Homepage  / Vedete / Vedete străine

Soția secretă a lui Keanu Reeves. „Ne-am cununat religios. În ochii lui Dumnezeu, am devenit soţ şi soţie!”

Soția secretă a lui Keanu Reeves. „Ne-am cununat religios. În ochii lui Dumnezeu, am devenit soţ şi soţie!”
6

de Andra Stana,

Keanu Reeves, unul dintre cei mai iubiți actori din întreaga lume, a dezvăluit că este un bărbat însurat. Carismaticul star de la Hollywood a povestit că totul s-a petrecut în urmă cu aproape 3 decenii, pe când se afla la filmările unei celebre pelicule.

În urmă cu 29 de ani, Keanu Reeves s-a căsătorit din greșeală cu una dintre colegele sale de platou. Totul s-a întâmplat în fața unui preot român, care i-a unit destinul lui Reeves de cel al Winonei Ryder în fața lui Dumnezeu, scrie nypost.com.

Mai precis, în timp ce se aflau la filmările pentru „Dracula” (1992), Keanu Reeves și Winona Ryder au ajuns să se căsătorească… din pură greșeală. Astfel, în timpul scenei în care el și Winona ajungeau în fața altarului, regizorul Francis Coppola a apelat la ajutorul unui preot român.

„Şi Winona spune că noi suntem căsătoriţi”

„La Dracula am filmat o scenă reală a cununiei religioase, cu oameni care erau chiar preoţi. Şi Winona spune că noi suntem căsătoriţi. Şi Coppola spune la fel. Deci în ochii lui Dumnezeu suntem soţ şi soţie”, a declarat actorul pentru revista Esquire.

Keanu Reeves a mai explicat că nunta din film a fost făcută după toate normele și cutumele religioase ortodoxe.

În alt context, Winona a explicat același lucru în urmă cu trei ani, pentru Entertinment Weekly:

„Chiar ne-am căsătorit. Vă jur, cred că în viaţa reală, eu şi Keanu suntem soţ şi soţie. În acea scenă din Dracula, Francis Coppola a folosit şi un preot român”.

Winona Ryder și Keanu Reeves

Căsătorit în fața lui Dumnezeu, dar îndrăgostit de alta

Deși cununat religios după cutumele ortodoxe, starul canadian de 57 de ani se iubește, de trei ani, cu Alexandra Grant.

În 2019, după ce Keanu Reeves a venit însoțit de iubita lui la evenimentul LACMA Art + Film Gala Presented By Gucci, toată lumea s-a întrebat cine este și de când sunt împreună.

Art Basel 2016 – UNAIDS Gala in BaselIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 6

Reeves și Grant sunt prieteni de foarte mult timp și prima colaborare profesională a lor a fost în 2011 când Alexandra s-a ocupat de ilustrarea cărții pe care Keanu a lansat-o în acel an, Ode to Happiness. Eu au mai colaborat și pentru cea de-a doua cartea a actorului, Shadows, lansată în 2015.

În plus, în 2017 ei au înființat-o o editură care se numește X Artists’ Books, iar activitatea acesteia se concentrează pe „colaborări neobișnuite și cărți care nu au cu adevărat un loc pe piață pentru că sunt între genuri”, așa cum au explicat cei doi într-un interviu publicat în 2018 în Los Angeles Magazine.

Sursa foto: Capturi, Hepta

Citește și

VEZI PROGRAMUL TV
Program TV

PRO TV
  • 06:00 Ştirile Pro TV
    Ziua începe când Mihai Dedu şi Lavinia Petrea/Andreea Marinescu dau trezirea, Neti Sandu descrie şansele ca speranţele să prindă viaţă, când Florin Busuioc aduce...
  • 10:30 Ştirile Pro TV - Ediţie specială
    Ediţie specială a "Ştirilor Pro TV" în care sunt prezentate cele mai recente evenimente, atât locale, cât şi internaţionale.
  • 14:00 Zi de bine, România!
  • 18:00 Ce spun românii
    Emisiunea prezentată de Cabral Ibacka este o competiţie amuzantă între două familii, care concurează pentru a câştiga premii substanţiale. Atmosfera din platou este...
  • 19:00 Ştirile Pro TV
    Andreea Esca vine în fiecare seară, de luni până vineri, începând cu ora 19:00, la pupitrul Ştirilor Pro TV pentru a prezenta principalele subiecte ale zilei. Realitatea...
  • 20:30 SuperStar România
    Ăsta-i spectacolul! Asta-i televiziunea! Iar acum e rândul tău să "Fii spectacol"! PRO TV aduce în România formatul, fenomen global, urmărit de peste 500 milioane...
  • 23:30 A fost odată la Hollywood 15
  • 03:00 Las Fierbinţi 12
    Acţiunea se petrece în satul Fierbinţi, acolo unde existenţa locuitorilor se desfăşoară lent, într-un paradis rural care s-a adaptat, în stil pur românesc, la vremurile...
  • 05:00 Ce spun românii
    Emisiunea prezentată de Cabral Ibacka este o competiţie amuzantă între două familii, care concurează pentru a câştiga premii substanţiale. Atmosfera din platou este...
  • Vezi tot programul zilei
Antena 1
  • 06:00 Observator
    Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
  • 08:00 'Neatza cu Răzvan şi Dani
    De luni până vineri, de la ora 8, Răzvan şi Dani îți dau Neatza la Antena 1! Alături de Nicolai Tand, Ramona, Florin Ristei și Cătălin Oprișan, ai 4 ore de bună...
  • 12:00 Observator
    Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
  • 14:00 Mireasa
    Dupã o binemeritatã pauză, în care şi-a dedicat timpul celor doi copii ai familiei, Simona Gherghe revine în forţă pe micile ecrane, într-un proiect cu totul nou...
  • 16:00 Râzi cu RoaST
  • 19:00 Observator
    Observatorul Antenei 1 este construit ca un jurnal de atitudine, în care subiectele mari, grave, naţionale contează şi nu suferă în competiţia cu soluţia facilă...
  • 20:30 Chefi la cuţite AP
    Cea mai iubită emisiune culinară revine cu un sezon "de poveste", ce va dezvălui experienţele, dar şi motivaţiile fiecărui concurent. În spatele farfuriilor misterioase...
  • 00:00 Observator
    Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
  • 00:30 Ultima cruciadă a lui Indiana Jones AP
    Cea de-a treia parte a faimoasei saga semnate Spielberg/Lucas urmăreşte doi Indiana Jones. Junior şi Senior. Povestea e plasată în 1938 şi îi duce pe cei doi prin...
  • 03:00 Observator
    Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
  • 04:00 Fete rele AP
  • 10:50 Observator
    Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
  • Vezi tot programul zilei
Kanal D
  • 06:45 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • 07:30 Teleshopping
    Emisiune în care sunt prezentate diferite produse în scopul vânzarii lor catre telespectatorii doritori, prin intermediul unei comenzi telefonice. Află care sunt...
  • 08:15 Pastila de râs AP
    Ce te faci dacă într-o zi obisnuită ţi se întâmpla ceva neobişnuit? Te-a enervat şeful/ şefa?... Nu iţi recomandăm antidepresive, ci mai degrabă o pastilă de râs...
  • 08:45 Teleshopping
    Emisiune în care sunt prezentate diferite produse în scopul vânzarii lor catre telespectatorii doritori, prin intermediul unei comenzi telefonice. Află care sunt...
  • 09:15 Povestea noastră AP
    Mulţi dintre telespectatori se vor regăsi în situaţiile comune sau mai puţin obişnuite cu care se confruntă protagoniştii şi vor avea bucuria să o reîntalnească...
  • 11:00 Puterea dragostei AP
    7 femei şi 7 bărbaţi vor locui separat, dar pot petrece opt ore pe zi împreună în Casa Dragostei, în afara acesteia ei neavând voie să se întâlnească. Întrebarea...
  • 12:00 Ştirile Kanal D
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Echilibrata...
  • 13:00 În căutarea adevărului AP
    Ernest porneşte "În căutarea adevărului", la Kanal D! Îndrăgitul prezentator revine în casele telespectatorilor cu o nouă emisiune, "În căutarea adevărului", un...
  • 15:00 Teo Show AP
    Plină de energie şi de poftă de viaţă, Teo Trandafir, împreună cu Bursucu', le aduce telespectatorilor, cu umorul atât de apreciat de români, noi poveşti seducătoare...
  • 17:00 Puterea dragostei AP
    7 femei şi 7 bărbaţi vor locui separat, dar pot petrece opt ore pe zi împreună în Casa Dragostei, în afara acesteia ei neavând voie să se întâlnească. Întrebarea...
  • 19:00 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • 20:00 Doctorul minune AP
    "Doctorul minune" este povestea emoţionantă a tânărului diagnosticat cu autism, care reuşeşte să facă adevărate minuni şi să salveze vieţi. Dr. Ali Vefa, un tânăr...
  • 22:30 Bravo, ai stil! AP
    "Bravo, ai stil! Celebrities" se pregăteşte să aducă în lumina reflectoarelor o noua generaţie de concurente, cunoscute deja publicului din România. Aspirantele...
  • 00:30 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • 01:30 Puterea dragostei AP
    7 femei şi 7 bărbaţi vor locui separat, dar pot petrece opt ore pe zi împreună în Casa Dragostei, în afara acesteia ei neavând voie să se întâlnească. Întrebarea...
  • 04:30 Pastila de râs AP
    Ce te faci dacă într-o zi obisnuită ţi se întâmpla ceva neobişnuit? Te-a enervat şeful/ şefa?... Nu iţi recomandăm antidepresive, ci mai degrabă o pastilă de râs...
  • 05:00 În căutarea adevărului AP