Homepage  / Televiziune

Sorin și Larisa au câștigat primul sezon al reality show-ului „Casa iubirii” de la Kanal D

Sorin și Larisa au câștigat primul sezon al reality show-ului „Casa iubirii” de la Kanal D

de Redactia Tvmania

Povestea concurenților primului sezon al reality-ului matrimonial “Casa iubirii” a ajuns la final duminică seara! În ultima Gală a emisiunii prezentată de Andreea Mantea au fost desemnați doi câștigători, o față și un băiat, care au intrat în posesia premiilor de 75.000 de lei fiecare.

Într-un cadru de ceremonie, într-un decor special amenajat în atmosferă de sărbătoare, cei șase finaliști ai primului sezon „Casa iubirii” au trăit din plin emoțiile Marii finale. Astfel, Nicoleta, Sorin, Bianca, Radu, Larisa și Ionuț au luptat pentru Marele Trofeu “Casa iubirii” și pentru premiile uriașe puse la bătaie. Acestora li s-au alăturat foști concurenți ai primului sezon pentru a-i susține pe cei 6 finaliști.

“Bine ați venit în cea mai importantă zi a acestui prim sezon. Bine ați venit în Marea Finală! Iată că după 9 luni de zile, acest prim sezon a ajuns la final. Astăzi vom afla marii câștigători, 2 concurenți vor pleca acasă cu câte un trofeu și 75.000 de lei de fiecare, precum și cu o experiență extraordinar de frumoasă. Și-au depășit limitele, s-au cunoscut, au trăit emoții pe care doar iubirea ar putea să îi învețe să le trăiască!”, deschidea Andreea Mantea ceremonia de desemnare a câștigătorilor de la “Casa iubirii”.

“Casa iubirii” și-a desemnat marii câștigători, după aproape 300 de zile în care și-au demonstrat dragostea, Sorin și Larisa au primit marele premiu, în prezența colegilor de competiție. Sorin a mărturist că își va ajuta familia, o parte din premiu urmând să o doneze către o cauza nobilă. De cealaltă parte, Larisa a spus că își dorește ca acest premiu să constituie o temelie solidă pentru achiziționarea unei locuințe.

“Cu banii câștigați voi face lucrurile pe care le-am promis alor mei. Cu siguranță trebuie să ne gândim și la părinții iubitei mele, că acum suntem doi. (…) O parte din bănuți se vor duce în altă parte (…) Vom avea nevoie de ei, cu siguranță.”, a spus Sorin.

“O să strâng, îi pun deoparte, o să muncesc ca să îmi iau un apartament aici, împreună cu Dori (n.r. sora ei geamănă)”, a spus Larisa.

Decizia finală a stat atât în mâinile telespectatorilor, prin VOT SMS pe parcursul săptămânii care tocmai se încheie, cât și în a contracandidaților, care și-au desemnat preferații prin VOT secret, în urnele special amenajate.

Marea Finală Casa iubirii a fost presărată cu momente emoționante și trăiri la intensitate maximă pentru finaliști, cu atât mai mult cu cât aceștia au avut parte de o retrospectivă video a parcursului lor în cele 9 luni petrecute în Casă iubirii.

Casa iubirii, sezonul 2

Reality show-ul “Casa iubirii” continuă la Kanal D, cel de-al doilea sezon al reality show-ului va avea premiera luni, 16 ianuarie, la ora 10:00.

Emisiunea prezentată de Andreea Mantea, precum şi parcusul concurenţilor aflăţi în căutarea dragostei vor putea fi urmărite de luni până vineri, de la 10:00 şi 16:30, şi în fiecare sâmbătă şi duminică, de la 16:00 şi 19:00, la Kanal D!

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton