Atât Serghei Mizil, cât și Dan Alexa au participat la competiția difuzată de Antena 1: primul alături de Mara Bănică, iar cel de-al doilea împreună cu Gabi Tamaș.
Serghei Mizil nu îi vede pe Denise Rifai și Dan Alexa căsătoriți
În opinia lui Mizil, Denise Rifai și Dan Alexa formează un cuplu reușit, însă nu crede că relația lor se va concretiza într-o căsătorie.
„Mă bucur mult pentru ei, ce pot să spun, că eu țin la amândoi. Eu zic că se potrivesc, din moment ce sunt împreună, se potrivesc. Eu nu știu dacă s-a aprins flacăra când a fost el în emisiune la ea, dar foarte bine că s-a echilibrat, că și-a găsit o parteneră, din punctul meu de vedere. Nu cred că e prea devreme pentru el, e băiat tânăr, nu trebuia să stea să aștepte. Nu știu dacă o să meargă relația, asta nu poți să știi niciodată, cine poate ști asta? Dar eu mă bucur, din punctul meu de vedere sunt un cuplu foarte frumos”, a declarat Serghei Mizil pentru Cancan.

VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 12
Deși consideră că cei doi sunt compatibili, Mizil nu îi vede căsătoriți. În stilul său caracteristic, a spus direct ce crede despre instituția căsătoriei, chiar dacă el însuși este căsătorit de 36 de ani.
„Nu îi văd căsătoriți, nu cred. Adică, pot să zic ce aș face eu, în situația asta. Prin câte am trecut și eu, și el, nu m-aș mai căsători. Căsătoria e o imbecilitate, un act care te leagă de una sau de unul care te face varză. Există o groază de variante. Te duci la notariat, faci acte, fiecare cu ce vine. Sunt multe variante. Eu nu mai sunt la vârsta la care să zic că mă duc să o iau pe una virgină, să prind buchetul. O imbecilitate”, a adăugat el.
În ciuda opiniilor tranșante despre căsătorie, Mizil are doar cuvinte de laudă pentru Denise Rifai și Dan Alexa, pe care îi descrie ca fiind oameni deștepți și echilibrați.
„Dar oricum, amândoi sunt foarte inteligenți. Poți să discuți orice cu ei. El e un băiat foarte inteligent și cu foarte mult bun simț. Iar ea, la fel, o femeie foarte inteligentă, a făcut o emisiune care a prins foarte bine, are succes”, a spus Serghei Mizil.
Deocamdată, nici Denise Rifai, nici Dan Alexa nu au comentat zvonurile despre relația lor, însă declarațiile lui Serghei Mizil dau de înțeles că între cei doi există o legătură specială. Rămâne de văzut dacă povestea lor se va transforma într-o relație de durată sau dacă este doar o apropiere de moment.
Sursă foto: Instagram – Antena 1 – Kanal D
Citește și:
- Dan Negru, detalii din culisele noului sezon The Floor: „Cred că emoția le pune cele mai mari probleme… luminile, camerele, toată agitația din platou”. Exclusiv
- Cât a costat ținuta purtată de Raluka la filmările pentru Protevelion 2026. Rochia nu a lăsat multe imaginației
- Tori Spelling și Dean McDermott au divorțat oficial după 20 de ani de relație. Ce detalii neplăcute au ieșit la iveală
- Adelaida Zamfira, mesaj emoționant pentru fiica sa: „La mulți ani, copilul meu iubit!” – Amintiri de pe platoul serialului „Iubire ca-n filme”
- Virgil Ianțu, dezvăluiri despre „Câștigă România”: „Ce privilegiu am să stau de vorbă cu oameni inteligenți”
- Andreea Berecleanu, urare emoționantă de ziua soțul ei: „Inima ta bună, mintea sclipitoare, caracterul, toate ne fac să te iubim în fiecare clipă a vieții”
- Prințesa Ingrid Alexandra a Norvegiei rupe tăcerea despre scandalul care zguduie familia regală: „Desigur că este greu”
Newsletter zilnic TVMania!
Tot ce merită să știi despre TV, vedete și streaming direct în inboxul tău.