Homepage  / Seriale româneşti

Alexia Caras, din „Iubire cu parfum de lavandă”: „Mi-a lipsit ritmul platoului, energia aia alertă” – cum a trăit actrița vacanța de vară

Alexia Caras, din „Iubire cu parfum de lavandă”: „Mi-a lipsit ritmul platoului, energia aia alertă” – cum a trăit actrița vacanța de vară
8

de Andra Stana,

După o vară liniștită, în care a redescoperit bucuria de a încetini ritmul, Alexia Caras se pregătește să revină în rolul Almei din „Iubire cu parfum de lavandă”. Actrița recunoaște că, deși vacanța i-a adus echilibru, dorul de colegi și de energia filmărilor a fost constant.

După un sezon intens de filmări pentru serialul «Iubire cu parfum de lavandă», difuzat de Antena 1, Alexia Caras, actrița care o interpretează pe Alma, a ales să-și petreacă vara într-un mod diferit. Într-un interviu pentru Antena 1, ea a povestit cum această pauză a fost o oportunitate de a încetini ritmul și de a se reconecta cu sine însăși.

O vară de redescoperire

Alexia a descris vara ca pe un moment de realiniere personală. «A fost o vară care m-a realiniat și m-a reacomodat cu mine. Mi-am permis să mă odihnesc, să respir și să simt acel dolce far niente. E plăcut să nu te grăbești să simți soarele», a mărturisit actrița. Ea a subliniat cât de rar este pentru un actor să trăiască fără presiunea unui program încărcat, iar această pauză i-a oferit un echilibru între muncă, viața personală și timpul pentru sine.

Alexia Caras (7) (1)Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 8

Unul dintre cele mai importante exerciții ale verii pentru Alexia a fost să învețe să stea locului. «E mai greu decât pare, mai ales când ești obișnuită să trăiești în flux continuu. Am descoperit că liniștea nu e gol, ci spațiu de creștere. Am mai descoperit una-alta despre prietenie, despre ce-i bun pentru mine și ce nu», a adăugat ea. Vacanța a fost un amestec de liniște, distracție și descoperire, în doze echilibrate.

Legătura cu personajul Alma

Chiar dacă s-a relaxat, Alexia a recunoscut că personajul Alma a rămas prezent în mintea ei. «Nu ai cum să te desprinzi complet de un personaj pe care îl construiești și îl porți de peste un an. A fost revelatoriu pentru mine să aflu că Alma a devenit parte din natura mea. Chiar dacă i-am dat vacanță, tot e curioasă să se strecoare prin mintea mea. Mă trezesc random gândindu-mă: Oare cum ar fi reacționat Alma în situația X?»

Dacă ar fi să își imagineze o vacanță pentru Alma, Alexia crede că personajul ar alege un loc vibrant și plin de viață. «Alma ar fi fugit undeva cu vibe clar, Ibiza, Mykonos, un loc cu muzică, modă, oameni interesanți și nopți lungi. Cred că s-ar hrăni din energia locurilor și a vieții care pulsează.»

Revenirea pe platourile de filmare

Privind spre noul sezon, Alexia se declară entuziasmată să revină pe platourile de filmare. «Mă fascinează necunoscutul, mai ales când vine cu potențial de creștere. Simt că urmează ceva bun, nu știu exact ce, dar intenția e acolo. Am și puțină nerăbdare, dar și încredere că povestea continuă exact cum trebuie. Și sincer… abia aștept!»

Totuși, vara i-a adus și dorul de colegi și de atmosfera de la filmări. «Mi-a lipsit ritmul platoului, energia aia alertă care mă trezește mai bine decât orice cafea. Ah, și rutina de filmare, care, paradoxal, e haotică, dar e o formă de stabilitate creativă. Mi-a lipsit acel moment în care toți ne conectăm ca să spunem o poveste împreună și să redevenim o diversitate în unitate.»

Noul sezon din «Iubire cu parfum de lavandă»

Alexia Caras promite un sezon plin de surprize, în care Alma va continua să evolueze. Publicul o va putea revedea în noul sezon al serialului, semnat de Ruxandra Ion și produs de Dream Film Production, începând cu 12 septembrie. Serialul va fi difuzat în fiecare vineri, de la ora 20.30, pe Antena 1 și AntenaPLAY. Informațiile au fost preluate din articolul original publicat de Antena 1.

Sursa foto: Antena 1

Abonează-te la newsletterul TVMania și primești direct pe email cele mai noi știri și recomandări TV! https://shorturl.ringier.ro/newsletter-tvmania

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
Cel mai nou VIDEO
Insula Iubirii 2025
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton