Ryan Reynolds, despre relația cu tatăl lui
Ryan Reynolds avea 22 de ani când tatăl său, James Chester Reynolds, un fost ofițer de poliție, a fost diagnosticat cu boala Parkinson. Dar familia lor discuta rar despre acest subiect. „A spus cuvântul „Parkinson” de vreo trei ori, din câte știu eu – și unul dintre ele nu a fost adresat mie. A existat multă negare, multe ascunzișuri”, spune Reynolds, al cărui tată a murit în 2015, la vârsta de 74 de ani, după ce s-a luptat cu boala timp de aproape 20 de ani.
Cei doi au avut o relație complicată, amplificată de ceea ce starul din „Deadpool & Wolverine” a aflat mai târziu că erau luptele tatălui său cu halucinațiile și iluziile, două simptome mai puțin cunoscute ale bolii Parkinson, care au început la aproximativ 10 ani după diagnosticarea lui James. „Mi-a destabilizat cu adevărat relația cu el pentru că nu știam cu adevărat ce se întâmplă”, spune Ryan, potrivit People.
La nouă ani de la moartea tatălui său, Ryan, în vârstă de 47 de ani, cel mai mic dintre cei patru frați, este tatăl a patru copii: James, în vârstă de 9 ani, Inez, în vârstă de 7 ani, Betty, în vârstă de 4 ani, și Olin, în vârstă de 1 an, copii pe care îi are cu soția sa, Blake Lively, în vârstă de 36 de ani. În ediția din această săptămână a revistei People, Ryan vorbește despre ceea ce a învățat despre boala Parkinson și despre perspectiva pe care a dobândit-o după ce a devenit tată. Relația lui Ryan cu tatăl său a fost dificilă din mai multe motive.
„Trebuie să încep cu faptul că tatăl meu a fost un om care nu-și împărtășea sentimentele. A fost un boxer, un polițist, un dur. Nici măcar nu-mi amintesc să fi avut vreodată o conversație adecvată cu tatăl meu. El a fost un tată prezent, nu a ratat niciodată un meci de fotbal, dar pur și simplu nu a avut capacitatea de a simți, sau cel puțin împărtăși, întregul spectru de emoții umane. Iar mândria era atât de înrădăcinată în el încât dicta aproape tot ceea ce făcea”, a declarat actorul.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 11
Regretul lui Ryan Reynolds
Relația lui Ryan Reynolds cu tatăl lui s-a degradat și mai tare după ce efectele halucinațiilor au pus stăpânire pe James.
„Atunci m-am gândit: „Tatăl meu își pierde mințile”. Tatăl meu aluneca cu adevărat într-o gaură în care se lupta să facă diferența între realitate și ficțiune. Ulterior, toți ceilalți oameni din viața lui își pierdeau încrederea pe care o aveau în punctul lui de vedere. Ar fi existat rețele conspirative pe care le-ar fi țesut în jurul unor idei precum „acest lucru se întâmplă” și „acești oameni ar putea fi pe urmele mele” sau „această persoană vrea să mă prindă”. Erau lucruri care se îndepărtau atât de mult de omul cu care am crescut și pe care îl cunoșteam”, a mai declarat Ryan.
Ryan spune că, în anii care au urmat morții tatălui său, a reflectat mai profund asupra dinamicii din relația lor.
„Mereu pun cap la cap bucăți din poveste. Nu-mi acceptam cu adevărat propria responsabilitate. Mi-a fost foarte ușor să mă hrănesc cu ideea că eu și tatăl meu nu suntem de acord cu nimic și că o relație reală cu el este imposibilă. Acum, când sunt mai matur, mă gândesc la asta și cred că a fost mai degrabă lipsa mea de voință de atunci de a-l întâlni acolo unde era. Poate că aș fi putut fi alături de el spre final, dar nu am fost. El și cu mine ne-am îndepărtat, iar asta e ceva cu care voi trăi pentru totdeauna.
Dar există nuanțe, și au existat multe momente [de legătură]. I-am trimis tatălui meu o scrisoare cu aproximativ cinci luni înainte să moară și sunt foarte fericit că am făcut asta. Scrisoarea a fost practic o listă a fiecărui lucru uimitor pe care l-a făcut vreodată. (…) Și dacă omul nu și-a putut exprima emoțiile într-un mod dinamic, ei bine, mulți oameni nu pot. El a fost născut în anii ’40. Așa că sunt super recunoscător că am trimis acea scrisoare. Știu sigur că a însemnat enorm pentru el. Așa că am obținut acea încheiere, dar nu am fost cu el când a murit, și îmi doresc să fi fost”, a mai povestit actorul.
Citește și: