Rona Hartner se zbate între viață și moarte după ce o metastază de la creier a recidivat
Miercuri, pe 22 noiembrie, Rinda, sora cântăreței, a postat un mesaj surprinzător pe pagina de Facebook a actriței, stârnind o reacție neașteptată din partea publicului. Femeia a comunicat că Rona Hartner are nevoie de rugăciuni, deoarece traversează momente extrem de dificile.
Cu aproximativ o lună în urmă, vedeta anunțase că s-ar fi recuperat complet de cancer, chiar dacă boala, depistată în vara acestui an, se afla în stadiul IV, cu metastaze. Cu toate acestea, la începutul lunii noiembrie, artista a dezvăluit că se confruntă din nou cu serioase probleme de sănătate și că metastaza de la creier a recidivat.
„Buna seara la toată lumea. Sunt Rinda, sora Ronei. Vă scriu să vă cer gânduri bune și rugăciuni pentru sora mea care își trăiește ultimele clipe. Ne scuzați dacă nu răspundem la mesaje în aceste clipe dificile, vrem să fim cu ea și cu fetița ei. Dumnezeu să-i aline suferința și să o primească la el”, a fost mesajul care a creat agitație în rândul fanilor și a tuturor celor care o cunosc pe Rona.

VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 8
După ce mesajul a fost publicat, mai multe vedete au scris mesaje de încurajare adresate familiei Ronei. „Offff… ce veste tristă și greu de crezut, la cât de pline de viață, de credință și de speranță au fost postările ei recente. Îmi pare tare rău pentru ea, pentru fetița ei, pentru tine, Rinda”, a scris Bianca Brad. „Doamne, ajut-o pe roaba ta, Rona! E un om frumos cu suflet de aur, luminează-i, Doamne calea și ușurează-i povara!”, a scris și Adina Buzatu.
Rona Hartner a fost diagnosticată pentru prima dată cu cancer în anul 2019
Cu aproximativ o lună în urmă, Rona Hartner anunța că a învins cancerul pentru a doua oară. Însă, în ciuda acestei victorii, problemele de sănătate au revenit. În urma ultimului control medical, artista a primit vestea că una dintre metastaze, cea de pe creier, a înregistrat o creștere.
În 2019, Rona Hartner a fost diagnosticată cu cancer la colon și la ficat. Vedeta a învins boala un an mai târziu, însă, în cursul acestui an, ea s-a confruntat cu o recidivă, fiind diagnosticată cu cancer la plămâni și metastaze pe creier.
Sursă foto: Instagram Rona Hartner – Antena 1
Citește și: