Homepage  / Televiziune

Un concurent de la MasterChef România va fi eliminat, 21 octombrie 2024. „Colegii mei sunt speriați”

Un concurent de la MasterChef România va fi eliminat, 21 octombrie 2024. „Colegii mei sunt speriați”
9

de Roxana Mirea,

După etapa audițiilor și cea a confruntărilor, cei 20 de concurenți care au intrat în bucătăria MasterChef sunt gata să lupte cu toate armele. Toți își doresc să câștige. Totuși, în ediția de luni, 21 octombrie 2024, a emisiunii „MasterChef România”, difuzată la Pro TV, un concurent va fi eliminat.  

Primele tensiuni între concurenții MasterChef – 21 octombrie 2024 

Bucătăria „MasterChef” își deschide porțile în această seară pentru cei mai buni 20 de concurenți din acest sezon. După etapa audițiilor și cea a confruntărilor, limitele lor vor fi testate într-o serie de probe care le vor pune la încercare creativitatea, rezistența la presiune și tehnica. 

Călătoria celor care au ajuns până aici nu a fost ușoară. A fost plină de emoții și a culminat cu presiunea confruntărilor din ultimele două episoade. Cei 20 de câștigători ai confruntărilor au demonstrat că au curajul de a risca, imaginația de a inova și, cel mai important, voința de a reuși”, va spune Gina Pistol, prezentatoarea emisiunii MasterChef România. Întâlnirea cu cei mai buni concurenți din acest sezon i-a determinat pe Chef Sorin Bontea, Chef Florin Dumitrescu și Chef Cătălin Scărlătescu să le amintească cât de aproape sunt de a-și îndeplini cel mai mare vis: „Ne bucurăm să vă vedem aici, în bucătăria MasterChef! Din acest loc au plecat nume mari ale gastronomiei românești și să știți că aceasta este o realitate, nu o poveste. Cu voi vom arăta din nou că MasterChef este cel mai mare show culinar din lume”, au transmis aceștia. 

Petre Catana – MasterChef Romania (2)Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 9

Prima provocare prin care vor trece cei 20 de concurenți va fi o cutie misterioasă, sub care se vor ascunde trei ouă: de găină, de gâscă și de prepeliță. Vor avea la dispoziție 45 de minute pentru a pregăti un preparat care să le integreze pe toate. 

Drumul către marea finală, titlul de „MasterChef România 2024” și premiul de 75.000 de euro a început, iar în această seară vom vedea că cei 20 de concurenți sunt pregătiți să facă orice pentru a rămâne în competiție cât mai mult timp.  

„Colegii mei sunt speriați, cred că au impresia că pot fi un pericol. Eu sunt gata să calc pe cadavre. Zdrobesc în jurul meu! Eu nu mă uit, te-am văzut jos, am zdrobit și am trecut. În acest moment, mă asigur că mă înconjor doar de cei pe care-i pot elimina. Sunt gata să fac tot ce este posibil ca să rămân cât mai mult!”, va spune Petre Catană, concurentul care i-a impresionat pe cei trei chefi la audiții cu un preparat inedit, care conținea pietre. 

Cine va fi concurentul care va lăsa șorțul pe banc în această seară și pentru care călătoria MasterChef se va opri aici? Aflați astăzi, de la ora 20:30, la PRO TV.  

Sursa foto: Pro TV

Citește și:

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton