Homepage  / Vedete / Vedete româneşti

Speak și Ștefania și-au ales nașii. Cine le vor fi părinți spirituali foștilor concurenți de la „Asia Express”

Speak și Ștefania și-au ales nașii. Cine le vor fi părinți spirituali foștilor concurenți de la „Asia Express”

de Redactia Tvmania

În clipele în care nimeni nu se aștepta, Speak a decis să facă pasul cel mare și să o ceară în căsătorie pe partenera sa Ștefania. Acest moment a avut loc chiar în timpul filmărilor pentru al treilea sezon al emisiunii „Asia Express”, care a ajuns la final în luna aprilie la Antena 1. 

Deși în presă se vehicula că doresc să îl aibă naș la nuntă pe Sorin Bontea, alături de care au fost în finala emisiunii prezentată de Gina Pistol, cuplul a dezvăluit pentru okmagazine.ro cine le vor fi nași spirituali:

„Nu ne-am gândit când o să aibă loc, dar vrem să ne gătească Sorin, aşa am şi vorbit cu el. Naşii sunt aleşi de mult, prietenii noştri Monica Munteanu şi soţul ei. Eu îmi imaginez că voi fi invitat la nunta mea, Ştefania se va ocupa, eu nu o să mă implic deloc. Adică nu chiar deloc, mai puţin”, a spus Speak pentru okmagazine.ro. „Noi sperăm să treacă totul mai repede, pentru că suntem conştienţi că, pe lângă chestiile ce ţin de sănătate, care sunt cele mai importante, pe partea economică vom avea de suferit foarte mult”, a mai spus el.

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton