Homepage  / Vedete

Ana Cristina Călin (Digi24), pe podium la Campionatul Naţional de Îndemânare Auto

Ana Cristina Călin (Digi24), pe podium la Campionatul Naţional de Îndemânare Auto
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

de Redactia Tvmania

Ana Cristina Călin, prezentatoarea emisiunii “La volan”, difuzată sâmbăta, de la 10.30, la Digi24, şi-a încercat abilitățile de şofer în cadrul  Campionatul Național de Îndemânare Auto.

Aflată pentru prima oară la o competiție de acest fel și fără antrenament în avans, decât poate cel din traficul bucureștean, Ana Cristina i-a uimit pe toti.

„Am scos un timp foarte bun. Am mers impecabil, n-am dărâmat absolut nimic”, spune mândră prezentatoarea emisiunii „La volan”.

Ana Cristina a ocupat un loc pe podiumul competitiei de la Ploiești. Vedeta s-a clasat pe locul al treilea în secțiunea rezervată debutanților și a reușit aceeași performanță și în Grupa Feminină din cadrul competiției.

Urmărește-ne pe Google News
Cel mai nou VIDEO
PE ACELAȘI SUBIECT
Actorii turci ai momentului
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton