Echipele au primit o nouă provocare din partea Irinei Fodor în ediția 19 a sezonului 8 Asia Express – Drumul Eroilor. Concurenții au pornit pe traseu cu gândul la jocul de amuletă și la imunitatea mică.
de Redactia Tvmania,
Echipele au primit o nouă provocare din partea Irinei Fodor în ediția 19 a sezonului 8 Asia Express – Drumul Eroilor. Concurenții au pornit pe traseu cu gândul la jocul de amuletă și la imunitatea mică.
Cuprins
De această dată, Alexandru Ion și Ștefan Floroaică s-au putut bucura de o binemeritată pauză. După ce au câștigat cel mai important avantaj al etapei a cincea – imunitatea mare – cei doi s-au relaxat la hotel, departe de presiunea și adrenalina cursei.
Pentru restul echipelor, aventura pe Drumul Eroilor a continuat cu o probă plină de provocări. Concurenții au ajuns într-un oraș locuit de numeroși veterani de război, unde au fost nevoiți să ducă la bun sfârșit misiuni neobișnuite.
Una dintre probe le-a testat îndemânarea și spiritul de echipă: participanții au trebuit să prepare un ceai tradițional pentru a onora o familie locală. Inspirându-se din metodele soldaților vietnamezi din timpul războiului, care foloseau vechea „tehnică a gătirii orezului în mers” și își preparau ceaiul chiar în timpul marșului prin junglă, concurenții au transportat apa și frunzele de ceai pe o cobiliță, în timp ce partenerul ținea o torță aprinsă.
La final, vedetele au fost supuse unei noi provocări: au trebuit să recunoască gustul autentic al ceaiului Hoang Tra, descoperit anterior pe Insula Ceaiului.
Competiția pentru jocul de amuletă din ediția 19 i-a adus față în față pe Olga Barcari și Karmen Simionescu, Emil Rengle și Alejandro Fernandez, respectiv Dan Alexa și Gabriel Tamaș. Cele trei echipe au dat tot ce au avut mai bun pentru a obține premiul de 1.000 de euro și coșul cu produse tradiționale.
Proba a fost una de anduranță, în care răbdarea, forța și ambiția au fost esențiale. Obstacolele nu au lipsit, însă vedetele au reușit să ducă misiunea până la capăt.
În final, Emil Rengle și Alejandro Fernandez au reușit să se impună, câștigând jocul de amuletă și, implicit, premiul oferit de Irina Fodor. Reacțiile celorlalți concurenți nu au întârziat să apară.
„A fost un coșmar, a fost foarte greu. Aveam nevoie de aer și de apă!”, a spus Emil Rengle.
„E ok, e destul, suntem mândre de noi! (…) Nu suntem invidioși, dar să ne mai lasă, că au destule”, a adăugat Karmen Simionescu.
„Ne-am descurcat bine, păcat la final!”, a mărturisit Gabriel Tamaș. „Eu am fost de umplutură acolo, mi-au prins bine niște exerciții fizice!”, a completat Olga Barcari.
După probele dificile, o singură echipă s-a putut bucura de victoria mult așteptată. Olga Barcari și Karmen Simionescu au ajuns primele la Irina Fodor și au obținut imunitatea mică.
Cele două concurente au primit, pe lângă o noapte de cazare la hotel, și avantajul major de a fi protejate de eliminare în cursa pentru ultima șansă din etapa a cincea, programată pentru 8 octombrie 2025.
Artistele s-au arătat extrem de fericite după anunțul Irinei Fodor: „Mi-a crescut inimioara! Sunt mândră de noi că nu am murit până acum de ciudă. Îți dai seama că te frustrează puțin. E rândul nostru să ne odihnim șalele”, a spus Olga Barcari. „Mi s-a relaxat tot!”, a adăugat Karmen Simionescu.
La hotel, Alexandru Ion și Ștefan Floroaică s-au bucurat să le reîntâlnească pe cele două câștigătoare, anticipând că li se vor alătura după cursa din acea zi.
Spre finalul zilei, concurenții au fost nevoiți să își găsească singuri cazare. În timp ce unele echipe au avut noroc, altele s-au confruntat cu situații neobișnuite.
Printre acestea s-au numărat Anda Adam și soțul ei, Joseph, care au fost primiți de un localnic cu o singură condiție: să doarmă separat.
„Cred că au chestia asta, când vine cineva în vizită, să nu dormim împreună. Au zis că poartă ghinion.”, au povestit cei doi. Joseph a glumit ulterior pe seama situației, stârnind râsul Andei: „Am dreptul să-mi consum căsnicia”, a spus el, în glumă. „Nu e adevărat! Doamne ferește!”, a replicat artista, amuzată.
În cele din urmă, toate echipele au reușit să își găsească un loc de odihnă, fiind primiți cu ospitalitate de localnicii vietnamezi.
Sursă foto: Antena 1
Citește și: