Homepage  / Advertorial

4 sfaturi de care să ții cont dacă plănuiești să achiziționezi un apartament în 2025

4 sfaturi de care să ții cont dacă plănuiești să achiziționezi un apartament în 2025
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

de Redactia Tvmania

Foto: Arhiva personala

Achiziția unui apartament reprezintă o decizie foarte importantă, care necesită multă planificare. Trebuie să iei în calcul atât situația ta actuală, cât și planurile de viitor, precum și tendințele din piața imobiliară.

Piața imobiliară este dinamică și tendințele se schimbă în mod constant. Situația economică, cererea în creștere și construcția de locuințe sustenabile au un impact semnificativ asupra prețurilor la apartamente. Iată câteva sfaturi de care să ții cont dacă ai de gând să achiziționezi un apartament anul acesta.

Calculează cu atenție bugetul

Bineînțeles că primul pas este să stabilești bugetul disponibil pentru a cumpăra un apartament. Este necesar să știi cât îți permiți să plătești pentru un apartament, fără ca această investiție să îți dea peste cap bugetul. Tocmai de aceea trebuie să iei în calcul toate posibilitățile, mai ales dacă urmează să apelezi la un împrumut financiar, precum un credit imobiliar sau Noua Casă.

Un alt lucru foarte important pe care să îl ai în vedere este legat de cota de TVA pentru imobiliare, care a crescut de la 19% la 21%. Această creștere influențează costul final al apartamentului. În ceea ce privește locuințele achiziționate prin programul Noua Casă, noua cotă de TVA reduce valoarea eligibilă a locuințelor care pot accesate. Așa că fii foarte atent când îți calculezi bugetul.

Alege locația potrivită

Locația unui apartament influențează costul final al acestuia. Apartamentele care se află în zone exclusiviste sau în centrul orașului vor avea întotdeauna un preț mai mare în comparație cu cele aflate la periferie. Însă este important să ai în vedere faptul că o zonă mai bună îți oferă mult mai multe facilități și beneficii.

De exemplu, apartamentele de vânzare în Herăstrău se află în apropiere de cel mai mare parc din București, Parcul Regele Mihai I, ai acces facil la mijloacele de transport în comun, poți să ajungi ușor în centrul orașului și la aeroport. În plus, în zonă găsești grădinițe și școli internaționale de renume, restaurante de elită, săli de fitness, centre comerciale și de birouri. De asemenea, cartierul Herăstrău este unul dintre cele mai sigure cartiere din capitală și îți permite să te bucuri de un nivel de trai ridicat.

Verifică în detaliu apartamentul

Apartamentul pe care îl alegi trebuie să îți ofere tot confortul necesar, iar micile detalii fac diferența. Verifică bine apartamentul atunci când mergi la vizionare și pune cât mai multe întrebări legate de materialele folosite în construcție și pentru izolație, materialele folosite pentru finisaje și nu numai. De exemplu, o izolație făcută în mod corespunzător înseamnă un confort termic sporit pe termen lung și facturi mai mici pentru utilități.

Vezi dacă ai spațiu suficient atât pentru activitățile zilnice, cât și pentru depozitare. Verifică dacă ferestrele se închid bine, dacă există fisuri ale pereților sau semne de umiditate crescută. Chiar și orientarea apartamentului contează enorm. Un apartament cu orientare sudică beneficiază de mai multă lumină naturală pe timpul zilei în comparație cu cele care au orientare nordică. Pe termen lung acest lucru înseamnă un cost redus pentru încălzire pe timpul iernii.

Ține cont de facilitățile incluse

Atunci când cauți apartamentul potrivit, ține cont și de facilitățile din proximitate, nu doar de cele interioare. Este util să știi că ai în apropiere spații verzi pentru relaxare, locuri de joacă pentru copii, magazine, cafenele sau sală de fitness. Știi că poți să ajungi în doar câteva minute la magazin ca să faci câteva cumpărături rapide, fără să pierzi timp în trafic, sau că poți oricând să ieși la o plimbare în aer liber.

O recomandare ar fi să te orientezi către ansambluri rezidențiale noi, care includ o serie de facilități, precum cele menționate mai sus. Toate aceste servicii și facilități care se află la numai câțiva pași de locuința ta îți cresc nivelul de confort.

În concluzie, dacă ai de gând să achiziționezi un apartament în viitorul apropiat, ține cont de buget și de tendința de creștere a prețurilor pentru imobiliare. De asemenea, trebuie să ai în vedere locația, aspectul general al apartamentului și facilitățile pe care ți le oferă. Dacă apartamentul pe care ți-l dorești îndeplinește cât mai multe dintre criteriile tale, atunci poți să fii sigur că iei o decizie bună.

Urmărește-ne pe Google News
Cel mai nou VIDEO
Actorii turci ai momentului
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton