Homepage  / Recomandări

SUPERLIGA: Cine transmite Farul – CS Universitatea Craiova şi CFR Cluj – FCSB, derby-urile etapei a 3-a din play-off-ul Ligii 1

SUPERLIGA: Cine transmite Farul - CS Universitatea Craiova şi CFR Cluj - FCSB, derby-urile etapei a 3-a din play-off-ul Ligii 1

de Tavi Cojocaru,

Runda a treia a play-off-ului Ligii 1 programează din nou două dueluri foarte încinse, cu implicare directă în lupta pentru titlu: Farul - CS Universitatea Craiova şi CFR Cluj - FCSB.

Cine transmite la TV Farul – CS Universitatea

Matematic, oltenii mai au şanse la titlu. Farul are 36 de puncte, iar CS Universitatea – 29. Partida va avea loc sâmbătă, de la ora 20:30 şi va fi transmisă în direct de Prima Sport 1, Orange Sport 1 şi Digi Sport 1. Un eşec i-ar scoate definitiv din orice calcule pe olteni. Hagi şi elevii săi trebuie însă să fie foarte atenţi, deoarece Craiova a jucat foarte bine în ambele meciuri din play-off, cu FCSB şi cu CFR Cluj. De fiecare dată a terminat la egalitate, scor 1-1, dar ar fi putut obţine foarte bine şi victorii în cele două jocuri.
Atacul cu Elvir Koljic, Jovan Markovic, Andrei Ivan a jucat bine şi e o ameninţare pentru orice apărare.
Hagi mizează pe veteranul Denis Alibec, dar şi pe tinerii Louis Munteanu, Adrian Mazilu. 

Cine transmite la TV CFR Cluj – FCSB

Principalele urmăritoare ale liderului Farul, CFR Cluj (34 de puncte) şi FCSB (33 de puncte) se întâlnesc duminică seară, în Gruia, de la ora 21:00, iar duelul lor va fi transmis în direct de Prima Sport 1, Orange Sport 1 şi Digi Sport 1. 

Dan Petrescu şi-a făcut praf elevii după remiza de la Craiova. În plus, campioana ultimelor cinci ediţii are mari probleme de lot. Nana Boateng este accidentat. Ciprian Deac, Camora sunt incerţi, iar Bordeianu este suspendat. 

FCSB vine cu un moral foarte bun după victoria de pe terenul celor de la Sepsi, cu scorul de 2-1. Cu o victorie, bucureştenii ar trece pentru prima dată după foarte mult timp peste rivala tradiţională din ultimii ani. Andrea Compagno şi Florinel Coman sunt în formă şi au arătat asta prin golurile de la Sfântu Gheorghe. La Cluj, în echipa lui Elias Charalambous va reapărea şi Octavian Popescu. 

Programul etapei a 3-a din play-off şi din play-out

Play-off

Sâmbătă, 8 aprilie

  • Farul – CS Universitatea Craiova, ora 20:30, Prima Sport 1, Orange Sport 1 şi Digi Sport 1

Duminică, 9 aprilie

  • CFR Cluj – FCSB, ora 21:00, Prima Sport 1, Orange Sport 1 şi Digi Sport 1

Luni, 10 aprilie

  • Sepsi – Rapid, ora 20:30, Prima Sport 1, Orange Sport 1 şi Digi Sport 1

Play-out

Sâmbătă, 8 aprilie

  • FC Voluntari – UTA Arad, ora 15:00, Prima Sport 1, Orange Sport 1 şi Digi Sport 1
  • U Cluj – FCU Craiova, ora 17:30, Prima Sport 1, Orange Sport 1 şi Digi Sport 1

Duminică, 9 aprilie

  • Chindia – Hermannstadt, ora 13:00, Prima Sport 1, Orange Sport 1 şi Digi Sport 1
  • FC Botoşani – FC Argeş, ora 15:30, Prima Sport 1, Orange Sport 1 şi Digi Sport 1

Luni, 10 aprilie

  • Petrolul – CS Mioveni, ora 17:30, Prima Sport 1, Orange Sport 1 şi Digi Sport 1
Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton