Cristina Deleanu și-a pierdut tatăl când avea doar patru ani
Cristina Deleanu a vorbit deschis despre parcursul său într-un interviu emoționant, în care a recunoscut că destinul i-a adus mai multe încercări decât răsfățuri. Născută la finalul celui de-al Doilea Război Mondial, actrița a crescut într-o perioadă grea, într-o Românie măcinată de lipsuri.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 7
„Nu am avut o viață plină de bani sau de aventuri extraordinare, ci una simplă, în care am muncit pentru fiecare lucru pe care l-am avut. Părinții mei au trecut prin multe greutăți, pe care le-am simțit și eu mai târziu, în meseria mea”, declara actrița, citată de Fanatik.
Drama care i-a marcat copilăria Cristinei Deleanu
Drama care i-a marcat copilăria a avut loc în Ploiești, orașul natal, în timpul unui raid aerian. Refugiați într-un adăpost, Cristina Deleanu și mama ei au supraviețuit, însă tatăl soarta nu a fost la fel de blândă cu tatăl său.
„Tata stătea mai aproape de ușă, iar suflul bombei l-a ucis. Eu cu mama eram puțin mai în spate. A căzut adăpostul și l-a strivit. Nu o să uit niciodată senzația de pământ în gură. Mama a avut o fractură la picior, iar pe tata nu l-am mai văzut niciodată”, a rememorat actrița cu durere.
Ani mai târziu, viața avea să-i ofere o nouă șansă la stabilitate și afecțiune. În viața Cristinei Deleanu a apărut Nicolae Deleanu – cel care i-a devenit tată adoptiv și persoana pe care s-a putut sprijini în ciuda tuturor obstacolelor care i-au ieșit în cale.
„Mama lucra la farmacie, iar într-o zi a intrat acest bărbat – Nicolae Deleanu – și s-a îndrăgostit de ea. A vrut să mă cunoască și, când am întrebat cine este, mama a zis: «Doamne-Doamne ni l-a trimis pe tăticul înapoi». Avea același nume cu tata și a devenit bucuria vieții noastre”., povestea actrița.
Cristina Deleanu a murit pe 15 mai 2025
Într-o postare pe Facebook, realizatoarea de televiziune Marina Almășan a anunțat că soția lui Eugen Cristea, Cristina Deleanu, s-a stins din viață.
„Doamne! Sunt în stare de șoc! Cel mai vechi și fidel colaborator al meu de la TVR, actorul Eugen Cristea, prieten de suflet cum puțini am, tocmai a primit cea mai cruntă veste: minunata sa soție, CRISTINA DELEANU, nu mai este!”., a fost mesajul scris de către Marina Almășan.
Citește și: