Victoria Raileanu a emoționat comunitatea sa online cu un mesaj dedicat fiicei sale. Actrița din „Iubire cu parfum de lavandă” a publicat câteva rânduri pline de dragoste pentru micuța ei, mărturisind cât de mult i-a schimbat viața rolul de mamă.
Victoria Raileanu a emoționat comunitatea sa online cu un mesaj dedicat fiicei sale. Actrița din „Iubire cu parfum de lavandă” a publicat câteva rânduri pline de dragoste pentru micuța ei, mărturisind cât de mult i-a schimbat viața rolul de mamă.
Vedeta a descris personalitatea fiicei sale și a vorbit despre bucuria de a o vedea crescând, într-un mesaj care a ajuns rapid la inimile fanilor.
Cuprins
„Fetița mea care așteaptă ploaia ca să fugă prin ea. Iubita mea curajoasă, cu cea mai frumoasă personalitate de fetiță din câte am văzut – nervoasă, amuzantă, empatică, curajoasă, demanding, independentă”, a scris Victoria Raileanu pe rețelele sociale.
Actrița din „Destine cu parfum de lavandă” a mărturisit că venirea fiicei sale pe lume i-a arătat o formă de iubire pe care nu o putea înțelege înainte să devină mamă.
„Îți mulțumim că ne-ai ales pe noi, îngeraș. Să îmi arăți mie că în inima unei mame încape iubire nemărginită (că tot nu înțelegeam eu înainte să te nasc cum o să pot să mai iubesc pe cineva pe lângă frati-tu) care crește mai mult și mai mult în fiecare zi”, a transmis vedeta.
În aceeași postare, Victoria Raileanu a vorbit și despre legătura dintre fiica ei și tatăl acesteia, Adrian Ștefănescu.
Actrița a spus că se bucură să vadă relația frumoasă dintre cei doi și felul în care familia lor crește împreună.
„Iar pe tatăl tău să îl dai pe spate definitiv. Să văd ce legătură frumoasă aveți și să mă bucur pentru voi de pe margine”, a mai scris Victoria.
La finalul mesajului, vedeta i-a transmis fiicei sale o urare emoționantă: „La mulți ani, rândunica mea”.
Povestea de dragoste dintre Victoria Raileanu și Adrian Ștefănescu a început într-un mod neașteptat. Actrița a povestit că a ajuns pe o aplicație de dating la insistențele prietenelor sale, deși inițial nu își dorea o relație.
„Două prietene mă tot băteau la cap în perioada aceea să îmi fac cont. Eu tot ziceam nu și nu. Până când, într-o seară, mi-am făcut. În prima seară am dat de Adi acolo. Peste două zile ne-am cunoscut și, după prima întâlnire, am cam știut amândoi că that’s it”, a povestit Victoria Raileanu.
Vedeta a mărturisit că la început a fost precaută și a ales o fotografie în care nu i se vedea clar chipul, de teamă ca experiența să nu se transforme într-o situație neplăcută.
„Mi-a fost teamă că se poate întoarce împotriva mea «distracția» asta”, a spus actrița.
Victoria Raileanu și Adrian Ștefănescu au împreună o fetiță. Actrița mai este mama unui băiat dintr-o relație anterioară.
Vedeta a vorbit de-a lungul timpului despre familia sa și despre momentele importante din viața de mamă.
Mesajul transmis acum pentru fiica ei a fost unul dintre cele mai sincere momente împărtășite cu urmăritorii săi.
Foto: Instagram