Homepage  / Televiziune

Rikito a trecut prin clipe dificile la fimările pentru Poftiți pe la noi: „Un asistent medical a stat lângă mine tot timpul”

Rikito a trecut prin clipe dificile la fimările pentru Poftiți pe la noi: „Un asistent medical a stat lângă mine tot timpul”
3

de Redactia Tvmania,

Pe 2 iunie, Nea Mărin revine pe micile ecrane cu o nouă provocare adresată telespectatorilor Antena 1: „Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere”. Emisiunea va fi difuzată în fiecare luni, marți și miercuri seara, iar vedetele vor intra într-o competiție antrenantă, plină de jocuri distractive menite să le scoată din zona de confort. Echipa învingătoare se va bucura de relaxare, în timp ce cea pierzătoare va trebui să îndeplinească toate dorințele adversarilor și să-l ajute pe Nea Mărin cu diverse activități gospodărești.

Nea Mărin revine pe micile ecrane la începutul lunii iunie

După ani de zile în care a pus vedetele la treabă și le-a învățat ce înseamnă cu adevărat munca, Nea Marin vine cu o nouă provocare în cel mai nou sezon „Pofțiți pe la noi”, difuzat în această vară la Antena 1, începând din 2 iunie. „Pofțiți la întrecere” este invitația la care vedetele au răspuns în acest nou format al emisiunii. De data aceasta, ei nu mai sunt oaspeți sau ajutoare în organizarea unor evenimente locale, ci devin protagoniști ai unor jocuri și competiții savuroase, în care spiritul de echipă, priceperea și concentrarea sunt puse la încercare.  

Poftiți pe la noi Poftiți la întrecereIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 3

În noul sezon, Rikito și Sonny preiau rolul de căpitani de echipă și participă la toate probele impuse de format. Una dintre provocări s-a desfășurat într-o fermă de melci, un loc deloc confortabil pentru Rikito, care a mărturisit că suferă de o fobie severă legată de aceste vietăți. „Nu sunt un om fricos de fel, ba chiar am gătit escargots la un moment dat, dar când văd melci fără cochilie mi se face instant rău. E ceva ce nu pot controla, mi se pare extrem de scârbos. Pentru că nu aveam cum să evit proba, un asistent medical a stat lângă mine tot timpul, ca măsură de precauție. A fost, probabil, cea mai grea zi din viața mea. Nici nu știu dacă voi putea să mă uit la televizor la acea secvență”, a declarat el.

Ce vedete se alătură competiției

Printre vedetele care se alătură competiției se numără Romică Țociu, Jo, Ruby, Nelu Cortea, Nicolai Tand, Oana Matache, Andreea Antonescu, Victor Slav și Mihai Găinușă. Noul sezon din „Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere” începe din 2 iunie, în fiecare luni, marți și miercuri, de la ora 20:30, la Antena 1.

„Locurile alese pentru desfășurarea jocurilor sunt și ele speciale și au fiecare câte o poveste. Am străbătut, din nou, țara în lung și lat pentru a descoperi tot ce e mai frumos și mai spectaculos și pentru a arăta poveștile unor oameni care au făcut și fac lucruri extraordinare. Așa am ajuns să filmăm pe un hotel plutitor, într-o livadă de migdali, la o crescătorie de melci, în mijlocul a 300 de măgari sau în curtea Castelului Corvinilor. Va fi un sezon cu de toate, așa cum v-am obișnuit”, a declarat Nea Mărin.  

Sursă foto: Antena 1

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
Cel mai nou VIDEO
PE ACELAȘI SUBIECT
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton