Homepage  / Știri / Televiziune

Seara de vineri aduce la TVR 1 un nou film: „Alegerea Regelui” – cum determină Regele Norvegiei viitorul ţării sale

Seara de vineri aduce la TVR 1 un nou film: „Alegerea Regelui” - cum determină Regele Norvegiei viitorul ţării sale

de Redactia Tvmania

Seara de vineri aduce la TVR 1 un nou film care ne face cunoscute personaje care au schimbat cursul istoriei. Pe 7 decembrie, de la ora 21.10, vedem la TVR 1 povestea Regelui Haakon al Norvegiei care, în 1940, prin deciziile sale, determină viitorul ţării şi al întregului său popor.

 

TVR 1 va difuza vineri, 7 decembrie, de la ora 21.10, filmul Alegerea Regelui (KOGENS NEI – Norvegia, 2016), în regia norvegianului Eric Poppe, avându-i în distribuție pe actorii Jesper Christensen, Anders Baasmo Christiansen, Karl Markovics.

 

Drama, inspirată din fapte reale, ne aduce în prim plan acele zile din aprilie 1940 care au făcut totul posibil. Pe parcursul a trei zile dramatice din acel aprilie 1940, regele Norvegiei se confruntă cu un teribil ultimatum din partea forţelor armate germane: capitularea sau moartea. Vânată de soldaţii nazişti, familia regală e nevoită să fugă din Oslo. Nora regelui, prinţesa Martha, se refugiază în Suedia împreună cu copiii, iar regele Haakon şi fiul său, prinţul Olav, rămaşi în Norvegia, încearcă să poarte tratative cu nemţii. După câteva zile extrem de tensionate, regele ia o decizie curajoasă: nu va capitula, deşi sunt atâtea vieţi umane în joc, inclusiv a lui.

 

Regizorul filmului, Erik Poppe (şi scenarist de cinema, de altfel) este privit drept unul dintre cei mai experimentaţi și convingători directori de film, recunoscut pentru munca sa cu actorii şi considerat perfect echipat pentru naraţiunile complexe. Filmele lui sunt adesea construite în jurul unei distribuții puternice, se bazează pe scenarii penetrante, dar şi pe filmări impresionante şi o îndemânare înnăscută pentru muzică şi ritm în editare. În ultimii 10 ani, Poppe a devenit unul dintre cei mai premiaţi regizori de film din Scandinavia.

 

La TVR 1, filmul Alegerea Regelui, filmul regizorului Erik Poppe, va fi difuzat vineri, 7 decembrie, de la ora 21.10

 

 

În grila de toamnă, TVR 1 a început difuzarea unor filme şi seriale care aduc în prim plan evenimente şi personaje care au schimbat cursul istoriei sau au influenţat decisiv viitorul omenirii. Seara de vineri a fiecărei săptămâni le este dedicată.

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton