Mihai Covaliu: „Sunt trei abateri, lucrul acesta nu mai poate fi contestat”
Președintele COSR, Mihai Covaliu, a explicat că situația în care se află Ana Bărbosu. Sportiva a acumulat trei „missed test-uri” (abateri de la regulamentele antidoping), ceea ce atrage automat sancțiuni drastice conform regulamentelor.
„Lucrurile sunt clare, ea are trei ‘missed test-uri’ și lucrul acesta nu mai poate fi contestat de nimeni. Poziția ITA o cunoaște toată lumea, doi ani de suspendare… în cazurile acestea ăsta este verdictul. Va urma o negociere, o întâlnire cu Ana, cu avocaţii, după care vom şti oficial cât va fi suspendată.
Sunt documente oficiale pe care le putem consulta şi putem cunoaşte situaţia exactă în momentul de faţă. Nu ştiu dacă Ana va pierde bursa din Statele Unite, pentru că, din ce ştiu, are susţinerea Universităţii Stanford. Dar cu siguranţă e un moment dificil prin care Ana trece.
Eu îmi doresc să se ajungă la o diminuare a acestei sancţiuni şi să o avem în echipa pentru Jocurile Olimpice de la Los Angeles. Asta e foarte important în momentul de faţă. Nu este uşor. Trebuie să facem toţi paşii care sunt normali şi să fim lângă sportiv”, a declarat Mihai Covaliu, potrivit eurosport.ro.
Avocații Simonei Halep, implicați în apărarea Anei Bărbosu
În încercarea de a obține o reducere a pedepsei, Ana Bărbosu va beneficia de suport juridic de cel mai înalt nivel. Se pare că echipa de avocați care a reprezentat-o pe Simona Halep ar putea prelua și apărarea gimnastei.
„Din ce am înțeles, va fi reprezentată de avocați puși la dispoziție de la Stanford University. Nu pot să confirm, dar am auzit că ar fi vorba despre avocații care au reprezentat-o pe Simona Halep. Așteptăm să vedem un punct de vedere oficial”, a precizat oficialul român.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 6
Federația Română de Gimnastică, criticată de șeful COSR
Mihai Covaliu nu a ezitat să taxeze lipsa de implicare a Federației Române de Gimnastică (FRG) în monitorizarea sportivei. Acesta consideră că forul național ar fi trebuit să fie mult mai atent la completarea sistemului ADAMS.
„Eu mi-aș fi dorit ca Federația Română de Gimnastică să fie puțin mai implicată și mai conectată la acest caz. În momentul în care ești informat că un sportiv este la două abateri de genul acesta, atunci este prioritate zero și trebuie să fii 24 de ore din 24 lângă sportiv”, a adăugat acesta.
Conform regulamentelor, sportivii trebuie să declare zilnic o fereastră de 60 de minute în care să poată fi testați inopinat. Trei absențe de la locația anunțată într-un an calendaristic duc la suspendare, chiar dacă sportivul nu a consumat substanțe interzise.
Foto: Instagram
Citește și:
Actorii turci ai momentului