterea dragostei AP
    7 femei şi 7 bărbaţi vor locui separat, dar pot petrece opt ore pe zi împreună în Casa Dragostei, în afara acesteia ei neavând voie să se întâlnească. Întrebarea...
  • 20:00 O nouă şansă
    În această toamnă, Andreea Mantea le aduce telespectatorilor Kanal D emoţia regăsirii, a iertării şi a poveştilor de viaţă pline de înţelesuri profunde, odată cu...
  • 22:00 Bravo, ai stil! AP
    "Bravo, ai stil! Celebrities" se pregăteşte să aducă în lumina reflectoarelor o noua generaţie de concurente, cunoscute deja publicului din România. Aspirantele...
  • 00:30 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • 01:30 Puterea dragostei AP
    7 femei şi 7 bărbaţi vor locui separat, dar pot petrece opt ore pe zi împreună în Casa Dragostei, în afara acesteia ei neavând voie să se întâlnească. Întrebarea...
  • 04:30 ROventura AP
    ROventura prezintă locuri pitoreşti, obiective turistice şi activităţi de agrement din România, prin ochii a doi prieteni călători, prezentatorii emisiunii: George...
  • 05:30 În căutarea adevărului AP
    Ernest porneşte "În căutarea adevărului", la Kanal D! Îndrăgitul prezentator revine în casele telespectatorilor cu o nouă emisiune, "În căutarea adevărului", un...
  • Vezi tot programul zilei
VEZI PROGRAMUL TV

Program Cinema

RULEAZĂ ASTĂZI LA CINEMATOGRAFELE DIN
VEZI PROGRAMUL CINEMATOGRAFELOR