Homepage  / Netflix

Phoebe Dynevor, în fața celui mai periculos rol din carieră! Totul despre „Natură prădătoare”, noul thriller de pe Netflix

Phoebe Dynevor, în fața celui mai periculos rol din carieră! Totul despre „Natură prădătoare”, noul thriller de pe Netflix
6
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

de Luca Vranceanu,

Netflix lansează „Natură prădătoare” (Thrash), un thriller de supraviețuire care promite să țină telespectatorii cu sufletul la gură. Cu o distribuție condusă de Phoebe Dynevor și Djimon Hounsou, filmul regizat de Tommy Wirkola îmbină teroarea provocată de un uragan de proporții cu ferocitatea rechinilor ucigași, transformând o comunitate de coastă într-un adevărat câmp de luptă pentru viață.

Un uragan de proporții biblice, valuri uriașe și inundație, dar și, colac peste pupăză, rechinii ucigași pe care îi aduc, toate se amestecă într-un nou thriller de supraviețuire produs de Netflix, „Natură prădătoare”, care a intrat din 10 aprilie pe platformă.

Teroare în Carolina de Sud: Cine sunt protagoniștii din „Natură prădătoare”

În mijlocul unui uragan dezlănțuit, o comunitate de coastă luptă pentru supraviețuire, fiind asediată nu doar de forțele distrugătoare ale naturii, ci și de amenințarea necruțătoare a rechinilor. Luptându-se cu ploaia torențială, străzile pline de dărâmături și întunericul copleșitor, oamenii trebuie să se unească pentru a respinge acești prădători mortali dacă vor să aibă vreo șansă de a supraviețui furtunii.

thrash-1Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 6

Sună a peisaj apocaliptic, nu? Scenariul filmului este încă o dovadă că, în și mai mare măsură decât „ceea ce își face omul cu mâna lui”, o sursă de amenințare asupra ființei umane sunt forțele distrugătoare ale naturii, pe care comunitățile (în cazul de față, filmul este plasat în Carolina de Sud) încearcă să le învingă sau să le îmblânzească de când se știu.

„Natură prădătoare”, așa cum sună și traducerea în română a titlului noului film de supraviețuire american, „Trash”, care a intrat cu tam-tam pe Netflix din 10 aprilie.

O producție marcată de schimbări neașteptate

În luna mai 2024, Sony Pictures a anunțat că dezvoltă un thriller de supraviețuire intitulat „Beneath the Storm”, cu norvegianul Tommy Wirkola (46 de ani, „Dead Snow”, „Hansel & Gretel: Witch Hunters”, „The Trip”, „Violent Night”, „Spermageddon”) în calitate de scenarist și regizor și Phoebe Dynevor (31 de ani pe 17 aprilie, celebră mai ales pentru „Bridgerton”) distribuită în rolul principal.

În iulie același an, filmările principale au început în Melbourne, Australia (așadar pe „coasta” australiană, la antipozi), cu Whitney Peak (23 de ani, de origine ugandeză; „Gossip Girl”) și celebrul Djimon Hounsou (62 de ani pe 24 aprilie, făcut faimos de „Amistad”-ul lui Steven Spielberg, ulterior nominalizat de două ori la Oscar pentru rol secundar) alăturându-se distribuției.

În martie 2025, filmul proiectat a fost redenumit în „Shiver”. În ianuarie 2026, producția „bântuită” de ghinion a rămas din nou fără titlu (va fi redenumită în ultimă instanță, la fel de neinspirat în opinia mea, „Thrash” – pe românește, „gunoi”, probabil o referire la gunoaiele nesfârșite care invadează străzile orașului după inundație), iar drepturile pentru film au fost transferate către Netflix. Care, iată, l-a programat pentru lansare pe 10 aprilie 2026.

Sursa de inspirație: „Fălci” și lupta pentru supraviețuire

Phoebe Dynevor, actrița din „Bridgerton”, interpretează rolul unei femei însărcinate (Lisa Fields) care rămâne blocată în mașină în timp ce apele cresc, fiind forțată să lupte pentru viața ei și a copilului nenăscut. Interpreta a descris proiectul ca fiind un „thriller de supraviețuire intens”.

Djimon Hounsou joacă rolul unui cercetător oceanograf (Dr. Dale Edwards) care încearcă să-și protejeze vecinii. În trailer, personajul său dă tonul filmului cu o replică memorabilă: „Rechini liberi într-o furtună de categoria 5!”.

Regizorul Tommy Wirkola a explicat sursa de inspirație pentru acest film: „Am devenit obsedat de rechini după Jaws… Mi-am petrecut mare parte din copilărie documentându-mă despre rechini și vizionând orice film făcut pe acest subiect” (conform Bloody Disgusting).

Această obsesie l-a condus spre crearea unui peisaj apocaliptic unde prădătorii oceanului invadează spațiul uman, forțând personajele să găsească resurse nebanuite pentru a rămâne în viață în fața unei naturi complet scăpate de sub control.

Sursă foto: Netflix

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
Cel mai nou VIDEO
PE ACELAȘI SUBIECT
Actorii turci ai momentului
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton