Postul Pro 2 își schimbă numele și redevine Acasă de luni, 4 aprilie. În aceeași zi, postul începe difuzarea, în premieră în România, a serialului turcesc dramatic „Iubirea are numele tău”, în original „Adini Sen Koy”. Noul serial va fi difuzat zilnic, de la ora 19.00.
Serialul „Iubirea are numele tău” a avut mare succes la turci, fiind printre cele mai longevive seriale din ultimii ani. „Adini Sen Koy” a avut premiera în 2016, la postul TRT 1, sezoanele 2 și 3 s-au văzut la Star TV, iar ultimul sezon, cel de-al patrulea, care s-a terminat în 2018, a fost dat de TV8.
De-a lungul celor 397 de episoade (atât de multe pentru că serialul era difuzat zilnic), turcii au urmărit cu sufletul la gură povestea de iubire dintre Ömer (Erkan Meriç) și Zehra (Hazal Subaşı), doi tineri care provin din medii sociale diferite și care luptă pentru dragostea lor în ciuda tuturor problemelor care le apar în cale.
Despre ce e vorba în „Iubirea are numele tău”
Pentru a-și liniști sora grav bolnavă, care nu-și dorește să-l vadă singur, Ömer (Erkan Meriç), un bogat om de afaceri, decide să se căsătorească. Mariajul său este unul de ochii lumii, el intenționând să divorțeze după 6 luni. Aleasa sa este Zehra (Hazal Subaşi), o fată modestă, căreia îi oferă o sumă de bani în schimbul aranjamentului.
Dar, ce să vezi! Căsătoria lor de formă se transformă, cu timpul, într-o poveste de iubire adevărată, care nu este văzută cu ochi buni de membrii familiei lui Ömer sau de Alev (Ezgi Baran), o femeie fără scrupule, care ar face orice să îl cucerească.
În serial apar și Özge Yağız și Gökberk Demirci
Erkan Meriç și Hazal Subaşı sunt cei care le dau viață lui Ömer și Zehrei. Iar alături de ei mai joacă, printre alții, Yaprak Durmaz, Ezgi Baran, Ali Yağcı și Mert Öcal („Dragostea plutește în aer”).
Dar, cel mai important, în serial au roluri secundare și actorii Özge Yağız și Gökberk Demirci, adică Reyhan și Emir din serialul „Jurământul”, difuzat de Happy Channel. Cei doi formează acum un cuplu în viața reală și s-au cunoscut chiar pe platourile de filmare de la „Iubirea are numele tău”, deși povestea lor de dragoste a început mai târziu, când filmau pentru „Jurământul”, unde au fost aleși să fie protagoniști.
Özge Yağız și Gökberk Demirci / foto Instagram
Cine este Erkan Meriç, Ömer din „Iubirea are numele tău”
Născut în Adana în urmă cu 35 de ani, Erkan Meriç, care are rolul principal masculin în „Iubirea are numele tău”, a absolvit Departamentul de Automatizare Electronică a Universității din Mersin. Imediat după facultate a ales să se angajeze ca model la insistența apropriaților.
În 2009 a fost numit „Cel mai bun model din Turcia”, obținând, în același an, distincția de „Cel mai bun model din lume”. Erkan Meriç nu este singurul actor turc desemnat la începuturile carierei„Cel mai bun model din lume”, în afară de el au mai obținut acest premiu Kenan Imirzalioğlu, Kıvanç Tatlıtuğ și Furkan Palalı.
Debutul în actorie l-a avut în 2011, ca figurant în serialul „Kurtlar Vadisi Pusu”. Primul său rol principal este cel din „Adini Sen Koy”, iar cel mai recent proiect tv al său este producția „Savaşçı” („Luptător”). Erkan a jucat în sezonul al cincilea al acestui serial de acțiune, care a fost difuzat anul trecut de postul turcesc Fox.
Cine este Hazal Subaşı, Zehra din „Iubirea are numele tău”
Frumoasa Hazal Subaşı, partenera lui Erkan și eroina principală din serialul „Iubirea are numele tău”, are 26 de ani și are la activ roluri în seriale cu priză la public precum „Legea familiei” sau „Bir Umut Yeter”.
„Iubirea are numele tău”/„Adini Sen Koy” a fost primul serial în care a jucat, iar anul acesta va putea fi văzută pe micile ecrane turcești, la TRT 1, în producția „Kasaba Doktoru” („Doctorul orașului”), adaptarea unui serial sud-coreean, „Dr. Romantic” (2016-2020). „Kasaba Doktoru” nu este însă singurul ei proiect. Ea mai filmează la alte două seriale pentru platforme de streaming online, una dintre ele fiind chiar Netflix. Producția în care va apărea la Netflix, din 1 octombrie, „Sicak Kafa” („Hot Skull”), este o mini-serie de aventuri a cărei acțiune are loc într-o lume post pandemică.
Erkan Meriç și Hazal Subaşı s-au iubit în realitate
Erkank și Hazal s-au îndrăgostit pe platourile de filmare ale serialului „Adini Sen Koy”/„Iubirea are numele tău” și au avut o relație frumoasă timp de un an, povestesc cei de la haberturk.com. Spre dezamăgirea fanilor, ei s-au despărțit în 2019, la un an după terminarea serialului. Erkan a anunțat, la vremea respectivă, într-o postare pe Instagram că, deși au ales să nu mai formeze un cuplu, au amintiri minunate împreună și încă țin unul la celălalt: „La rândul lor, și despărțirile sunt despre dragoste. Să fii mereu fericită, să ai drumurile deschise”, i-a urat el fostei iubite.
Ziua începe când Mihai Dedu şi Lavinia Petrea/Andreea Marinescu dau trezirea, Neti Sandu descrie şansele ca speranţele să prindă viaţă, când Florin Busuioc aduce...
10:30
Vorbeşte lumea
AP
"Vorbeşte lumea" a pregătit subiecte interesante, pe care prezentatorul emisiunii, Cove, le va dezbate în direct, de luni până vineri. În ajutorul lui Cove, în platoul...
13:00
Ştirile Pro TV
În mijlocul zilei şi din mijlocul evenimentelor, reporterii transmit cele mai noi şi complete informaţii pentru Ştirile de la ora 13:00. Nevoia oamenilor de a fi...
14:00
Lecţii de viaţă
AP
"Lecţii de viaţă" este o producţie de tip ficţiune, bazată pe situaţii şi întâmplări reale, din viaţa cotidiană a familiilor. Sunt prezentate diverse situaţii inspirate...
15:00
La Măruţă
AP
Cătălin Măruţă a pregătit împreună cu echipa sa rubrici noi, filmări inedite, invitaţi cu poveşti surprinzătoare, dar şi subiecte ale momentului, exclusivităţi şi...
17:00
Ştirile Pro TV
Monica Dascălu vine în fiecare zi, de luni până vineri, începând cu ora 17:00, la pupitrul Ştirilor Pro TV pentru a coordona un tur de forţă prin toate colţurile...
18:00
Ce spun românii
Emisiunea prezentată de Cabral Ibacka este o competiţie amuzantă între două familii, care concurează pentru a câştiga premii substanţiale. Atmosfera din platou este...
19:00
Ştirile Pro TV
Andreea Esca vine în fiecare seară, de luni până vineri, începând cu ora 19:00, la pupitrul Ştirilor Pro TV pentru a prezenta principalele subiecte ale zilei. Realitatea...
20:30
Las Fierbinţi
12
Acţiunea se petrece în satul Fierbinţi, acolo unde existenţa locuitorilor se desfăşoară lent, într-un paradis rural care s-a adaptat, în stil pur românesc, la vremurile...
21:30
Arta războiului
12
00:00
Ştirile Pro TV
Echipa de jurnalişti de la "Ştirile PRO TV" aduce în fiecare zi, în principalele jurnale, cele mai importante subiecte ale zilei, abordate cu mult profesionalism....
00:30
Un poliţist şi trei sferturi
12
02:30
I Like IT
Emisiunea traduce IT-ul în limba română cu umor inteligent şi poftă de show, iar Iulia Ionescu face ca noutăţile din Internet şi tehnologie să nu mai pară complicate...
03:00
Vorbeşte lumea
AP
"Vorbeşte lumea" a pregătit subiecte interesante, pe care prezentatorul emisiunii, Cove, le va dezbate în direct, de luni până vineri. În ajutorul lui Cove, în platoul...
05:00
Ce spun românii
Emisiunea prezentată de Cabral Ibacka este o competiţie amuzantă între două familii, care concurează pentru a câştiga premii substanţiale. Atmosfera din platou este...
Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
08:00
'Neatza cu Răzvan şi Dani
De luni până vineri, de la ora 8, Răzvan şi Dani îți dau Neatza la Antena 1! Alături de Nicolai Tand, Ramona, Florin Ristei și Cătălin Oprișan, ai 4 ore de bună...
12:00
Observator
Andra Petrescu, Andreea Țopan și Valentin Butnaru fac echipă la pupitrul Observator Antena 1, de la ora 12.00. Programul s-a impus drept lider al segmentului orar...
14:00
Poveşti de familie
AP
Serialul "Poveşti de familie" este o antologie de poveşti inspirate de probleme cât se poate de actuale pentru societatea românească. Bazat pe formatul internaţional...
15:00
Mireasa
AP
Dupã o binemeritatã pauză, în care şi-a dedicat timpul celor doi copii ai familiei, Simona Gherghe revine în forţă pe micile ecrane, într-un proiect cu totul nou...
17:00
Observator
Olivia Păunescu şi Florin Căruceru prezintă, de luni până vineri, Observator ora 17. Cătălin Oprișan intră în rolul de povestitor din culisele marilor povești de...
18:00
Preţul cel bun
"Prețul cel bun" ("The Price is Right") este o emisiune de divertisment, de tip concurs, în care participanții concurează pentru a câștiga premii în bani și produse...
19:00
Observator
Observatorul Antenei 1 este construit ca un jurnal de atitudine, în care subiectele mari, grave, naţionale contează şi nu suferă în competiţia cu soluţia facilă...
20:30
Temptation Island - Insula iubirii
12
Cinci cupluri, 12 tentaţii, 15 zile şi o insulă plină de capcane, acestea sunt elementele cheie ale reality show-ului prezentat de Radu Vâlcan, "Temptation Island...
00:00
Observator
Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
00:30
Zi după zi
AP
Bazat pe aclamatul roman "Every Day", un bestseller New York Times scris de David Levithan, filmul cu acelaşi nume spune povestea lui Rhiannon, o adolescentă de...
02:30
Observator
Observatorul Antenei 1 este construit ca un jurnal de atitudine, în care subiectele mari, grave, naţionale contează şi nu suferă în competiţia cu soluţia facilă...
03:30
Poveşti de familie
AP
Serialul "Poveşti de familie" este o antologie de poveşti inspirate de probleme cât se poate de actuale pentru societatea românească. Bazat pe formatul internaţional...
04:00
Surorile
Serialul turcesc "Surorile - Kardeş Çocuklari" aduce în centrul poveştii două surori: Ümran (Ayca Bingöl), care trăieşte un trai modest la sat alături de fiica ei...
05:00
Preţul cel bun
"Prețul cel bun" ("The Price is Right") este o emisiune de divertisment, de tip concurs, în care participanții concurează pentru a câștiga premii în bani și produse...
Ştirile Kanal D le oferă telespectatorilor informațiile de care au nevoie în fiecare dimineață. La pupitul grupajului informativ de la ora 07:00 se va afla Cristina...
08:00
Dimineaţa cu noi
AP
10:00
Casa Iubirii
AP
14 concurenţi, 7 fete şi 7 băieți, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i...
12:00
Ştirile Kanal D
Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Echilibrata...
13:00
În căutarea adevărului
AP
Ernest porneşte "În căutarea adevărului", la Kanal D! Îndrăgitul prezentator revine în casele telespectatorilor cu o nouă emisiune, "În căutarea adevărului", un...
15:00
Jocul cuvintelor cu Dan Negru
AP
În fiecare ediţie a emisiunii, 5 concurenţi se află faţă în faţă cu Dan Negru, pentru a-şi testa vocabularul şi spontaneitatea. Înţelegerea sensurilor şi uşurinţa...
16:30
Casa Iubirii
AP
14 concurenţi, 7 fete şi 7 băieți, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i...
19:00
Ştirile Kanal D
AP
Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
20:00
Mă numesc Züleyha
AP
"Mă numesc Züleyha" înfăţişează istoria unei iubiri unice, care se derulează în Istanbulul anilor '70, şi continuă pe tărâmurile fertile ale zonei Çukurova, Adana...
22:30
Ramo
AP
Serialul spune povestea inspirată din realitate a lui Ramo, un om care se revoltă împotriva unui sistem sufocant, nedrept. Producţia face radiografia unor conflicte...
01:30
Ştirile Kanal D
AP
Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
02:15
Casa Iubirii
AP
14 concurenţi, 7 fete şi 7 băieți, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i...
03:45
Bucătăria lui Arda
AP
Cele mai interesante rețete vor fi prezentate într-o manieră inedită şi prietenoasă de un specialist în arta culinară. Telespectatorii au parte de un spectacol culinar...
04:45
Ştirile Kanal D
AP
Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
05:30
În căutarea adevărului
AP
Ernest porneşte "În căutarea adevărului", la Kanal D! Îndrăgitul prezentator revine în casele telespectatorilor cu o nouă emisiune, "În căutarea adevărului", un...