Homepage  / Televiziune

Alexandru Repan, invitatul Irinei Păcurariu la „Reţeaua de idoli” în ediția de luni, 15 noiembrie

Alexandru Repan, invitatul Irinei Păcurariu la „Reţeaua de idoli” în ediția de luni, 15 noiembrie

de Ioana Maria,

Invitatul Irinei Păcurariu la „Reţeau de idoli” în ediția de luni, 15 noiembrie, de la ora 21.00 este Alexandru Repan, actor al generaţiei de aur a teatrului românesc.

Despre actorul și regizorul Alexandru Repan s-a scris că este bărbatul şarmant, cu privire pătrunzătoare şi zâmbet cuceritor care a fost fratele mijlociu din “Fraţii Karamazov”, fermecătorul Claudiu din “Hamlet” sau Lopahin din “Livada de vişini”. Actorul, care mărturiseşte că „hobby-ul său e teatrul, iar meseria sa e viaţa” are un destin parcă desprins din roman.
Cu o activitate care a inclus peste 70 de roluri în teatru și mai bine de 50 de roluri în filme, printre care amintim „Dimitrie Cantemir” (1973), „Razboiul de Independenţă” (1977) şi „Amen” (2002), Alexandru Repan este stâlp de bază al Teatrului Nottara din București, instituție unde a fost angajat în 1968. În 2002, actorul a fost decorat cu Ordinul național Serviciul Credincios în grad de Cavaler.

„Alexandru Repan este un actor deplin, cu putere de control asupra stării sufleteşti complicate. De câte ori e în scenă, îi stăpâneşte pe toţi cu privirea şi energia sa, adunându-i şi risipindu-i într-un firesc sub care se ghiceşte încărcătura de gândire – un joc sub zodia lucidităţii. Pentru Alexandru Repan teatrul este locul din lume unde nu ai voie să disimulezi…”, îl descrie Irina Păcurariu pe invitatul său din ediţia de luni, 15 noiembrie, de la ora 21:00.

Născut în anul 1940 în Bucureşti, pe atunci la o margine dintre oraş şi sat, pe Bulevardul Pache Protopopescu, la colţ cu celebra stradă Popa Nan, Alexandru Repan a copilărit în vremuri cumplite de secetă şi foame. Mama sa, Marghit, din Arad, a reuşit cu chiu şi vai să aducă în Bucureşti o capră gestantă, care a alimentat întreaga familie cu lapte, iar capra, iedul şi o trotinetă erau singurele jucării ale actorului. Părinţii săi, Marghit şi Alexandru, mici burghezi, tatăl fiind profesor de lucru manual, iar mama, casnică, au făcut tot posibilul ca unicul lor fiu să crească frumos şi educat în linişte, armonie şi pace. Iubeau teatrul şi l-au dus de multe ori la spectacole, inoculându-i dragostea de scenă.

Actorul a avut o relaţie specială mama sa, care i-a fost prieten, critic şi îndrumător. „Viaţa mea a fost aproape sub semnul destinului! Pentru că într-o iarnă a anului 1939, undeva pe Bulevardul Pache Protopopescu, o femeie află că a rămas însărcinată şi imediat s-a dus la Biserica Mătăsari. Se aşează în genunchi în faţa altarului şi îl roagă pe Dumnezeu trei dorinţe: „Doamne, fă să fie băiat, să fie frumos şi să se facă actor!”. În februarie 1940, acea femeie m-a născut pe mine. Deci obişnuiesc să spun că am 82 de ani de viaţă şi 83 de ani de teatru”, mărturisea actorul Alexandru Repan la „Reţeaua de idoli”.

VEZI PROGRAMUL TV
Program TV

PRO TV
  • 06:00 Ştirile Pro TV
    Ziua începe când Mihai Dedu şi Lavinia Petrea/Andreea Marinescu dau trezirea, Neti Sandu descrie şansele ca speranţele să prindă viaţă, când Florin Busuioc aduce...
  • 10:30 Vorbeşte lumea AP
    "Vorbeşte lumea" a pregătit subiecte interesante, pe care prezentatorul emisiunii, Cove, le va dezbate în direct, de luni până vineri. În ajutorul lui Cove, în platoul...
  • 13:00 Ştirile Pro TV
    În mijlocul zilei şi din mijlocul evenimentelor, reporterii transmit cele mai noi şi complete informaţii pentru Ştirile de la ora 13:00. Nevoia oamenilor de a fi...
  • 14:00 Lecţii de viaţă AP
    "Lecţii de viaţă" este o producţie de tip ficţiune, bazată pe situaţii şi întâmplări reale, din viaţa cotidiană a familiilor. Sunt prezentate diverse situaţii inspirate...
  • 15:00 La Măruţă AP
    Cătălin Măruţă a pregătit împreună cu echipa sa rubrici noi, filmări inedite, invitaţi cu poveşti surprinzătoare, dar şi subiecte ale momentului, exclusivităţi şi...
  • 17:00 Ştirile Pro TV
    Monica Dascălu vine în fiecare zi, de luni până vineri, începând cu ora 17:00, la pupitrul Ştirilor Pro TV pentru a coordona un tur de forţă prin toate colţurile...
  • 18:00 Ce spun românii
    Emisiunea prezentată de Cabral Ibacka este o competiţie amuzantă între două familii, care concurează pentru a câştiga premii substanţiale. Atmosfera din platou este...
  • 19:00 Ştirile Pro TV
    Andreea Esca vine în fiecare seară, de luni până vineri, începând cu ora 19:00, la pupitrul Ştirilor Pro TV pentru a prezenta principalele subiecte ale zilei. Realitatea...
  • 20:30 Răpirea 12
    Adolescenţii Nathan şi Karen găsesc din întâmplare un website pe care se află o mulţime de poze cu copii fie dispăruţi, fie despre care se crede că au fost răpiţi....
  • 22:30 Străinul 15
    Chan va intra în pielea unui umil proprietar de restaurant din Cartierul Chinezesc al Londrei. Viaţa sa liniştită este tulburată de uciderea fiicei sale.
  • 01:00 Ştirile Pro TV
    Echipa de jurnalişti de la "Ştirile PRO TV" aduce în fiecare zi, în principalele jurnale, cele mai importante subiecte ale zilei, abordate cu mult profesionalism....
  • 01:30 I Like IT
    Emisiunea traduce IT-ul în limba română cu umor inteligent şi poftă de show, iar Iulia Ionescu face ca noutăţile din Internet şi tehnologie să nu mai pară complicate...
  • 02:00 Lecţii de viaţă AP
    "Lecţii de viaţă" este o producţie de tip ficţiune, bazată pe situaţii şi întâmplări reale, din viaţa cotidiană a familiilor. Sunt prezentate diverse situaţii inspirate...
  • 03:00 Vorbeşte lumea AP
    "Vorbeşte lumea" a pregătit subiecte interesante, pe care prezentatorul emisiunii, Cove, le va dezbate în direct, de luni până vineri. În ajutorul lui Cove, în platoul...
  • 05:00 Ce spun românii
    Emisiunea prezentată de Cabral Ibacka este o competiţie amuzantă între două familii, care concurează pentru a câştiga premii substanţiale. Atmosfera din platou este...
  • Vezi tot programul zilei
Antena 1
  • 06:00 Observator
    Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
  • 08:00 'Neatza cu Răzvan şi Dani
    De luni până vineri, de la ora 8, Răzvan şi Dani îți dau Neatza la Antena 1! Alături de Nicolai Tand, Ramona, Florin Ristei și Cătălin Oprișan, ai 4 ore de bună...
  • 12:00 Observator
    Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
  • 14:00 Mireasa
    Dupã o binemeritatã pauză, în care şi-a dedicat timpul celor doi copii ai familiei, Simona Gherghe revine în forţă pe micile ecrane, într-un proiect cu totul nou...
  • 16:00 Acces direct AP
    "Acces Direct", unul dintre formatele puternice ale după-amiezii, difuzat de luni până vineri, de la ora 17.00, îşi cucereşte telespectatorii cu subiecte inedite...
  • 17:00 Observator
    Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
  • 18:00 Preţul cel bun
    "Prețul cel bun" ("The Price is Right") este o emisiune de divertisment, de tip concurs, în care participanții concurează pentru a câștiga premii în bani și produse...
  • 19:00 Observator
    Observatorul Antenei 1 este construit ca un jurnal de atitudine, în care subiectele mari, grave, naţionale contează şi nu suferă în competiţia cu soluţia facilă...
  • 20:30 Poftiţi pe la noi - Poftiţi prin ţară AP
  • 23:30 Observator
    Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
  • 00:00 X Factor
  • 03:00 Observator
    Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
  • 04:00 Acces direct AP
    "Acces Direct", unul dintre formatele puternice ale după-amiezii, difuzat de luni până vineri, de la ora 17.00, îşi cucereşte telespectatorii cu subiecte inedite...
  • 05:00 Preţul cel bun
    "Prețul cel bun" ("The Price is Right") este o emisiune de divertisment, de tip concurs, în care participanții concurează pentru a câștiga premii în bani și produse...
  • Vezi tot programul zilei
Kanal D
  • 06:45 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • 07:30 Teleshopping
    Emisiune în care sunt prezentate diferite produse în scopul vânzarii lor catre telespectatorii doritori, prin intermediul unei comenzi telefonice. Află care sunt...
  • 08:15 Pastila de râs AP
    Ce te faci dacă într-o zi obisnuită ţi se întâmpla ceva neobişnuit? Te-a enervat şeful/ şefa?... Nu iţi recomandăm antidepresive, ci mai degrabă o pastilă de râs...
  • 08:45 Teleshopping
    Emisiune în care sunt prezentate diferite produse în scopul vânzarii lor catre telespectatorii doritori, prin intermediul unei comenzi telefonice. Află care sunt...
  • 09:15 Mireasa din Istanbul AP
    Povestea fascinantă de dintre Sureyya (Asli Enver) şi Faruk (Ozcan Deniz) continuă cu întâmplări dramatice, menite să stârnească interesul privitorului. În ultimul...
  • 11:00 Puterea dragostei AP
    7 femei şi 7 bărbaţi vor locui separat, dar pot petrece opt ore pe zi împreună în Casa Dragostei, în afara acesteia ei neavând voie să se întâlnească. Întrebarea...
  • 12:00 Ştirile Kanal D
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Echilibrata...
  • 13:00 În căutarea adevărului AP
    Ernest porneşte "În căutarea adevărului", la Kanal D! Îndrăgitul prezentator revine în casele telespectatorilor cu o nouă emisiune, "În căutarea adevărului", un...
  • 15:00 Teo Show AP
    Plină de energie şi de poftă de viaţă, Teo Trandafir, împreună cu Bursucu', le aduce telespectatorilor, cu umorul atât de apreciat de români, noi poveşti seducătoare...
  • 17:00 Puterea dragostei AP
    7 femei şi 7 bărbaţi vor locui separat, dar pot petrece opt ore pe zi împreună în Casa Dragostei, în afara acesteia ei neavând voie să se întâlnească. Întrebarea...
  • 19:00 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • 20:00 Doctorul minune AP
    "Doctorul minune" este povestea emoţionantă a tânărului diagnosticat cu autism, care reuşeşte să facă adevărate minuni şi să salveze vieţi. Dr. Ali Vefa, un tânăr...
  • 22:30 Nehir AP
    "Nehir" descrie povestea impresionantă a unei tinere care duce o luptă continuă pentru supravieţuire. Nehir Aksu, interpretată de actriţa Biran Damla Yilmaz, a avut...
  • 23:45 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • 00:45 Puterea dragostei AP
    7 femei şi 7 bărbaţi vor locui separat, dar pot petrece opt ore pe zi împreună în Casa Dragostei, în afara acesteia ei neavând voie să se întâlnească. Întrebarea...
  • 03:30 Asta-i România! AP
    Pe toate vrem să le cunoaştem şi să nu treacă neobservate. Emisiunea "Asta-i România!" ne prezintă o Românie, aşa cum este ea, cu bune şi cu rele. Întâmplări deosebite...
  • 05:00 În căutarea adevărului AP