Seria „Exploratori în America” începe la Nat Geo!

Pentru a surprinde imagini rare în format HD, camermanii au străbătul continentul american timp de doi ani şi s-au aflat de mai multe ori în situaţii limită. Ei îşi povestesc aventurile într-un comunicat emis de National Geographic.

Cameramanul Ernie Kovacs despre meduzele din golful Monteray, California, SUA

„Beneficiind de un strop de noroc, am calculat corect momentul când am ales să filmăm o secvenţă despre meduze în golful Monteray. Erau mai multe meduze decât am văzut vreodată. Nu numai numărul lor era impresionant, dar anul acesta înţepăturile lor păreau mai puternice decât am simţit vreodată.

Nu sunt sigur ce a provocat creşterea în intensitate a înţepăturii lor, dar am avut <<şansa>> de a experimenta efectul ei pe propria piele. Coborâsem la aproximativ nouă metri atunci când am observat un strat dens de meduze. Am fost captivat de pulsaţia lor hipnotică şi am rămas jos o vreme ca să le urmăresc.

Am înotat rapid către suprafaţă ca să respir şi am privit în sus exact la timp ca faţa mea să se lovească de o meduză, iar unul dintre tentaculele sale de trei metri lungime să-mi zgârie buza superioară. Am simţit o durere ca şi când un fier de călcat încins ar fi fost pus pe buza mea şi mi-au trebuit aproximativ 30 de minute să mă gândesc că ar trebui să mă întorc la treabă. Cel puţin o săptămână după, buza a fost inflamată şi semăna cu un trabuc gros.”

Cameramanul John Shier despre pumele din Torres Del Paine, Chile

„Am privit înapoi şi am crezut că văd una dintre feline, cea mai mare, urmărindu-ne. O rapidă trecere a lanternei de cap spre zona respectiva a confirmat acest fapt şi i-am spus lui Miguel (asistentul meu cameraman): <> M-am întors şi am ţipat şi chiar am început să merg spre felină… Eram sigur că asta o va convinge să ne lase în pace. Dar, după a scurtă oprire, s-a ghemuit şi mai mult şi a început să vină spre mine cu o viteză mai mare!

Am urlat şi am ripostat, aruncând cu sacul de dormit spre ea… ceea ce a făcut-o să se oprească. Am urmărit-o câţiva paşi, urlând. A funcţionat. Nu cred că ne-ar fi atacat cu adevărat… cred că era doar o puma tânără, curioasă să ştie ce eram noi şi care a început să ne urmărească în momentul în care ne-am întors cu spatele spre ea.

I-am spus lui Miguel că, atâta vreme cât nu ne comportăm ca şi când am fi hrană, felina nu ne va ataca. Nu sunt atât de sigur că m-a crezut. Sunt doar fericit că am privit înapoi şi am văzut-o… ar fi fost o cu totul altă poveste dacă am fi continuat să mergem neştiutori de prezenţa sa!

Cameramanul asistent Hayes Baxley despre muflonii din Parcul Național Jasper, Alberta, Canada

„Drumurile erau încărcate cu zăpadă și, în momentul în care am ajuns noi în micuţul oraş Jasper din inima Munţilor Stâncoşi Canadieni, maşina noastră era cu greu recognoscibilă sub toată gheaţa şi sarea care o acoperiseră.

Mai târziu în acea după-amiază, l-am luat pe ghidul nostru şi ne-am îndreptat către unul din locurile în care am sperat să găsim mufloni canadieni.

Am urmărit berbecii o vreme, afară din vehiculul nostru, apoi ne-am hotărât să ne întoarcem. Mergând înapoi spre maşină, am făcut o cotitură şi am văzut mai multe oi şi miei înconjurându-ne maşina. Când ne-am apropiat, am observat că oile lingeau maşina!

Se învârtiseră în jurul maşinii şi linseseră toată zăpada de pe bara de protecţie şi de pe laterale. Erau atât de hotărâte în activitatea lor încât nu se mişcau pentru ca noi să putem pleca cu maşina.

Când am povestit întâmplarea ghidului nostru, el ne-a explicat că oile sunt dependente de sarea pusă pe drumuri pentru a preveni îngheţarea. Pe tot parcursul călătoriei, găseam mereu oi care lingeau sarea de pe drum sau de pe maşina noastră şi glumeam cum că asta ar fi versiunea Jasper de spălare a maşinii.”

Cameramanul John Benam despre bizonii din Parcul Custer, Dakota de Sud

„Bizonul american este o creatură imensă. Filmatul unor animale mari care ar putea decide să atace pentru că nu te plac face parte din realitatea realizării de documentare despre fauna sălbatică. Până la urmă, şi ele au în aceeaşi măsură dreptul să se afle pe acest petic de păşune la fel ca şi mine. Acesta este locul meu de muncă, astfel că apropierea mea de ele sau permisiunea ca ele să se apropie de mine se poate asemăna cu un moment stânjenitor la birou. Curiozitatea le face să se apropie, dar, la un moment dat, acea distanţă devine un lucru ciudat.

La un moment dat, filmam lucruri extraordinare. Prim-planuri excelente, nasuri mucoase, superbe raze de soare reflectându-se din ochi şi din copite… apoi ridic ochii de pe vizorul camerei şi descopăr acest animal de 450 de kg care stă acum la trei metri distanţă de mine. Din fericire, stăteam sprijinit de un mare SUV şi deja plănuisem unde mă voi refugia (sub maşină) în momentul în care animalul va decide să mă atace.

Stăteam liniştit, analizându-i limbajul corporal. În mod ciudat, el a stat acolo MULTĂ vreme. Inspir adânc şi teama mea se transformă într-o mare bucurie când realizez cât de norocos sunt. Eu şi bestia masivă din faţa mea facem cunoştinţă… Îmi pare bine să te cunosc… Ce zici de vremea asta?”