Homepage  / Vedete / Vedete străine

VIDEO. A apărut primul trailer oficial al documentarului trupei RBD

VIDEO. A apărut primul trailer oficial al documentarului trupei RBD

de Redactia Tvmania

Pe 4 octombrie s-au împlinit 14 ani de când telenovela „Rebelde” avea debutul pe micile ecrane din Mexic. De atunci cei 6 membri ai trupei RBD, Maite Perroni, Dulce Maria, Anahi, Alfonso Herrera, Christian Chavez și Christopher Uckermann au cunoscut succesul internațional și aveau să își încheie activitatea în anul 2008. 

 Motivele despărțirii au fost nenumărate, însă în final majoritatea membrilor au mărturisit că își doreau ca fiecare să își înceapă propriul drum, având o vârstă fragedă la vremea respectivă. Producătorul trupei și cel care i-a descoperit, Pedro Damian, a dorit să le aducă fanilor un cadou la 10 ani de când trupa s-a destrămat. Mult așteptatul documentar este gata, iar ieri a fost oferit publicului un prim trailer a ceea ce putem vedea în documentarul căruia încă nu i-a fost anunțată data oficială de lansare. 

„Acesta este finalul, este ultima zi în care suntem RBD. Lumea nu vede ce se întâmplă aici, niciodată nu o să vadă, singurul lucru care va rămâne este acest video”, declară în cadrul filmulețului unul din membrii trupei, Christopher Uckermann. 

 

Documentarul va arăta „tot ce nu au văzut fanii pe scenă, sau pe micile ecrane, secretele!”, a specificat producătorul Pedro Damian. Potrivit postărilor de pe Twitter, acesta dorește ca documentarul să poată fi vizionat pe una din faimoasele platforme online, Netflix sau Amazon. 
 
Chiar dacă au trecut 10 ani de când trupa nu mai există, sunt active peste 200 de fan cluburi în diferite țări, iar trupa a rămas una din cele mai de succes formații latino din toate timpurile.  Pe parcursul activității sale, RBD a realizat 4 turnee mondiale, a primit 89 de premii și a vândut peste 50 de milioane de discuri în toată lumea. 

În prezent foștii membrii ai trupei se dedică carierelor pe care le-au ales după ce au ieșit din trupă. Anahi și Alfonso Herrera au devenit părinți, iar Christian Chavez lucrează acum la telenovela „Like”, produsă tot de Pedro Damian. 

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton