Homepage  / Recomandări

Weekend tematic la Diva. Seara Sherlock Holmes și seara Guy Ritchie

Weekend tematic la Diva. Seara Sherlock Holmes și seara Guy Ritchie
4
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

de Redactia Tvmania,

Ce filme aduce în acest weekend postul de televiziune Diva? Va fi un sfârșit de săptămână cu „Sherlock Holmes” .

Creat în 1887 de Sir Arthur Conan Doyle, personajul literar Sherlock Holmes este un detectivparticular care descâlcește mistere complicate. Holmes are un spirit acut de observație și deducție, iar logica lui imbatabilă îl ajută mereu, oricât de imposibile par cazurile pentru cei de la Scotland Yard.

Fictivul SherlockHolmesa apărut apoi în 254 de filme și seriale, fiind jucat de peste 75 de actori – ceea ce i-a adus (în 2012) o prezență în Cartea Recordurilor. Unul dintre acești actori este Robert Downey Jr., care i-a dat prima dată viață în 2009, sub bagheta regizorală a lui Guy Ritchie. Acesta l-a transformat într-un erou de acțiune priceput la arte marțiale și l-a făcut partener cu Jude Law – în rolul dr. Watson.

Pentru a marca această colaborare de zile mari marca Guy Ritchie și alte filme emblematice ale regizorului britanic, DIVA a programat pe 4 și 5 octombrie un weekend tematic, în cadrul maratonul de filme cunoscute și îndrăgite de public Hollywood la DIVA. Acesta continuă și în luna octombrie, de luni până duminică.

Sherlock HolmesIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 4

Ce este programat sâmbătă, 4 octombrie

Astfel, sâmbătă (4 octombrie), nu rata Seara Sherlock Holmes, care include:

  • „Sherlock Holmes” (Sherlock Holmes, 2009). În 1890, excentricul detectiv Sherlock Holmes (Robert Downey Jr., premiat cu Globul de Aur pentru rol) și dr. John Watson (Jude Law) investighează crimele Lordului Blackwood (Mark Strong), care pare a fi înviat din morți. Din peisaj nu lipsesc seducătoarea Irene Adler (Rachel McAdams) și Inspectorul Lestrade (Eddie Marsan). Filmul are 2 nominalizări la Oscar și începe la ora 20:00.
  • „Sherlock Holmes: Jocul umbrelor” (Sherlock Holmes: A Game of Shadows, 2011). Holmes (Robert Downey Jr.) și Watson (Jude Law) îl urmăresc pe vechiul lor adversar, profesorul Moriarty (Jared Harris), prin Europa, alături de ghicitoarea Madam  Simza (Noomi Rapace). Filmul începe la ora 22:35.

Două producții vor fi și duminică

A doua zi, duminică (5 octombrie), acțiunea continuă cu Seara Guy Ritchie, cândrămânem în universul regizorului britanic și urmărim:

  • „Agentul de la U.N.C.L.E.” (The Man from U.N.C.L.E., 2015). Inspirată de serialul omonim din 1964, această poveste de spionaj ne poartă în anii ’60, în lumea agentului CIA Napoleon Solo (Henry Cavill). După ce o scoate din Berlinul de Est pe Gaby Teller (Alicia Vikander), fiica unui expert nuclear, Solo face echipă cu agentul KGB Illya Kuryakin (Armie Hammer), pentru a opri construcția unei arme nucleare. Filmul începe la ora 20:00.
  • „RocknRolla” (RocknRolla, 2008), care urmărește lumea interlopă londoneză. Când mafiotul Lenny Cole (Tom Wilkinson) bate palma cu un oligarh rus, pentru un teren, toți escrocii din oraș vor o felie din afacerea ilegală. Inclusiv contabila Stella (Thandiwe Newton) și gruparea Wild Bunch, condusă de One-Two (Gerard Butler). Nu durează mlt până când totul se transformă într-un carusel de trădări și surprize tipice stilului regizoral al lui Guy Ritchie. Filmul începe la ora 22:25.

Maratonul de filme Hollywood la DIVA continuă de luni până duminică, cu câte un blockbuster în fiecare seară (de la ora 20:00) și un nou final de săptămână plin de eroi impresionanți.

Foto: DIVA

Citește și:

Catinca și Calina, val de amenințări după eliminarea la Asia Express. Iau în calcul să renunțe la România
Ce s-a întâmplat în episodul 6 din serialul „Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN”, sezonul 2, din data de 2 octombrie
„Fata de la fereastră”, noul serial turcesc de la Kanal D. Când începe și în ce zile va fi difuzat
„Când rinocerii”, noua piesă lansată de Taxi. Emilia Șercan, David Popovici și Victor Rebengiuc, printre personalitățile care apar în clip








Urmărește-ne pe Google News
Cel mai nou VIDEO
PE ACELAȘI SUBIECT
Actorii turci ai momentului
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton