Trei echipe s-au înfruntat la cursa pentru ultima șansă
Telespectatorii au urmărit cu emoții cursa pentru ultima șansă din etapa a patra a show-ului. Și de această dată, concurenții au reușit să surprindă publicul cu deciziile și strategiile lor.
În ediția 16, voturile au fost plasate strategic, iar tensiunile nu au întârziat să apară în fața Irinei Fodor, prezentatoarea emisiunii. În etapa anterioară, Anda Adam și Joseph au câștigat imunitatea mică, ceea ce i-a ferit de voturi. De asemenea, Alexandru Ion și Ștefan Floroaica s-au bucurat de protecție, grație primei imunități a etapei.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 6
Încă de dimineață, echipele s-au prezentat la careu pentru a afla cine riscă eliminarea. Anda Adam și soțul ei, Joseph, dar și Alexandru Ion alături de Ștefan Floroaica erau deja în siguranță. „Ultima echipă care a ajuns ieri la mine: Mara și Serghei”, a anunțat Irina Fodor.
Surpriza a fost că Emil Rengle și Alejandro Fernandez au ajuns pe penultimul loc, după ce nu au înțeles rolul bancnotei din ultima probă. A treia echipă trimisă în cursa pentru ultima șansă a fost cea formată din Karmen Simionescu și Olga Barcari. Cele două au primit cele mai multe voturi, ceea ce a stârnit reacții acide.
Probele din cursa pentru ultima șansă au fost solicitante. Echipele au fost nevoite să transporte vase din lut către localnici, apoi au avut parte de o încercare spectaculoasă: prinderea unui șarpe, degustarea cărnii acestuia și prepararea unei băuturi tradiționale vietnameze. Ultima misiune s-a desfășurat într-o piață locală, unde concurenții au trebuit să vândă marfa unui comerciant.
Mara Bănică și Serghei Mizil au fost salvați de la eliminare
Ajunși pe ultimul loc, Mara Bănică și Serghei Mizil s-au aflat în pericol de a părăsi competiția. Emoțiile au fost mari, iar toți concurenții au așteptat verdictul Irinei Fodor privind culoarea insignei.
Spre surprinderea tuturor, ecusonul a fost verde, iar echipa formată din Mara și Serghei a rămas în competiție. „Cred că noi ne dorim mai mult decât Serghei să fie verde!”, a spus Cristina Postu.
„E șocat! Nu l-am văzut niciodată așa de serios! Cred că nu știe ce se întâmplă”, au comentat ceilalți concurenți despre reacția lui Serghei Mizil. Mara Bănică a încercat să-l încurajeze pe partenerul său:
„În cele din urmă rămâne în competiție, că vrem, că nu vrem! Asia Express ne mai ține puțin. Încă mai ai șanse să câștigi Asia Express!”. Anda Adam a ținut să-l felicite: „E de admirat! Rar poți să vezi oameni de vârsta lui care să aibă o astfel de rezistență. Bravo, felicitări! Ești un exemplu!”
Sursă foto: Antena 1
Citește și:
Actorii turci ai momentului