Modifica setarile cookie
Homepage  / Uncategorized

Ryan Reynolds, pentru prima dată în România. La ce eveniment va fi prezent și cum îl vor putea întâlnii fanii

de Redactia Tvmania

Ryan Reynolds, actorul canadian cunoscut pentru rolul principal din franciza „Deadpool”, va vizita România pentru prima dată în această toamnă. Starul hollywoodian va participa la IMPACT Bucharest 2026, eveniment ce va avea loc pe 29 și 30 septembrie, unde va fi unul dintre speakerii principali.

Ryan Reynolds, pentru prima dată în România

Organizatorii au anunțat că prezența lui Reynolds la ediția din acest an marchează o premieră absolută pentru publicul român. Actorul va împărtăși experiențele sale din cinematografie, din mediul creativ și din antreprenoriat, abordând subiecte precum creativitatea, leadershipul și procesul decizional. De asemenea, va vorbi despre anxietate și modul în care aceasta i-a influențat stilul de conducere, un subiect relevant pentru mediile de business și creative cu presiune ridicată.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 9

În afara carierei cinematografice, Ryan Reynolds este un antreprenor de succes. El este acționar al brandului Aviation American Gin și investitor major în Mint Mobile, ambele companii fiind vândute ulterior în tranzacții evaluate la peste un miliard de dolari. Prin agenția sa de marketing creativ, Maximum Effort, Reynolds a popularizat strategia de „fastvertising”, care presupune lansarea rapidă de campanii în timp real, corelate cu evenimente-cheie pentru branduri.

IMPACT Bucharest 2026, ajuns la a treia ediție, este considerat cel mai amplu eveniment economic din Europa de Sud-Est. Peste 2.000 de participanți din România, Bulgaria, Serbia, Croația, Albania, Polonia și alte țări europene sunt așteptați să ia parte la dezbateri pe teme de dezvoltare economică, inovație și conectarea ecosistemelor locale, regionale și globale. Lista completă a speakerilor urmează să fie anunțată de organizatori.

Ryan Reynolds s-a născut pe 23 octombrie 1976, în Vancouver, Canada. Și-a început cariera în televiziune la începutul anilor ’90 și a devenit cunoscut la nivel global prin rolul său din „Deadpool”, pentru care a fost și producător. Este nominalizat la Globurile de Aur și este căsătorit cu actrița Blake Lively din 2012, cei doi având împreună patru copii.

Sursă foto: Hepta – Profimedia

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
  
Actorii turci ai momentului
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te