Homepage  / Vedete / Vedete străine

Superba turcoaică Amine Gülse („Prizoniera dragostei”) a devenit mămică! Prima imagine cu bebelușul

Superba turcoaică Amine Gülse („Prizoniera dragostei”) a devenit mămică! Prima imagine cu bebelușul

de Redactia Tvmania

Actrița și modelul Amine Gülse, pe care telespectatorii români o știu din serialul turcesc „Prizoniera dragostei”, difuzat cu mare succes de Antena 1, a adus-o pe lume la sfârșitul lunii trecute pe micuța Eda. Vestea a dat-o chiar fericitul tătic, fotbalistul turc Mesut Özil (Arsenal Londra), care a urcat o poză cu toți trei pe contul personal de Instagram.

Deși tânăra familie se află momentan în izolare, din cauza pandemiei de coronavirus, nașterea a decurs fără probleme și mama și bebelușul se simt bine, scriu atât presa britanică, cât și cea turcă.

 

„Mulțumim lui Dumnezeu că fiica noastră, Eda, s-a născut sănătoasă. Cu voia Domnului, va fi un copil bun pentru cei din jurul ei și omenire”, a scris fotbalistul, citat de Daily Mail, pe Instagram, alături de prima poză a familiei în varianta de trei. 

După doi ani de relație, Amine Gülse (26 de ani) și Mesut Özil (31 de ani) s-au căsătorit anul trecut în iunie, într-o ceremonie considerată „nunta anului” în Turcia, la un hotel de lux din Istanbul, printre cei 300 de participanți invitat de onoare fiind chiar preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, însoţit de soţia sa.

Din păcate, în luna următoare, în iulie 2019, Amine și soțul ei au fost protagoniștii unui incident șocant, la Londra, când mașina condusă de Mesut Özil a fost ținta unui jaf armat. Atunci, a sărit la bătaie și a reușit să-i sperie pe hoți colegul de la Arsenal Londra al lui Özil, neamțul de origine bosniacă Sead Kolasinac. Ulterior, s-a aflat că în mașină se afla și Amine Gülse, atunci însărcinată în trei luni.  

 

Cel mai nou VIDEO
PE ACELAȘI SUBIECT
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton