Homepage  / Seriale

Sitcomul „Teoria Big Bang”, sezonul 2, se încheie miercuri, la Universal Channel

Sitcomul „Teoria Big Bang”, sezonul 2, se încheie miercuri, la Universal Channel

de Redactia Tvmania

Al doilea sezon al sitcom-ului „Teoria Big Bang” se apropie de final: ultimele trei episoade ale sezonului vor putea fi urmărite miercuri, 10 decembrie, de la ora 22:00, la Universal Channel.

Big Bang

În episodul 21, băieții îl duc pe Howard în Vegas, ca să-l consoleze după o despărțire, dar el, prea trist, nu iese din cameră. Sheldon rămâne peste noapte la Penny. În episodul următor, difuzat de la ora 22.30, Stuart îi cere ajutorul lui Leonard pentru întâlnirile cu Penny, dar Leonard este gelos și îi dă sfaturi greșite. De la ora 23:00 putem urmări episodul final, în care Sheldon, care va conduce o expediție științifică în zona arctică, îi invită pe băieți să vină cu el, iar Penny vorbește deschis despre sentimentele ei.

Serialul de comedie „Teoria Big Bang” urmărește povestea a doi prieteni foarte buni şi foarte deştepţi, care ţi-ar putea spune tot ce vrei despre fizica cuantică, dar care sunt pierduţi în spaţiu atunci când vine vorba despre viaţa de zi cu zi de pe Terra. Leonard (Johnny Galecki, din “Entourage”, „Roseanne”, „Hope şi Faith”, „Vanilla Sky – Deschide ochii” și “In Time”) şi Sheldon (Jim Parsons din „Amy” şi „Garden State”) sunt fizicieni de geniu, „minţi sclipitoare” care înţeleg cum funcţionează universul. Dar toată priceperea lor nu-i ajută cu nimic în interacţiunile interumane, mai ales când vine vorba despre femei. Asta începe să se schimbe după ce frumoasa Penny (Kaley Cuoco din „Farmece”, „Opt reguli simple”, „Growing Up Brady” şi „Virtuozitate”) le devine vecină.

Cel mai nou VIDEO
PE ACELAȘI SUBIECT
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton