Homepage  / Ultimul număr

Aventurile lui Indy: Episodul IV

Aventurile lui Indy: Episodul IV

de Redactia Tvmania

Dupa 19 ani de pauza, Indiana Jones (Harrison Foord) revine in forta, cu acelasi stil caracteristic care l-a transformat intr-un aventurier celebru.

Filmele de aventura au devenit populare la Hollywood in anii ’30, iar eroii vremii erau Robin Hood si Zorro. In anii ’80 lua nastere filmul (cu F mare) de aventura modern odata cu aparitia peliculei „Indiana Jones si cautatorii arcei pierdute”. Indy – arheologul aventurier aflat pe urmele unor comori de pret – a devenit o sursa sigura de venit, iar urmatoarele doua pelicule au intarit succesul la public si la criticii de specialitate. Filmele au fost pe primul loc in box-office, au castigat Oscarul pentru efecte speciale si au dat nastere la o franciza profitabila: un serial televizat (cu Sean Patrick Flanery), linii de jucarii, jocuri video, aparate de pinball, carti, benzi desenate, parcuri de distractie.
Cu toate acestea, din 1989 povestea lui Indy a luat o pauza de 19 ani, dupa ce regizorul Steven Spielberg si protagonistul Harrison Ford nu au fost de acord cu subiectul ales de producatorul George Lucas pentru urmatorul film. Abia in iunie anul trecut au inceput filmarile la aceasta a patra pelicula, dupa nenumarate rescrieri ale scenariului.

Poveste mult-asteptata
Subiectul peliculei a fost tinut secret (doua persoane chiar au fost implicate in procese legate de dezvaluirea unor detalii ale scenariului), astfel incat fanii lui Indy asteapta cu nerabdare lansarea in cinematografe. Filmul pleaca de la aceeasi ecuatie aducatoare de succes: eroul nostru lupta cu un dusman de temut, in persoana agentului secret rus Irina Spalko (Cate Blancheett), avandu-i alaturi pe fosta lui iubita, Marion Ravenwood (Karen Allen, care a jucat acelasi rol si in primul film din serie), pe un coleg arheolog (Ray Winstone) si un ajutor de nadejde in persoana tanarului Mutt (Shia LaBeouf). Obiectul de pret aflat in centrul disputei este un craniu de cristal furat din Orasul de Aur amazonian si ale carui puteri rusii vor sa le utilizeze in Razboiul Rece (actiunea are loc in 1957).

Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton