Şi chiar aşa fost, profesionist de la început până la sfârşit. Levy i-a cerut de la obraz lui Lopez suma de 90.000 de dolari ca să apară în videoclipul ei “I’m Into You”. El îşi vede doar interesul, pentru că, în trecut, a refuzat propunerea unor cântăreţe din Mexic precum Yuri şi Ninel Conde de a apărea în clipurile lor doar pentru că acestea nu i-au oferit câţi bani a cerut.
Şi că tot a venit vorba de declaraţii, William nu a fost la fel de clar în faţa ziariştilor mexicani când a fost întrebat ce este între el şi actriţa Barbara Mori: “Nu vreau să discut despre asta”, a spus el. Chiar dacă nu a confirmat şi nici nu a infirmat, Levy şi Barbara au fost surprinşi de paparazzi de mai multe ori împreună. Iar povestea începe chiar din luna iunie, când au fost văzuţi mergând la film împreună, după care la casa lui Mori, unde şi-au petrecut noaptea.
Ulterior, ei au mai fost văzuţi plimbându-se împreună cu fiul Barbarei pe care aceasta îl are în urma relaţiei cu Sergio Mayer. Deci, ceva, ceva există între ei şi nu doar “o frumoasă prietenie” aşa cum a numit-o fratele Barbarei Mori.
Fosta încă îl mai iubeşte
În timp ce presa îl cuplează pe Levy cu tot felul de femei frumoase, cea care îl iubeşte cu adevărat şi care declară asta de fiecare dată când are ocazia este fosta sa iubită, Elizabeth Gutierrez, mama celor doi copii ai săi.
“Noi am avut probleme, dar nu pentru că nu ne-am fi iubit. Chiar îl iubesc, este tatăl copiilor mei. Tot ce se întâmplă cu el, mă implică şi pe mine. Relaţia noastră a fost mereu foarte intensă pentru că amândoi iubim cu pasiune şi pentru că avem caractere foarte puternice. Nu vreau să spun că suntem despărţiţi definitiv, avem doi copii şi o afecţiune unul faţă de celălalt”, a spus actriţa, citată de peopleenespanol.com.
S-a tuns zero şi îi stă la fel de bine
William Levy a prezentat recent alături de actriţa Blanca Soto “Gala Premiilor Juventud”, care a avut loc la Miami şi care a fost organizată de canalul hispanic din America, Univision.
Cu această ocazie, Levy a afişat un look nou: o cheliuţă de toată frumuseţea: “Îmi place mult pentru că atunci când mă trezesc nu mai trebuie să mă pieptăn”, a glumit el.
În cadrul acestei gale, actorul de origine cubaneză, supranumit şi Brad Pitt de Mexic, a primit trofeul “Está buenísimo” (“E bun rău!”), în timp ce Maite Perroni, partenera sa din telenovelele “Iubire cu chip rebel” (de la Acasă) şi “El triunfo del amor”, a plecat acasă cu premiul “Chica que me quita el sueño” (“Fata care-mi fură somnul”).