Homepage  / Știri

Ringier România Media lansează două formate video noi: „Fericiți, nu perfecți” și „Prima dată”

Ringier România Media lansează două formate video noi: „Fericiți, nu perfecți” și „Prima dată”

de Redactia Tvmania

Ringier România Media a lansat două noi formate video, «Fericiți, nu perfecți» și «Prima dată», consolidându-și poziția în peisajul media digital din România. Aceste producții pun accent pe sinceritate, inspirație și curajul de a începe ceva nou.

«Fericiți, nu perfecți», moderată de Irina Gologan, este o emisiune bilunară despre realitatea vieții de familie — fără filtre sau idealizări, dar cu multă autenticitate și vulnerabilitate. Irina discută cu părinți care aleg să împărtășească imperfecțiunile vieții lor de zi cu zi și arată că adevărata fericire vine din acceptarea acestora.

«Viața de familie nu seamănă niciodată cu pozele de pe rețelele sociale. Imperfecțiunile ne apropie și ne fac cu adevărat fericiți», afirmă Irina Gologan.

Primul episod îl are ca invitat pe Robert Diaconeasa, cunoscut sub numele de Daddy Cool.

În paralel, «Prima dată», proiect semnat de Raluca Hagiu, este un podcast despre curajul de a începe și puterea oricărui nou început. Formatul aduce în față personalități care inspiră — de la vedete la antreprenori și experți internaționali — într-un dialog sincer despre experiențe care pot influența vieți.

«Fiecare început activează noi resurse interioare, stimulează creativitatea și ne face mai puternici. Totul începe cu o… primă dată», spune Raluca Hagiu, jurnalist cu peste 25 de ani de experiență și fost redactor-șef al revistelor Unica și Bolero.

Primul episod al podcastului o are ca invitată pe Andreea Raicu.

Roxana Cristolovean, Head of Media Development & Partnerships la Ringier România Media, a subliniat importanța acestor lansări:

«Lansarea celor două noi emisiuni digitale marchează o etapă esențială în misiunea noastră de a oferi conținut video premium, relevant și autentic. Căutăm povești care inspiră, conversații care contează și emoții care ajung la oameni. Fericiți, nu perfecți și Prima dată vin ca o completare firească a portofoliului nostru media, întărind poziția Ringier ca reper al inovației digitale din România».

Ionela Lupu, Video Manager la Ringier România Media, a adăugat:

«Ne concentrăm pe dezvoltarea și diversificarea conținutului video, pentru că este una dintre cele mai eficiente modalități de a comunica și de a ne apropia de public. Colaborările cu Irina Gologan și Raluca Hagiu aduc o perspectivă valoroasă și energie nouă».

Prin aceste două producții, Ringier România Media își continuă misiunea de a oferi conținut semnificativ, care inspiră, conectează și deschide conversații reale.

Urmărește-ne pe Google News
Cel mai nou VIDEO
Insula Iubirii 2025
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton