Steven Spielberg a intrat într-un club select
Momentul istoric a avut loc zilele trecute, când documentarul Music by John Williams, produs de Spielberg, a câștigat premiul Grammy pentru Best Music Film. Producția este un omagiu adus compozitorului John Williams, colaboratorul său de-o viață, omul din spatele unor coloane sonore devenite legendă.
Deși Spielberg nu a fost prezent la ceremonie, succesul nu a trecut neobservat. Compania sa de producție a marcat evenimentul printr-o postare pe Instagram, în care cineastul apare pozând jucăuș lângă baloane aurii uriașe care formează acronimul „EGOT”.
Imaginea a fost însoțită de o descriere simplă, dar grăitoare: „EGOT status”.

VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 10
Într-o declarație oferită ulterior presei, Spielberg a recunoscut importanța momentului. „Această recunoaștere înseamnă enorm pentru mine și pentru întreaga noastră echipă”, a transmis regizorul, mulțumind votanților Grammy, colaboratorilor săi apropiați Darryl Frank și Justin Falvey, precum și partenerilor de la Imagine și The Walt Disney Company.
Un loc special în mesajul său l-a ocupat John Williams, pe care Spielberg l-a descris drept o forță culturală de neegalat. Influența compozitorului asupra muzicii și cinematografiei este, în cuvintele regizorului, „incomensurabilă”, iar moștenirea sa – „fără rival”.
Odată cu acest Grammy, Spielberg intră într-un club extrem de exclusivist. Doar 21 de artiști au reușit până acum să obțină toate cele patru mari premii americane. Printre numele sonore care împart acum acest statut cu Spielberg se numără Rita Moreno, Audrey Hepburn, Mel Brooks, Elton John, Whoopi Goldberg, John Legend, Jennifer Hudson și Viola Davis.
Palmaresul lui Steven Spielberg se întinde pe mai bine de cinci decenii de dominație în industrie. A câștigat trei premii Oscar, două dintre ele pentru regie – Schindler’s List (1993) și Saving Private Ryan (1998) – și a fost recompensat cu patru premii Primetime Emmy. În 2022, a adăugat un Tony Award la colecție, în calitate de producător al musicalului A Strange Loop, desemnat Best Musical pe Broadway.
Recordurile lui Steven Spielberg: Nominalizări la Oscar în șase decenii diferite
Spielberg este și un recordman al Academiei Americane de Film: a devenit prima persoană nominalizată la Oscar pentru regie în șase decenii diferite. Prima nominalizare a venit în 1978, pentru Close Encounters of the Third Kind, urmată de Raiders of the Lost Ark (1982) și E.T. the Extra-Terrestrial (1983). Victoriile au sosit în anii ’90, consolidându-i statutul de legendă vie a cinematografiei.
Iar povestea nu se oprește aici. Luna viitoare, Spielberg ar putea adăuga un nou capitol triumfal carierei sale: filmul Hamnet, la care este creditat ca producător, este nominalizat la Best Picture la ediția din acest an a premiilor Oscar.
La aproape 80 de ani, Steven Spielberg demonstrează că performanța nu ține cont de vârstă – iar drumul său prin istoria divertismentului american pare departe de final.
Sursă foto: Hepta – Profimedia
Citește și:
Newsletter zilnic TVMania!
Tot ce merită să știi despre TV, vedete și streaming direct în inboxul tău.