Homepage  / Seriale turceşti

„Aripi frânte”. Rezumat episodul 13

„Aripi frânte”. Rezumat episodul 13
9

de Andra Stana,

„Aripi frânte” este cel mai nou serial din grila postului Kanal D. Premiera „Aripi frânte” (titlul original: Kanatsiz Kuslar) a fost pe 4 iulie. Începând din august, producția va fi difuzată doar două zile pe săptămână, în loc de trei ca până acum: luni și marți, de la ora 20.00. Iată ce se întâmplă, pe scurt, în episodul cu numărul 13 din „Aripi frânte”, serialul cu Deniz Bolisik de la Kanal D.

Serialul „Aripi frânte” este o dramă de familie impresionantă care demonstrează că și în cele mai grele situații de viață, iubirea și speranța ne dau puterea de a trece peste obstacole și bucuria de a trăi.

În centrul poveștii din „Aripi frânte” se află Zeynep (Melis Tüzüngüç), Emre (Emir Ozden), Cemre (Gizem Günes) și sora lor mai mică, Aysun (Eliz Nese Çagin), care rămân într-o sărăcie lucie, după moartea subită a tatălui lor. În primul episod al serialului turcesc am aflat că singurul sprijin al celor patru tineri este chiar mama lor, Nefise (Deniz Bolisik), unica persoană care este dispusă să facă orice pentru bunăstarea și fericirea lor.

Rezumatul ultimului episod (13) din „Aripi frânte”

Episodul 13 din „Aripi frânte” se vede la Kanal D luni, 1 august, de la ora 20.00. Iată ce se întâmplă, pe scurt, în cel de-al treisprezecelea episod al noului serial turcesc de la Kanal D. Nu uitați că serialul „Mă numesc Zuleyha” a fost mutat în grila postului și poate fi urmărit doar de două ori pe săptămână.

În episod 13 din „Aripi frânte”, Văzând că Zeynep și Onur se apropie, lui Nefise nu-i vine să-și creadă ochilor și se duce după fiica ei. Zeynep, pe de altă parte, neștiind nimic, este îndrăgostită de Onur. Tuba profită de absența momentană a lui Nefise pentru a petrece timp cu Muzaffer.

Kaan vede fotografiile lui Cemre pe internet, care se găsesc pe site-uri nepotrivite, iar lucrurile se complică pentru Cemre. În timp ce Küçük Aysun se joacă cu Mert, Muzaffer, care vede că Mert a căzut, crede că Aysun este vinovată și o ia razna de furie.

Confruntarea dintre Emre, care o apără pe Aysun, și Muzaffer, este începutul unor mari evenimente. Emre, fără să știe de planurile insidioase ale lui Behzat, cu dorința de răzbunare, începe să lucreze din nou cu el. Între Onur și Ahmet, care se luptă pentru Zeynep, situația este tensionată.

aripi-frante-episodul-13-1Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 9

„Aripi frânte”, episodul 13 online

În cazul în care nu îl poți urmări din fața televizorului, atunci poți accesa https://www.kanald.ro/live.html de pe telefonul mobil, laptop sau tabletă pentru a vedea episodul online, subtitrat în limba română.

Sursa foto: captură video

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton