Homepage  / Vedete

Adela Popescu și Radu Vâlcan vor fi părinți

Adela Popescu și Radu Vâlcan vor fi părinți

de Redactia Tvmania

Adela Popescu și Radu Vâlcan au făcut familiilor lor cel mai frumos cadou de Crăciun: i-au anunțat că vor avea un copil. Adela a dezvăluit pe blogul ei că momentul în care a venit Moș Crăciun anul acesta a fost unul magic.

IMG_0967

„Țipete, râsete și lacrimi în lanț, menite să ne reamintească cât de norocoși suntem și noi, dar și minunea care se va naște înconjurată de atâta iubire! Vom fi părinți, dragii nostri, și ne-am dorit să împărtășim cu voi vestea asta în perioada Crăciunului, ultimul în doi”, povestește Adela.

Momentul în care au dat vestea a fost foarte bine pus la punct, iar surpriza a venit chiar atunci când toată lumea era strânsă în jurul bradului de Crăciun: „A venit un colet cu vestea. O fotografie cu ecografia pusă într-o cutie metalică cu Moș Crăciun, reni, zăpadă, steluțe, cadouri, a ajuns la Radu. El a desfăcut-o și a dat-o din mână în mână tuturor pe rând. Nu puteți să vă imaginați cum a fost!”, adaugă Adela Popescu pe blogul ei, www.adelapopescu.eu.

Viitorul tătic este extrem de fericit și foarte grijuliu cu soția lui: „Cuvintele sunt prea puține pentru a descrie starea mea din acest moment. Încă din prima zi în care am aflat că vom fi părinți, viața mea a căpătat o cu totul altă formă. Sunt fericit, emoționat, împlinit”, mărturisește Radu Vâlcan pe blogul lui.

 

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton