Homepage  / Oscar / Oscar 2021

„Tigru și dragon”: Cum s-a născut capodopera premiată cu patru statuete Oscar în 2001

„Tigru și dragon”: Cum s-a născut capodopera premiată cu patru statuete Oscar în 2001

de Redactia Tvmania

La 20 de ani de la premiera filmului „Tigru și dragon”, în original „Crouching Tiger, Hidden Dragon”, lansat în iulie 2000, regizorul Ang Lee și-a reamintit, pentru Entertainment Weekly, lunile de groază în care au avut loc filmările. 

După „Hulk” (2003), „Viața lui Pi” (2012) sau „Gemini Man” (2019), taiwanezul Ang Lee (66 de ani) consideră în continuare că „Tigru și dragon” este „cel mai dificil film pe care l-am făcut vreodată”. Au fost cinci luni istovitoare de filmări prin toată China, cu o distribuție care se străduia să stăpânească dialogurile în mandarină (numai tânăra pe-atunci, avea 19 ani la filmări, Ziyi Zhang știa mandarina pe care-o cerea Ang Lee), cu coregrafii de luptă cum nu se mai văzuseră și cu cascadorii în care actorii erau atârnați în aer și trebuiau să joace ca și cum gravitația fusese abolită. Într-un interviu pentru Time, regizorul mărturisea: „Luni întregi nu am avut o zi liberă, nici măcar o jumătate de zi. Eram epuizat, nu mai aveam energie nici să mă bucur. Spre final, abia mai respiram. Am crezut că o să fac atac de cord”. Iar acum, în interviul pentru Entertainment Weekly, completează: „A fost într-adevăr o aventură. Actorii au fost răniți, obosiți, extenuați. Dar, la final, când am văzut filmul, ne-am dat seama că am realizat ceva”.

Un vis devenit realitate

Aducerea pe marele ecran a poveștii cu doi maeștri de arte marțiale, o fiică rebelă și o sabire legendară a însemnat pentru Ang Lee „împlinirea unui vis din copilărie”. „Am fanteziile mele încă din copilărie. Lucruri care îmi plac și lucruri care nu-mi plac. Dar în acest film am strâns tot ce-mi place și le-am pus pe toate în aceeași găleată”, își amintește încântat regizorul. 

Pelicula se inspiră din genul wuxia (literatură populară chineză care are drept subiect aventurile fantastice ale maeștrilor artelor marțiale din China antică), cu care Ang Lee s-a delectat în copilărie. „Artele marțiale chineze nu sunt doar arte marțiale. Este un mod de viață, o filozofie, o modalitate prin care omul se poate integra în natură. Îmi doream foarte mult un proiect în care să pun toate astea”, mai spune Lee.

Cum faci oamenii să zboare

Dar de la ce visa el pe vremea când purta pantalonași scurți până la Oscar („Tigru și dragon” a câștigat patru premii Oscar, printre care și cel pentru cel mai bun film într-o limbă străină), drumul a fost destul de anevoios. Celebra scenă de luptă în care adversarii își încrucișează săbiile plutind pe vârfurile pădurii de bambus a fost una dintre „fanteziile” pe care le avea Lee în cap de ani de zile. 

Filmarea ei a durat două săptămâni, iar regizorul spune și-acum că „acesta a fost de departe cel mai dificil lucru pe care l-am făcut vreodată”. „Cel mai greu este să faci ca totul să pară ușor. Dar oamenii nu zboară. Pentru a mima ușurința e nevoie de foarte mult efort”, spune Ang Lee. „A fost foarte periculos. Să-l atârni pe Chow Yun-fat de sfori în aer, deasupra pădurii de bambus, a fost destul de înfricoșător. Când l-am dat jos, după ce filmările s-au terminat, macaraua a alunecat puțin. Și mi-am zis: «Holy shit, numai Dumnezeu ne-a păzit de necazuri!»”, râde acum regizorul.

Chow Yun-fat și mandarina

„A fost ceva îngrozitor. În prima zi de filmare, am tras 28 de duble numai din cauza limbajului. Asta nu mi s-a întâmplat niciodată în viața mea. Am fost îngrozit”, își amintește actorul Chow Yun-fat (65 de ani), într-un interviu pentru Time, despre filmările la „Tigru și dragon”.

sursa foto: Hepta

VEZI PROGRAMUL TV
Program TV

PRO TV
  • 06:00 Ştirile Pro TV
    Ziua începe când Mihai Dedu şi Lavinia Petrea/Andreea Marinescu dau trezirea, Neti Sandu descrie şansele ca speranţele să prindă viaţă, când Florin Busuioc aduce...
  • 10:30 Vorbeşte lumea AP
    "Vorbeşte lumea" a pregătit subiecte interesante, pe care prezentatorul emisiunii, Cove, le va dezbate în direct, de luni până vineri. În ajutorul lui Cove, în platoul...
  • 13:00 Ştirile Pro TV
    În mijlocul zilei şi din mijlocul evenimentelor, reporterii transmit cele mai noi şi complete informaţii pentru Ştirile de la ora 13:00. Nevoia oamenilor de a fi...
  • 14:00 Lecţii de viaţă AP
    "Lecţii de viaţă" este o producţie de tip ficţiune, bazată pe situaţii şi întâmplări reale, din viaţa cotidiană a familiilor. Sunt prezentate diverse situaţii inspirate...
  • 15:00 La Măruţă AP
    Cătălin Măruţă a pregătit împreună cu echipa sa rubrici noi, filmări inedite, invitaţi cu poveşti surprinzătoare, dar şi subiecte ale momentului, exclusivităţi şi...
  • 17:00 Ştirile Pro TV
    Monica Dascălu vine în fiecare zi, de luni până vineri, începând cu ora 17:00, la pupitrul Ştirilor Pro TV pentru a coordona un tur de forţă prin toate colţurile...
  • 18:00 Ce spun românii
    Emisiunea prezentată de Cabral Ibacka este o competiţie amuzantă între două familii, care concurează pentru a câştiga premii substanţiale. Atmosfera din platou este...
  • 19:00 Ştirile Pro TV
    Andreea Esca vine în fiecare seară, de luni până vineri, începând cu ora 19:00, la pupitrul Ştirilor Pro TV pentru a prezenta principalele subiecte ale zilei. Realitatea...
  • 20:30 Las Fierbinţi 12
    Acţiunea se petrece în satul Fierbinţi, acolo unde existenţa locuitorilor se desfăşoară lent, într-un paradis rural care s-a adaptat, în stil pur românesc, la vremurile...
  • 21:30 Căsătoriţi pe nevăzute
    Cel mai urmărit experiment social al momentului, formatul TV care a schimbat viața multor oameni din toate colțurile lumii, vine la PRO TV. "Căsătoriți pe nevăzute"...
  • 23:30 Ştirile Pro TV
    Echipa de jurnalişti de la "Ştirile PRO TV" aduce în fiecare zi, în principalele jurnale, cele mai importante subiecte ale zilei, abordate cu mult profesionalism....
  • 00:00 Furios şi iute 6 12
    După ce Dominic (Vin Diesel) şi Brian (Paul Walker) au distrus regele imperiului drogurilor din Rio, nu se mai pot întoarce acasă şi vor trăi fugind din calea legii....
  • 02:30 Doctor de bine
  • 03:00 Vorbeşte lumea AP
    "Vorbeşte lumea" a pregătit subiecte interesante, pe care prezentatorul emisiunii, Cove, le va dezbate în direct, de luni până vineri. În ajutorul lui Cove, în platoul...
  • 05:00 Ce spun românii
    Emisiunea prezentată de Cabral Ibacka este o competiţie amuzantă între două familii, care concurează pentru a câştiga premii substanţiale. Atmosfera din platou este...
  • Vezi tot programul zilei
Antena 1
  • 06:00 Observator
    Observatorul Antenei 1 este construit ca un jurnal de atitudine, în care subiectele mari, grave, naţionale contează şi nu suferă în competiţia cu soluţia facilă...
  • 08:00 'Neatza cu Răzvan şi Dani
    De luni până vineri, de la ora 8, Răzvan şi Dani îți dau Neatza la Antena 1! Alături de Nicolai Tand, Ramona, Florin Ristei și Cătălin Oprișan, ai 4 ore de bună...
  • 12:00 Observator
    Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
  • 14:00 Mireasa
    Dupã o binemeritatã pauză, în care şi-a dedicat timpul celor doi copii ai familiei, Simona Gherghe revine în forţă pe micile ecrane, într-un proiect cu totul nou...
  • 16:00 Observator
    Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
  • 16:30 Acces direct AP
    "Acces Direct", unul dintre formatele puternice ale după-amiezii, difuzat de luni până vineri, de la ora 17.00, îşi cucereşte telespectatorii cu subiecte inedite...
  • 18:00 Preţul cel bun
    "Prețul cel bun" ("The Price is Right") este o emisiune de divertisment, de tip concurs, în care participanții concurează pentru a câștiga premii în bani și produse...
  • 19:00 Observator
    Observatorul Antenei 1 este construit ca un jurnal de atitudine, în care subiectele mari, grave, naţionale contează şi nu suferă în competiţia cu soluţia facilă...
  • 20:30 Asia Express AP
  • 00:00 Observator
    Observatorul Antenei 1 este construit ca un jurnal de atitudine, în care subiectele mari, grave, naţionale contează şi nu suferă în competiţia cu soluţia facilă...
  • 00:30 X Factor
  • 03:00 eXtra Factor
    Ilona Brezoianu prezintă eXtra Factor, emisiunea din culisele sezonului 10 X Factor. Vrei să vezi cum arată o zi de filmare și ce fac jurații Delia, Florin Ristei...
  • 03:30 Acces direct AP
    "Acces Direct", unul dintre formatele puternice ale după-amiezii, difuzat de luni până vineri, de la ora 17.00, îşi cucereşte telespectatorii cu subiecte inedite...
  • 05:00 Preţul cel bun
    "Prețul cel bun" ("The Price is Right") este o emisiune de divertisment, de tip concurs, în care participanții concurează pentru a câștiga premii în bani și produse...
  • Vezi tot programul zilei
Kanal D
  • 06:45 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • 07:30 Teleshopping
    Emisiune în care sunt prezentate diferite produse în scopul vânzarii lor catre telespectatorii doritori, prin intermediul unei comenzi telefonice. Află care sunt...
  • 08:15 Pastila de râs AP
    Ce te faci dacă într-o zi obisnuită ţi se întâmpla ceva neobişnuit? Te-a enervat şeful/ şefa?... Nu iţi recomandăm antidepresive, ci mai degrabă o pastilă de râs...
  • 08:45 Teleshopping
    Emisiune în care sunt prezentate diferite produse în scopul vânzarii lor catre telespectatorii doritori, prin intermediul unei comenzi telefonice. Află care sunt...
  • 09:15 Povestea noastră AP
    Mulţi dintre telespectatori se vor regăsi în situaţiile comune sau mai puţin obişnuite cu care se confruntă protagoniştii şi vor avea bucuria să o reîntalnească...
  • 11:00 Puterea dragostei AP
    7 femei şi 7 bărbaţi vor locui separat, dar pot petrece opt ore pe zi împreună în Casa Dragostei, în afara acesteia ei neavând voie să se întâlnească. Întrebarea...
  • 12:00 Ştirile Kanal D
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Echilibrata...
  • 13:00 În căutarea adevărului AP
    Ernest porneşte "În căutarea adevărului", la Kanal D! Îndrăgitul prezentator revine în casele telespectatorilor cu o nouă emisiune, "În căutarea adevărului", un...
  • 15:00 Teo Show AP
    Plină de energie şi de poftă de viaţă, Teo Trandafir, împreună cu Bursucu', le aduce telespectatorilor, cu umorul atât de apreciat de români, noi poveşti seducătoare...
  • 17:00 Puterea dragostei AP
    7 femei şi 7 bărbaţi vor locui separat, dar pot petrece opt ore pe zi împreună în Casa Dragostei, în afara acesteia ei neavând voie să se întâlnească. Întrebarea...
  • 19:00 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • 20:00 Doctorul minune AP
    "Doctorul minune" este povestea emoţionantă a tânărului diagnosticat cu autism, care reuşeşte să facă adevărate minuni şi să salveze vieţi. Dr. Ali Vefa, un tânăr...
  • 22:30 Nehir AP
    "Nehir" descrie povestea impresionantă a unei tinere care duce o luptă continuă pentru supravieţuire. Nehir Aksu, interpretată de actriţa Biran Damla Yilmaz, a avut...
  • 23:45 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • 00:45 Puterea dragostei AP
    7 femei şi 7 bărbaţi vor locui separat, dar pot petrece opt ore pe zi împreună în Casa Dragostei, în afara acesteia ei neavând voie să se întâlnească. Întrebarea...
  • 03:30 Asta-i România! AP
    Pe toate vrem să le cunoaştem şi să nu treacă neobservate. Emisiunea "Asta-i România!" ne prezintă o Românie, aşa cum este ea, cu bune şi cu rele. Întâmplări deosebite...
  • 05:00 În căutarea adevărului AP