Homepage  / Vedete româneşti

Andra Gogan, pe covorul roșu la premiera serialului „High School Musical”, de la Los Angeles

Andra Gogan, pe covorul roșu la premiera serialului „High School Musical”, de la Los Angeles
3

de Redactia Tvmania

Vocea Doctoriței Plușica a ajuns pe covorul roșu! Andra Gogan (24 de ani) și fratele ei, Răzvan, au fost prezenți de curând pe covorul roșu la premiera serialului „High School Musical”, sezonul 3, organizată de echipa Disney+ USA.

Andra Gogan a profitat de ocazie și s-a fotografiat cu vedete precum Olivia Rodrigo și Camila Cabello, dar și cu o parte din actorii celebrei serii TV.

Invitația la evenimentul care a avut loc la Los Angeles nu a fost una întâmplătoare. În ultimii ani, Andra și fratele ei Răzvan Gogan au dat glas îndrăgitelor personaje din desenele animate difuzate de Diney Junior și Disney Channel.

Premiera a avut loc la Studiourile Disney, acolo unde are loc toată magia. Este extraordinar că am ajuns aici, a fost ca o recunoaștere a multor ani de muncă. Numele, poza mea erau pe foile celor care ne invitau pe covorul roșu, fotografii care mă priveau și îmi spuneau că sunt un star… toate astea m-au făcut să mă simt ca o prințesa Disney! Pe covorul roșu am avut prilejul să vorbesc cu JOJO, una din artistele pe care le apreciez enorm. Este idolul copiilor din America și nu numai”, spune cu entuziasm Andra Gogan, singura româncă invitată la un eveniment de o asemenea amploare.

Am intrat cu fratele meu Răzvan la premieră, am urmărit alături de ceilalți invitați la eveniment primele 2 episoade din noul sezon, am râs, am plâns, a fost uimitor. Când am ieșit din sală, am avut plăcerea să discutăm cu unul din personajele noastre preferate din serialul copilăriei Disney Hannah Montana, Jason Earles (fratele ei din serial). Tot spre ieșire am primit multe complimente despre ținuta mea, de la oamenii invitați și de la actori. Apoi, Răzvan a vorbit cu actorul pe care el îl dublează în limba română Frankie A. Rodriguez, care a fost uimit să afle că vorbește cu vocea lui din România. Am ajuns iar pe covorul roșu, iar aici am vorbit cu actorii principali din serial: Joshua Basset și Matt Cornett. Apoi, am primit un sfat și un compliment extrem de frumos de la una dintre actrițele principale din filmul High School Musical, Monique Coleman: „Don’t say sorry, this is your place, you fit perfectly, you deserve to be here, on the red carpet!!!”. A urmat after party-ul cu toți acești mari oameni la un loc. Șefii Disney, artiștii actorii, dar senzația serii a fost minunata cântăreață Camila Cabello”, mărturisește Andra Gogan.

Andra-Gogan-Razvan-GoganIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 3

La un moment dat s-a făcut un cerc de dansatori și actori Disney unde am rezonat cu toții, am cântat, am dansat cu ei, atunci, în acel moment, ne-am simțit cu toții egali, toți tineri care iubesc ceea ce fac și se distrează. La un moment dat, am dansat cu Joshua Basset pe renumita coregrafie din filmul original High School Musical. MINUNAT într-un cuvânt! DE VIS, MAGIC! Ne bucurăm că am zburat 20 de ore până în Los Angeles și că cineva de acolo ne-a văzut munca și pasiunea și ne-a invitat la un astfel de eveniment! Am simțit că aparținem acelui loc și că nu a fost ultima experiență de genul acesta!”, încheie artista.

 La 24 de ani, Andra Gogan este una una dintre cele mai influente persoane din mediul online, cu aproape 1 milion de urmăritori pe Instagram și peste 10 milioane de fani pe Tik Tok.

Este urmărită de milioane de adolescenți, însă puțini sunt cei care știu că atât ea, cât și fratele ei, Răzvan Gogan, au dat glas îndrăgitelor personaje din desenele animate difuzate pe canalul Disney Junior și Disney Channel. Cei doi și-au făcut o groază de prieteni pe platourile de filmare și acum vor să ajungă și mai sus, la Hollywood.

Cântă și dansează de peste 20 de ani, și a intrat deja de două ori în Cartea Recordurilor. Prima dată pentru „Cel mai lung concert live susţinut de un copil”, cu o durată de trei ore şi 20 de minute, concert susținut la 15 septembrie 2009, iar a doua oară pentru „Cele mai multe CD-uri lansate de un copil” – în total 16 discuri.

Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE
Program TV

PRO TV
  • 06:00 Ştirile Pro TV
    Ziua începe când Mihai Dedu şi Lavinia Petrea/Andreea Marinescu dau trezirea, Neti Sandu descrie şansele ca speranţele să prindă viaţă, când Florin Busuioc aduce...
  • 10:30 Vorbeşte lumea AP
    "Vorbeşte lumea" a pregătit subiecte interesante, pe care prezentatorul emisiunii, Cove, le va dezbate în direct, de luni până vineri. În ajutorul lui Cove, în platoul...
  • 13:00 Ştirile Pro TV
    În mijlocul zilei şi din mijlocul evenimentelor, reporterii transmit cele mai noi şi complete informaţii pentru Ştirile de la ora 13:00. Nevoia oamenilor de a fi...
  • 14:00 Lecţii de viaţă AP
    "Lecţii de viaţă" este o producţie de tip ficţiune, bazată pe situaţii şi întâmplări reale, din viaţa cotidiană a familiilor. Sunt prezentate diverse situaţii inspirate...
  • 15:00 La Măruţă AP
    Cătălin Măruţă a pregătit împreună cu echipa sa rubrici noi, filmări inedite, invitaţi cu poveşti surprinzătoare, dar şi subiecte ale momentului, exclusivităţi şi...
  • 17:00 Ştirile Pro TV
    Monica Dascălu vine în fiecare zi, de luni până vineri, începând cu ora 17:00, la pupitrul Ştirilor Pro TV pentru a coordona un tur de forţă prin toate colţurile...
  • 18:00 Ce spun românii
    Emisiunea prezentată de Cabral Ibacka este o competiţie amuzantă între două familii, care concurează pentru a câştiga premii substanţiale. Atmosfera din platou este...
  • 19:00 Ştirile Pro TV
    Andreea Esca vine în fiecare seară, de luni până vineri, începând cu ora 19:00, la pupitrul Ştirilor Pro TV pentru a prezenta principalele subiecte ale zilei. Realitatea...
  • 20:30 Las Fierbinţi 12
    Acţiunea se petrece în satul Fierbinţi, acolo unde existenţa locuitorilor se desfăşoară lent, într-un paradis rural care s-a adaptat, în stil pur românesc, la vremurile...
  • 21:30 Sunt celebru, scoate-mă de aici! 12
  • 23:30 Ştirile Pro TV
    Echipa de jurnalişti de la "Ştirile PRO TV" aduce în fiecare zi, în principalele jurnale, cele mai importante subiecte ale zilei, abordate cu mult profesionalism....
  • 00:00 Poliţaiul din Belleville 12
  • 02:15 Lecţii de viaţă AP
    "Lecţii de viaţă" este o producţie de tip ficţiune, bazată pe situaţii şi întâmplări reale, din viaţa cotidiană a familiilor. Sunt prezentate diverse situaţii inspirate...
  • 03:00 Vorbeşte lumea AP
    "Vorbeşte lumea" a pregătit subiecte interesante, pe care prezentatorul emisiunii, Cove, le va dezbate în direct, de luni până vineri. În ajutorul lui Cove, în platoul...
  • 05:00 Ce spun românii
    Emisiunea prezentată de Cabral Ibacka este o competiţie amuzantă între două familii, care concurează pentru a câştiga premii substanţiale. Atmosfera din platou este...
  • Vezi tot programul zilei
Antena 1
  • 06:00 Observator
    Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
  • 08:00 'Neatza cu Răzvan şi Dani
    De luni până vineri, de la ora 8, Răzvan şi Dani îți dau Neatza la Antena 1! Alături de Nicolai Tand, Ramona, Florin Ristei și Cătălin Oprișan, ai 4 ore de bună...
  • 12:00 Observator
    Andra Petrescu, Andreea Țopan și Valentin Butnaru fac echipă la pupitrul Observator Antena 1, de la ora 12.00. Programul s-a impus drept lider al segmentului orar...
  • 14:00 Mireasa AP
    Dupã o binemeritatã pauză, în care şi-a dedicat timpul celor doi copii ai familiei, Simona Gherghe revine în forţă pe micile ecrane, într-un proiect cu totul nou...
  • 16:00 Observator
    Olivia Păunescu şi Florin Căruceru prezintă, de luni până vineri, Observator ora 17. Cătălin Oprișan intră în rolul de povestitor din culisele marilor povești de...
  • 17:00 Mireasa AP
    Dupã o binemeritatã pauză, în care şi-a dedicat timpul celor doi copii ai familiei, Simona Gherghe revine în forţă pe micile ecrane, într-un proiect cu totul nou...
  • 18:00 Preţul cel bun
    "Prețul cel bun" ("The Price is Right") este o emisiune de divertisment, de tip concurs, în care participanții concurează pentru a câștiga premii în bani și produse...
  • 19:00 Observator
    Observatorul Antenei 1 este construit ca un jurnal de atitudine, în care subiectele mari, grave, naţionale contează şi nu suferă în competiţia cu soluţia facilă...
  • 20:30 Adela - Ce-i al tău, e şi al meu AP
    Două surori înţeleg iubirea faţă de cealaltă diferit. Adela este în stare să renunţe la tot pentru sora ei. Iar, pentru Andreea, tot ce este al Adelei este şi al...
  • 21:45 Adela - Ce-i al tău, e şi al meu
    Două surori înţeleg iubirea faţă de cealaltă diferit. Adela este în stare să renunţe la tot pentru sora ei. Iar, pentru Andreea, tot ce este al Adelei este şi al...
  • 23:15 Observator
    Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
  • 23:45 Chefi la cuţite AP
    Cea mai iubită emisiune culinară revine cu un sezon "de poveste", ce va dezvălui experienţele, dar şi motivaţiile fiecărui concurent. În spatele farfuriilor misterioase...
  • 03:00 Observator
    Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
  • 04:00 Mireasa
    Dupã o binemeritatã pauză, în care şi-a dedicat timpul celor doi copii ai familiei, Simona Gherghe revine în forţă pe micile ecrane, într-un proiect cu totul nou...
  • 05:00 Preţul cel bun
    "Prețul cel bun" ("The Price is Right") este o emisiune de divertisment, de tip concurs, în care participanții concurează pentru a câștiga premii în bani și produse...
  • Vezi tot programul zilei
Kanal D
  • 05:45 Gulperi AP
    Serialul "Gulperi" spune povestea impresionantă a unei femei care lupta să-şi îndeplinească visurile, într-o societate tradiţionalistă, inflexibilă. Scenariul alert...
  • 09:00 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D le oferă telespectatorilor informațiile de care au nevoie în fiecare dimineață. La pupitul grupajului informativ de la ora 07:00 se va afla Cristina...
  • 10:00 Casa Iubirii AP
    14 concurenţi, 7 fete şi 7 băieți, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i...
  • 12:00 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Echilibrata...
  • 13:00 În căutarea adevărului AP
    Ernest porneşte "În căutarea adevărului", la Kanal D! Îndrăgitul prezentator revine în casele telespectatorilor cu o nouă emisiune, "În căutarea adevărului", un...
  • 15:00 Jocul cuvintelor cu Dan Negru AP
    În fiecare ediţie a emisiunii, 5 concurenţi se află faţă în faţă cu Dan Negru, pentru a-şi testa vocabularul şi spontaneitatea. Înţelegerea sensurilor şi uşurinţa...
  • 16:30 Casa Iubirii AP
    14 concurenţi, 7 fete şi 7 băieți, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i...
  • 19:00 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • 20:00 Aripi frânte AP
    În centrul poveştii se află Zeynep (Melis Tüzüngüç), Emre (Emir Ozden), Cemre (Gizem Günes) şi sora lor mai mică, Aysun (Eliz Nese Çagin), care rămân într-o sărăcie...
  • 22:30 Jocul cuvintelor cu Dan Negru AP
    În fiecare ediţie a emisiunii, 5 concurenţi se află faţă în faţă cu Dan Negru, pentru a-şi testa vocabularul şi spontaneitatea. Înţelegerea sensurilor şi uşurinţa...
  • 00:00 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • 01:00 Casa Iubirii AP
    14 concurenţi, 7 fete şi 7 băieți, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i...
  • 05:15 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • Vezi tot programul zilei
VEZI PROGRAMUL TV