Spiritul Looney Tunes trăieşte încă
Spiritul Looney Tunes trăieşte încă
„Peste tufiş” este un film de animaţie foarte distractiv, care reuşeşte să amuze adulţii cu glume bine ţintite şi copiii cu o poveste uşor de urmărit.
Trei ani întregi a muncit echipa de 237 de animatori la această peliculă inspirată dintr-o serie de benzi desenate cu acelaşi nume. Tot acest timp a fost, cu certitudine, bine folosit: „Peste tufiş” este energic, amintind de desenele animate „Looney Tunes”, are câteva momente la care râzi în hohote (de exemplu, descoperirea gardului viu care se întinde la infinit şi botezarea acestuia, ori trimiterile la pelicule celebre, ca „Cetăţeanul Kane” şi „Un tramvai numit dorinţă”), nu ia prea în serios ideea condamnării consumerismului şi are meritul de a nu fi urmat de o parte a doua care să strice toată vraja.
Aventurile au loc într-un petic de pădure, redus considerabil în urma construcţiei în vecinătate a unui complex rezidenţial imens. La venirea primăverii, habitatul este înjumătăţit pentru familia de animale compusă din prudenta broască ţestoasă Verne (voce: Garry Shandling), hiperactiva şi deloc concentrata veveriţă Hammy (voce: Steve Carell), mirositorul sconcs Stella (voce: Wanda Sykes), care a abandonat speranţa că-şi va găsi perechea, cinci porci spinoşi şi doi oposumi. Salvarea lor pare a veni de la şmecherul raton RJ (voce: Bruce Willis), un expert în supravieţiuirea dincolo de gardul viu care delimitează pădurea de casele pline de mâncare ale „primatelor înfricoşătoare”, oamenii. RJ se oferă să-i ajute să strângă provizii pentru iarnă, dar de fapt nu face decât să-şi apere pielea de ursul Vincent (voce: Nick Nolte), al cărui depozit de alimente l-a devastat.
Citeşte articolul integral în revistă