Câți bani a primit Serghei Mizil pentru participarea la Asia Express
Dacă săptămâna trecută au scăpat ca prin urechile acului de eliminare — simbolul verde i-a salvat în ultima clipă —, de data aceasta soarta le-a fost mai puțin prietenoasă. Din săculeț a ieșit simbolul roșu, iar asta a însemnat finalul cursei pentru duo-ul Mizil–Bănică.
Chiar dacă a stat doar cinci etape în show, Serghei Mizil nu pleacă deloc cu mâna goală. Potrivit jurnaliștilor de la Cancan, vedeta în vârstă de 72 de ani a știut cum să-și negocieze contractul: 2.500 de euro pentru fiecare săptămână petrecută în Asia Express 2025.

VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 8
Un calcul rapid ne arată că Mizil a câștigat 12.500 de euro doar din contract. Dar aventura i-a mai adus și 1.000 de euro bonus, din cele două amulete câștigate alături de Mara Bănică — fiecare valorând 1.000 de euro, sumă împărțită între cei doi concurenți. Așadar, Serghei Mizil s-a întors din Asia cu 13.500 de euro și o poveste de spus la fiecare terasă.
Există și voci care spun că, de fapt, Serghei ar fi primit 2.000 de euro pentru fiecare etapă, ceea ce ar însemna 10.000 de euro din contract și 1.000 de euro de la amulete – în total 11.000 de euro. Indiferent de varianta corectă, e clar că drumul său în Asia Express a fost unul profitabil.
După eliminare, Serghei a transmis un mesaj plin de recunoștință și voie bună pe Instagram: „Mulțumesc tuturor celor pe care am avut bucuria de a-i numi colegi la Asia Express 2025. Pentru ce-am trăit împreună, mulțumesc echipei impresionante de producție care a avut grijă de noi. Și mulțumesc Asia Express pentru o experiență fără egal. Să fie veselie!”
În concluzie, chiar dacă Drumul Eroilor s-a încheiat pentru Serghei Mizil și Mara Bănică, cei doi au lăsat în urmă zâmbete și replici memorabile într-o emisiune dominată de adrenalină și tinerețe.
Serghei Mizil, vorbe dure la adresa coechipierei sale, Mara Bănică
Între Anda Adam și Mara Bănică a izbucnit, imediat după încheierea filmărilor pentru „Asia Express”, un scandal puternic. Cele două și-au adresat replici acide atât prin intermediul presei, cât și pe rețelele sociale. În tot acest context, Serghei Mizil a ales să intervină și, surprinzător pentru mulți, a ținut partea Andei Adam, nu a colegei sale de echipă. Mai mult, acesta recunoaște că regretă profund alegerea de a o lua alături pe „Drumul Eroilor”.
„Scandalul a pornit pentru că într-un fel aveau cam același comportament. Pe Bănică a caracterizat-o perfect Anda. Exact așa este și ce mă oftica… dacă ați putea să vedeți comportamentul ei în afara camerei, uitătura, în ce stare de nervi m-a adus și cum m-a adus. Să vedeți râca, intriga pe care le-a făcut cu absolut toată lumea. Și când apărea în fața camerei era o schimbare de 180 de grade. Turba, înjura, dar avea un comportament care mă aducea pe mine într-o stare de isterie”, a mărturisit el pe canalul său de YouTube.
Sursă foto: Antena 1
Citește și:
Newsletter zilnic TVMania!
Tot ce merită să știi despre TV, vedete și streaming direct în inboxul tău.