Avanpremiera sezonului 9 Insula iubirii, la Berăria H
Cel mai comentat show al verii se apropie de momentul premierei. Soarele va arde și mai tare, odată cu clipa în care din Thailanda vor veni poveștile care îi vor face pe toți să stea în fața televizoarelor în serile de luni, marți și miercuri! Sezonul 9 Insula Iubirii începe pe 21 iulie, de la ora 20:30, iar Radu Vâlcan va aduce trăiri autentice, sentimente dure și cuvinte ce vor schimba totul! Însă, înainte de marea premieră, Antena 1 anunță cea mai mare avanpremieră!
Duminică, 20 iulie, cu o zi înainte ca totul să înceapă la Antena 1 și pe AntenaPLAY, la Berăria H, fanii adevărați vor avea ocazia să urmărească primul episod! Gazdele serii vor fi Radu Bucălae și Emi (NT), iar atmosfera va fi întreținută de Răzvan The DJ, unul dintre cei mai iubiți concurenți, din sezonul 7.
Seara nu ar fi completă fără Radu Vâlcan, prezentatorul show-ului fenomen și ispitele care vor atrage priviri și vor capta atenția!
Pe ecranele gigant existente în locație, într-o atmosferă plină de entuziasm și curiozitate, starea de bine este garantată pentru o seară de duminică!
Biletele pot fi achiziționate online, de pe una dintre platformele oficiale: www.yellowtickets.ro sau www.livetickets.ro. Accesul se va face începând cu ora 18:00, iar prețul biletelor variază, fiind disponibile locuri atât la interior, cât și pe terasă.
Fii printre primii care se bucură de imaginile din sezonul 9! Timpul nu mai are răbdare! E vremea ca sentimentele să ajungă la apogeu! Sezonul 9 Insula Iubirii, AVANPREMIERA! Pe 20 iulie, la Berăria H!

VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 6
Radu Vâlcan, despre Insula iubirii 2025
Radu Vâlcan își reia rolul de gazdă, pregătit să ghideze cuplurile printr-un nou test al iubirii – poate cel mai provocator de până acum. Cuplurile sezonului 9 vin cu povești complexe: de la relații aparent solide, dar marcate de traume ascunse, la legături fragile puse la încercare de propriile greșeli.
„În fiecare an, înainte de premiera primului episod, atât prietenii, cât și cei din social media au o singură întrebare pentru mine: când se lansează Insula?! Niciodată nu mi-e ușor să țin acest secret și mă bucur când vine clipa în care le putem dezvălui!
Acum, în sfârșit, putem vorbi despre data lansării sezonului 9 și sunt extrem de încântat. Vă garantez că serile voastre vor deveni, încă o dată, oportunitatea perfectă pentru a vă strânge cu apropiații și a petrece vreme în fața televizoarelor.
Abia aștept să vedeți trăirile puternice ale concurenților și să rezonați, să comentați, dar mai ales să vă implicați, alături de noi în poveștile acestui an, petrecute în Thailanda!”, declară Radu Vâlcan, prezentatorul formatului.
Sursa foto-video: Antena 1, captură de ecran
Vrei să fii mereu la curent cu tot ce mișcă în TV și streaming?
Abonează-te la newsletterul TVMANIA și primește zilnic în inbox cele mai importante articole: știri din televiziune, interviuri exclusive, schimbări în grilele TV, premiere de filme și seriale, dar și noutățile momentului de pe platformele de streaming.
Abonează-te aici: https://shorturl.ringier.ro/newsletter-tvmania
Citește și: