Homepage  / Vedete / Vedete străine

Telenovela lui Djokovic în Australia continuă. Viza i-a fost anulată pentru a doua oară!

de Vasilica Rogozanu,

Update, 14 ianuarie: Australia i-a anulat viza lui Novak Djokovic din nou și intenționează să-l deporteze, transmite BBC. Contestația rămâne singura opțiune a tenismenului sârb, care nu mai poate participa la Australian Open.Decizia înseamnă că numărul 1 mondial al tenisului masculin are interdicție de a intra în Australia timp de 3 ani. Există excepții acordate „în anumite circumstanțe”, iar vedeta tenisului cu siguranță că va face apel la decizie, scrie publicația britanică The Guardian.

Articolul inițial

Participarea lui Novac „Nole” Djokovic la primul Mare Șlem al anului, Australian Open, este încă sub semnul întrebării, după ce sosirea lui pe continent a provocat un scandal imens săptămâna trecută, când jucătorului i s-a interzis accesul în țară, el nefiind vaccinat împotriva Covid-19.

Djokovic, un anti-vaccinist convins, a spus inițial că nu va participa la Australian Open, fiindcă nu vrea să se vaccineze de teama unor reacţii adverse nedorite. Ca să nu piardă cel mai important jucător de pe tablou, organizatorii au anunţat că-i acordă sârbului un soi de dispensă medicală, adică dreptul de a intra în Australia şi de a juca fără să facă vaccinul. La intrarea în țară însă, sârbului i s-a anulat viza.

Într-un proces încheiat acum câteva ore, judecătorul federal a dezbătut apelul făcut de avocații lui Djokovic la decizia guvernului australian de a-i retrage viza jucătorului. Avocaţii numărului unu mondial susţin că acesta a obţinut o scutire de la vaccinarea obligatorie pentru a intra în Australia pe motivul unui test Covid-19 pozitiv pe 16 decembrie 2021 în Serbia (după o primă contaminare în iunie 2020).

La numai o zi distanță, Djokovic a mers totuși la „Novak Tennis Center”. Aici, s-a și fotografiat alături de câțiva copii fără a purta mască.

Avocaţii liderului mondial au mai susținut că Djokovic nu a fost informat din timp că viza îi este anulată şi că, în conformitate cu legea migraţiei, ar fi trebuit să ştie acest lucru, pentru a se putea apăra.

Instanța revocă anularea vizei, guvernul australian încă se mai gândește

Novak Djokovic a câștigat apelul împotriva deciziei de a i se retrage viza. A primit astfel acordul de a intra în Australia. Judecătorul federal Anthony Kelly a anulat decizia autorităţilor de anulare a vizei lui Djokovic. Acesta a ordonat ca sportivului să i se permită să rămână în Australia.

Totuși, avocatul guvernului a declarat după proces că ministrul Imigrării, Alex Hawke, va lua în considerare o nouă anulare a vizei de intrare în ţară a tenismenului Novak Djokovic, după ce instanţa din Melbourne a decis să revoce prima anulare. Guvernul nu a făcut însă apel în cele 4 ore pe care le avea la dispoziție.

Surse citate de Daily Mail susțin ca Nole va fi lăsat, cel mai probabil, să participe la turneu.

Tatăl și fratele jucătorului anunțaseră că Nole a fost arestat, urmând a fi deportat din Australia, cu interdicție de a veni aici timp de trei ani. Informațiile au fost negate, Djokovic fiind văzut părăsind hotelul din Mebourne unde a fost obligat să se carantineze.

Miza Australian Open pentru Novac Djokovic

Primul eveniment sportiv de mare anvergură al anului, Australian Open, se desfăşoară în perioada 17-30 ianuarie la Melbourne, fiind difuzat live de Eurosport.

Djokovic speră să câștige turneul și să scrie istorie: el vrea să devină jucătorul cu cele mai multe victorii de Grand Slam din istorie: în acest moment, Federer (care nu paricipă la turneu, din cauza unei accidentări), Nadal (care participă) și Djokovic au fiecare câte 20 de titluri.

Sursa foto: Hepta

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
VEZI PROGRAMUL TV
Program TV

PRO TV
  • 06:00 Ştirile Pro TV
    Ziua începe când Mihai Dedu şi Lavinia Petrea/Andreea Marinescu dau trezirea, Neti Sandu descrie şansele ca speranţele să prindă viaţă, când Florin Busuioc aduce...
  • 10:30 Vorbeşte lumea AP
    "Vorbeşte lumea" a pregătit subiecte interesante, pe care prezentatorul emisiunii, Cove, le va dezbate în direct, de luni până vineri. În ajutorul lui Cove, în platoul...
  • 13:00 Ştirile Pro TV
    În mijlocul zilei şi din mijlocul evenimentelor, reporterii transmit cele mai noi şi complete informaţii pentru Ştirile de la ora 13:00. Nevoia oamenilor de a fi...
  • 14:00 Lecţii de viaţă AP
    "Lecţii de viaţă" este o producţie de tip ficţiune, bazată pe situaţii şi întâmplări reale, din viaţa cotidiană a familiilor. Sunt prezentate diverse situaţii inspirate...
  • 15:00 La Măruţă AP
    Cătălin Măruţă a pregătit împreună cu echipa sa rubrici noi, filmări inedite, invitaţi cu poveşti surprinzătoare, dar şi subiecte ale momentului, exclusivităţi şi...
  • 17:00 Ştirile Pro TV
    Monica Dascălu vine în fiecare zi, de luni până vineri, începând cu ora 17:00, la pupitrul Ştirilor Pro TV pentru a coordona un tur de forţă prin toate colţurile...
  • 18:00 Ce spun românii
    Emisiunea prezentată de Cabral Ibacka este o competiţie amuzantă între două familii, care concurează pentru a câştiga premii substanţiale. Atmosfera din platou este...
  • 19:00 Ştirile Pro TV
    Andreea Esca vine în fiecare seară, de luni până vineri, începând cu ora 19:00, la pupitrul Ştirilor Pro TV pentru a prezenta principalele subiecte ale zilei. Realitatea...
  • 20:30 Survivor România AP
  • 23:30 Ştirile Pro TV
    Echipa de jurnalişti de la "Ştirile PRO TV" aduce în fiecare zi, în principalele jurnale, cele mai importante subiecte ale zilei, abordate cu mult profesionalism....
  • 00:00 Nomadul 15
    Filmul este povestea unui tânăr din Kazakhstanul secolului al XVIII-lea, care este menit să unească cele trei triburi de pe teritoriul ţării. Misiunea lui nu este...
  • 02:15 Lecţii de viaţă AP

  • 03:00 Vorbeşte lumea AP

  • 05:00 Ce spun românii

  • Vezi tot programul zilei
Antena 1
  • 06:00 Observator
    Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
  • 08:00 'Neatza cu Răzvan şi Dani
    De luni până vineri, de la ora 8, Răzvan şi Dani îți dau Neatza la Antena 1! Alături de Nicolai Tand, Ramona, Florin Ristei și Cătălin Oprișan, ai 4 ore de bună...
  • 12:00 Observator

  • 14:00 Poveşti de familie AP
    Serialul "Poveşti de familie" este o antologie de poveşti inspirate de probleme cât se poate de actuale pentru societatea românească. Bazat pe formatul internaţional...
  • 16:00 Acces direct AP
    "Acces Direct", unul dintre formatele puternice ale după-amiezii, difuzat de luni până vineri, de la ora 17.00, îşi cucereşte telespectatorii cu subiecte inedite...
  • 17:00 Observator

  • 18:00 Preţul cel bun
    "Prețul cel bun" ("The Price is Right") este o emisiune de divertisment, de tip concurs, în care participanții concurează pentru a câștiga premii în bani și produse...
  • 19:00 Observator
    Observatorul Antenei 1 este construit ca un jurnal de atitudine, în care subiectele mari, grave, naţionale contează şi nu suferă în competiţia cu soluţia facilă...
  • 20:30 Poftiţi pe la noi - Poftiţi prin ţară AP
    Timp de şapte sezoane a strunit vedetele și le-a pus la treabă pentru a da o mână de ajutor celor aflați la nevoie. Nea Mărin revine la Antena 1 cu un nou sezon...
  • 23:30 Observator

  • 00:00 Rocky III AP
    Al treilea film din celebra serie Rocky, partea a III-a continuă povestea boxerului Rocky Balboa, ajuns dintr-un ilustru necunoscut, o vedetă a ringului aflată mereu...
  • 02:00 Poarta războinicilor AP
    Un adolescent este transportat în mod magic în China şi învaţă să-şi transforme aptitudinile dobandite din jocurile video în cele ale unui războinic Kung Fu.
  • 04:00 Poveşti de familie AP

  • 05:00 Preţul cel bun

Kanal D
  • 06:45 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • 07:30 Teleshopping
    Emisiune în care sunt prezentate diferite produse în scopul vânzarii lor catre telespectatorii doritori, prin intermediul unei comenzi telefonice. Află care sunt...
  • 08:15 Pastila de râs AP
    Ce te faci dacă într-o zi obisnuită ţi se întâmpla ceva neobişnuit? Te-a enervat şeful/ şefa?... Nu iţi recomandăm antidepresive, ci mai degrabă o pastilă de râs...
  • 08:45 Teleshopping

  • 09:15 Mireasa din Istanbul AP
    Povestea fascinantă de dintre Sureyya (Asli Enver) şi Faruk (Ozcan Deniz) continuă cu întâmplări dramatice, menite să stârnească interesul privitorului. În ultimul...
  • 11:00 Puterea dragostei AP
    7 femei şi 7 bărbaţi vor locui separat, dar pot petrece opt ore pe zi împreună în Casa Dragostei, în afara acesteia ei neavând voie să se întâlnească. Întrebarea...
  • 12:00 Ştirile Kanal D
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Echilibrata...
  • 13:00 În căutarea adevărului AP
    Ernest porneşte "În căutarea adevărului", la Kanal D! Îndrăgitul prezentator revine în casele telespectatorilor cu o nouă emisiune, "În căutarea adevărului", un...
  • 15:00 Teo Show AP
    Plină de energie şi de poftă de viaţă, Teo Trandafir, împreună cu Bursucu', le aduce telespectatorilor, cu umorul atât de apreciat de români, noi poveşti seducătoare...
  • 17:00 Puterea dragostei AP

  • 19:00 Ştirile Kanal D AP

  • 20:00 Fiica Ambasadorului AP
    Sancar (Engin Akyürek) este fiul unui arendaş, care nu a părăsit niciodată satul în care a văzut lumina zilei, Muğla. Nare (Nesligan Atagül) este fiica unui ambasador...
  • 23:30 Băiatul Rău AP
  • 01:30 Ştirile Kanal D AP

  • 02:30 Puterea dragostei AP

  • 05:00 În căutarea adevărului AP

Program Cinema
RULEAZĂ ASTĂZI LA CINEMATOGRAFELE DIN
VEZI PROGRAMUL CINEMATOGRAFELOR