Homepage  / Televiziune

Surpriză la Prima TV! Cine va comenta meciul F.C.U Craiova 1948 – FCSB

Surpriză la Prima TV! Cine va comenta meciul F.C.U Craiova 1948 – FCSB

de Redactia Tvmania

Din 18 septembrie, Prima TV va transmite meciuri din Liga 1. Comentariul de sâmbătă, de la ora 20.00, va fi asigurat de prezentatorul emisiunii “Starea Nației”, Dragoș Pătraru, alături de Bogdan Cosmescu.


În fiecare sâmbătă, telespectatorii Prima TV pot urmări desfășurarea celui mai interesant campionat din ultimii ani, care adună la start orgoliile echipelor de tradiție din fotbalul românesc și readuce spectacolul suporterilor în tribune. Fiecare meci va fi comentat de către o vedetă Prima TV alături de un comentator cunoscut, iar primul care va face asta, va fi realizatorul emisiunii “Starea Nației”, Dragoș Pătraru.



Acesta a declarat: “Am fost selecționat prima dată de Mircea Luceacu, care m-a remarcat în tribunele Stadionului Petrolul, când aveam în jur de 10 ani. Îmi spărsesem capul în înghesuiala de acolo, eram plin de sânge și nea Mircea a cerut să fiu trecut peste gard, în teren, să primesc îngrijiri medicale. Apoi, am privit tot meciul stând lângă dânsul, spunându-i că Rodion Cămătaru, idolul meu, e cel mai mare fotbalist de pe planetă. Am încercat apoi și eu cu fotbalul. Venind după patru ani de tenis de câmp, am reușit să nu fiu selecționat la Petrolul, la vârsta de 11 ani, pentru că n-am ținut câte “duble” voia antrenorul, domnul Iuhasz.

Apoi, după doi ani de atletism și alți doi de karate (na, erau anii 90, toți eram karate kid), am bifat câteva meciuri, unele pe fals, adică pe legitimația altui jucător, care nu mai venea la echipă, în liga a patra prahoveană de fotbal, unde când am văzut ce bătăi la propriu poți să iei prin deplasări, am decis că e mai sigură treaba cu școala. Și cu perspective mult mai bune.
Practic, sunt jurnalist sportiv la bază, am fost angajat la terminarea liceului, în 1996, la ziarul Prahova, ca jurnalist sportiv. Nu împlinisem 18 ani. Am avut emisiune de sport la radio Contact Ploiești, intre 97 și 2000, am făcut emisiune săptămânală de sport fără întrerupere la tv, din 99 pana în 2012, la Tele 7 ABC Ploiești, Antena 1 Ploiești, Alpha TV și Prahova TV. Am avut propria publicație sportivă, Fair Play de Prahova, între 2000 și 2004.

Am inițiat, împreună cu suporterii Petrolului, în 2007, campania Petrolul e al nostru, care a dus la trecerea mărcii FC Petrolul în patrimoniul Primăriei. Am scris sute de cronici de meciuri, fotbal, baschet, volei, handbal, am comentat alte sute de meciuri transmise la nivel local, la fel, din toate sporturile, de la liga a patra la meciuri de cupe europene de baschet, de volei. Na, jurnalist local, ca mulți care bat țara asta cu pasiune și dragoste pentru sport, fără să-i știe nimeni la București. Practic, la cum arată acum fotbalul românesc, e posibil să fiu supracalificat pentru postul de comentator, dat fiind că multe dintre meciurile de liga a patra la care am asistat ca jurnalist erau mult peste ce arată unii dintre acești băieți care se cred fotbaliști, dar care pot fi puși sub acuzare ușor pentru port ilegal de echipament sportiv.”

Sâmbătă, de la ora 20.00, la Prima TV te așteaptă cel mai tare meci al zilei iar fiecare etapă va aduce noi surprize, noi goluri și mai ales rivalitate între echipele de tradiție care se bat pentru titlu: CFR Cluj, Rapid, Farul Constanța, Universitatea Craiova sau UTA Arad.

Credit foto: SportPictures.eu , Prima TV

VEZI PROGRAMUL TV
Program TV

PRO TV
  • 06:00 Lecţii de viaţă AP
    "Lecţii de viaţă" este o producţie de tip ficţiune, bazată pe situaţii şi întâmplări reale, din viaţa cotidiană a familiilor. Sunt prezentate diverse situaţii inspirate...
  • 07:00 Ştirile PRO TV
    La fiecare final de săptămână, Cosmin Stan va face cuplu cu Andreea Marinescu sau Lavinia Petrea şi împreună le vor aduce telespectatorilor cele mai importante ştiri...
  • 10:00 I Like IT
    Emisiunea traduce IT-ul în limba română cu umor inteligent şi poftă de show, iar Iulia Ionescu face ca noutăţile din Internet şi tehnologie să nu mai pară complicate...
  • 10:30 Superspeed la Pro TV
    "Super Speed" - o emisiune prezentată de Costin Giurgea şi Tudor Bratu, cu maşini, teste incredibile şi vedete care vor fi puse în situaţii inedite. Cei doi jurnalişti...
  • 11:00 Zborul spre casă AP
    Pe cand avea numai 13 ani, Amy Alden (Anna Paquin) si-a pierdut mama intr-un accident de masina, iar din acel moment viata ei s-a schimbat total. Pentru a o face...
  • 13:15 Excelentul domn Dundee AP
  • 15:00 Jumanji AP
    Tulburător, fantastic şi halucinant, acest film este povestea lui Alan Parrish un adult cu suflet şi comportament de copil care a rămas timp de 26 de ani prizonierul...
  • 17:00 Masked Singer România
    PRO TV a achiziţionat licenţa de producţie a celui mai spectaculos show de televiziune din lume: "The Masked Singer". Formatul, care a devenit viral şi a creat o...
  • 19:00 Ştirile Pro TV
    Echipa de jurnalişti de la "Ştirile PRO TV" aduce în fiecare zi, în principalele jurnale, cele mai importante subiecte ale zilei, abordate cu mult profesionalism....
  • 20:00 SuperStar România
    Ăsta-i spectacolul! Asta-i televiziunea! Iar acum e rândul tău să "Fii spectacol"! PRO TV aduce în România formatul, fenomen global, urmărit de peste 500 milioane...
  • 23:00 Urmărit în noapte 15
    Jimmy Conlon (Liam Neeson) este un mafiot de temut, care este bântuit de ororile comise în tinereţe. Totodată este şi hărţuit de un poliţist care vrea să îl arunce...
  • 01:15 Vlad 12
    Serialul "Vlad", produs la cele mai înalte standarde cinematografice, spune povestea contelui de Monte-Cristo, într-o adaptare modernă. "Vlad" prezintă o poveste...
  • 03:15 I Like IT
    Emisiunea traduce IT-ul în limba română cu umor inteligent şi poftă de show, iar Iulia Ionescu face ca noutăţile din Internet şi tehnologie să nu mai pară complicate...
  • 04:00 Zborul spre casă AP
    Pe cand avea numai 13 ani, Amy Alden (Anna Paquin) si-a pierdut mama intr-un accident de masina, iar din acel moment viata ei s-a schimbat total. Pentru a o face...
  • Vezi tot programul zilei
Antena 1
  • 06:00 Observator
    Observatorul Antenei 1 este construit ca un jurnal de atitudine, în care subiectele mari, grave, naţionale contează şi nu suferă în competiţia cu soluţia facilă...
  • 09:30 MediCOOL
    Cel mai nou proiect Antena 1, MediCOOL, îşi propune să aducă mai aproape oamenii de medici, pentru a putea primi sfaturi de specialitate. În fiecare săptămână, gazda...
  • 10:30 Adela
    Două surori înţeleg iubirea faţă de cealaltă diferit. Adela este în stare să renunţe la tot pentru sora ei. Iar, pentru Andreea, tot ce este al Adelei este şi al...
  • 13:00 Observator
    Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
  • 13:30 Mireasa
    Dupã o binemeritatã pauză, în care şi-a dedicat timpul celor doi copii ai familiei, Simona Gherghe revine în forţă pe micile ecrane, într-un proiect cu totul nou...
  • 15:30 Asia Express AP
  • 19:00 Observator
    Observatorul Antenei 1 este construit ca un jurnal de atitudine, în care subiectele mari, grave, naţionale contează şi nu suferă în competiţia cu soluţia facilă...
  • 20:00 iUmor 12
    Cel mai "nebun" juriu din televiziune, format din Delia, Cheloo şi Mihai Bendeac caută cel mai amuzant român în emisiunea "iUmor", de la Antena 1. De la momente...
  • 22:45 I mai mult iUmor 15
    "iMai mult Umor" este povestea nevăzută din spatele produsului finit iUmor, este spectacolul din spatele spectacolului, a spus Vlad Drăgulin. Actorul va urmări tot...
  • 23:00 Asia Express AP
  • 03:00 Să nu faci rău 12
  • 05:00 Hello Chef!
    Antena 1 lansează un nou proiect de cooking - Hello Chef, ce aduce laolaltă săptămânal în bucătărie un chef - Roxana Blenche, un medic cardiolog pasionat de nutriţie...
  • Vezi tot programul zilei
Kanal D
  • 06:45 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • 07:30 Apel la consilier
    Din perspectiva experienței de consilier medical, Eva Pavel le va prezenta telespectatorilor soluții și tehnologii inovatoare pentru problemele lor de sănătate...
  • 08:00 Teleshopping
    Emisiune în care sunt prezentate diferite produse în scopul vânzarii lor catre telespectatorii doritori, prin intermediul unei comenzi telefonice. Află care sunt...
  • 08:30 Teo Show AP
    Plină de energie şi de poftă de viaţă, Teo Trandafir, împreună cu Bursucu', le aduce telespectatorilor, cu umorul atât de apreciat de români, noi poveşti seducătoare...
  • 11:00 Sport, dietă şi o vedetă AP
    Emisiunea "Sport, dieta şi o vedetă" are la bază un program ce se doreşte a fi un stimulent real pentru telespectatori, pentru a face mişcare sub orice formă ar...
  • 11:30 Teleshopping
    Emisiune în care sunt prezentate diferite produse în scopul vânzarii lor catre telespectatorii doritori, prin intermediul unei comenzi telefonice. Află care sunt...
  • 12:00 Ştirile Kanal D
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Telespectatorii...
  • 13:00 În căutarea adevărului AP
    Ernest porneşte "În căutarea adevărului", la Kanal D! Îndrăgitul prezentator revine în casele telespectatorilor cu o nouă emisiune, "În căutarea adevărului", un...
  • 15:00 ROventura AP
    ROventura prezintă locuri pitoreşti, obiective turistice şi activităţi de agrement din România, prin ochii a doi prieteni călători, prezentatorii emisiunii: George...
  • 16:00 Puterea dragostei AP
    7 femei şi 7 bărbaţi vor locui separat, dar pot petrece opt ore pe zi împreună în Casa Dragostei, în afara acesteia ei neavând voie să se întâlnească. Întrebarea...
  • 18:00 Ştirile Kanal D
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Christian...
  • 19:00 Puterea dragostei AP
    7 femei şi 7 bărbaţi vor locui separat, dar pot petrece opt ore pe zi împreună în Casa Dragostei, în afara acesteia ei neavând voie să se întâlnească. Întrebarea...
  • 20:00 O nouă şansă
    În această toamnă, Andreea Mantea le aduce telespectatorilor Kanal D emoţia regăsirii, a iertării şi a poveştilor de viaţă pline de înţelesuri profunde, odată cu...
  • 22:00 Bravo, ai stil! AP
    "Bravo, ai stil! Celebrities" se pregăteşte să aducă în lumina reflectoarelor o noua generaţie de concurente, cunoscute deja publicului din România. Aspirantele...
  • 00:30 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • 01:30 Puterea dragostei AP
    7 femei şi 7 bărbaţi vor locui separat, dar pot petrece opt ore pe zi împreună în Casa Dragostei, în afara acesteia ei neavând voie să se întâlnească. Întrebarea...
  • 04:30 ROventura AP
    ROventura prezintă locuri pitoreşti, obiective turistice şi activităţi de agrement din România, prin ochii a doi prieteni călători, prezentatorii emisiunii: George...
  • 05:30 În căutarea adevărului AP
    Ernest porneşte "În căutarea adevărului", la Kanal D! Îndrăgitul prezentator revine în casele telespectatorilor cu o nouă emisiune, "În căutarea adevărului", un...
  • Vezi tot programul zilei
VEZI PROGRAMUL TV
Program Cinema
RULEAZĂ ASTĂZI LA CINEMATOGRAFELE DIN
VEZI PROGRAMUL CINEMATOGRAFELOR