Tom Cruise a intrat în Cartea Recordurilor
Întruchipându-l pe agentul Ethan Hunt în celebra serie Mission: Impossible, Cruise a escaladat zgârie-nori, a sărit cu motorul în gol de pe stânci și chiar s-a agățat de un avion aflat în zbor. Dar ce e cu adevărat remarcabil e că toate astea nu sunt făcute de vreo dublură plătită regește – ci chiar de el, cu propriul zâmbet de Hollywood pe față.
Și dacă ai crezut că ai văzut totul, stai să afli ce a făcut în Mission: Impossible – The Final Reckoning (2025): a sărit de 16 ori dintr-un elicopter, cu o parașută în flăcări, pe care a aruncat-o apoi, activând o rezervă, ca să aterizeze teafăr.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 9
Pe 4 iunie, Guinness World Records a confirmat: Tom Cruise deține oficial recordul pentru cele mai multe salturi cu parașuta aflată în flăcări. Editorul Guinness, Craig Glenday, a spus-o clar: „Tom nu joacă doar eroi de acțiune. El este un erou de acțiune!”
Secvențele incendiare au fost filmate în munții Drakensberg din Africa de Sud. Cruise a fost urcat la peste 7.500 de picioare (adică vreo 2.300 de metri), parașuta i-a fost înmuiată în combustibil, aprinsă, iar actorul a sărit. În doar 2,5 secunde, parașuta s-a carbonizat, moment în care Tom a tăiat-o și a activat parașuta de rezervă. Și, ca să fie și mai palpitant, la unele salturi avea montată pe el o cameră de 20 de kilograme, pentru cadre close-up din timpul căderii. Nici Icar nu a visat la așa ceva.
Această nebunie cinematografică îl reconfirmă pe Cruise ca o legendă vie a cascadoriilor. Și nu e pentru prima oară: în Mission: Impossible – Fallout (2018), el a fost primul actor care a făcut un HALO jump (High Altitude, Low Opening) filmat – o tehnică militară care presupune să sari de la 25.000 de picioare și să-ți deschizi parașuta la sub 2.000. Adică, exact cum fac spionii adevărați.
Înainte de aceste salturi flăcărânde, actorul a făcut sute de antrenamente de parașutism. De altfel, el e parașutist licențiat de ani buni. Când nu e pe platourile de filmare, probabil zboară cu un zâmbet larg spre următoarea provocare.
Tom Cruise a scris istorie cu franciza Misiune Imposibilă
Și dacă tot vorbim de recorduri, Tom Cruise mai deține unul: cele mai multe filme consecutive cu încasări de peste 100 de milioane de dolari – 11 la număr, începând cu Jack Reacher (2012) până la Mission: Impossible – The Final Reckoning (2025). În total, seria M:I a adus aproape 5 miliarde de dolari la box office-ul mondial.
Cea mai recentă parte din serie, The Final Reckoning, lansată pe 23 mai 2025, a avut cel mai bun weekend de debut din istoria francizei și a confirmat ceea ce știam cu toții: când vine vorba de adrenalină, spectacol și misiuni imposibile, Tom Cruise rămâne… oficial uimitor!
Sursă foto: Hepta – Profimedia
Citește și: