Regizorul Corneliu Porumboiu s-a întors pe platourile de filmare pentru cel mai nou lungmetraj, „Gomera”. Pelicula îi are în distribuție pe Vlad Ivanov, în rol principal, căruia i se alătură Catrinel Menghia (cunoscută internaţional cu numele de Catrinel Marlon), Rodica Lazăr și Sabin Tambrea. Filmările au debutat pe 18 februarie şi se vor încheia la sfârșitul lunii aprilie. Acestea au loc în București și pe insula La Gomera din Spania, fiind prima producție semnată de cunoscutul regizor care va fi turnată și în afara României.