Charlie Sheen, despre lupta cu alcoolul și drogurile
„Când porți în tine atâta rușine pentru atâtea lucruri… rușinea te sufocă”, mărturisește Sheen în trailer, cu vocea tremurândă. „Am aprins fitilul, iar viața mea s-a transformat în tot ceea ce nu trebuia să fie”, a continuat actorul.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 8
Sheen, pe numele real Carlos Estevez, recunoaște că multe dintre lucrurile pe care urmează să le împărtășească le-a păstrat până acum doar pentru un terapeut. În fața camerelor, Charlie nu s-a ferit să vorbească cu lacrimi în ochi despre dezamăgirea provocată tatălui său, legendarul Martin Sheen: „Nu pot să-mi imaginez să fi fost în pielea lui. Chiar i-am rănit profund pe oamenii pe care îi iubeam”.
Totodată, în documentar apare și Marco, fostul dealer de droguri al actorului, care confirmă fără ezitare: „Când Charlie spunea că vrea cocaină de șapte grame, chiar asta făcea”.
Iar pentru a arăta toate fețele vieții sale, actorul a inclus în documentar și apariția controversatei Heidi Fleiss, fosta „Madam” de la Hollywood, care nu se ferește să-l atace direct: „E un plângăcios. A depus mărturie împotriva mea și am ajuns la închisoare”.
Charlie Sheen a fost concediat din distribuția serialului de succes Doi Bărbați și jumătate, în 2011, după o dispută aprigă cu Chuck Lorre, creatorul show-ului. Plecarea sa a venit în contextul unei lupte publice cu dependențele.
Charlie Sheen nega ar avea o problemă cu drogurile
În 2010, în plină criză personală, Sheen ajunsese să câștige 1,8 milioane de dolari pentru fiecare episod din Two and a Half Men, devenind cel mai bine plătit actor de televiziune din istorie. Cu toate acestea, mișcarea s-a dovedit a fi dezastruoasă. În octombrie 2020, la două luni după ce ieșise de la dezintoxicare, Charlie ar fi distrus complet o cameră de hotel din New York, scrie Daily Mail.
„Cu toții eram, în cel mai sincer mod, îngrijorați pentru el, iar Charlie spunea: Nu vă faceți griji, sunt bine. Cu orice se lupta, începuse să-l sufoce „, a mai povestit regizorul. La un moment dat, actorul încetase să mai apară la platou.
Lovitura de grație a venit când Sheen l-a criticat public, în direct la radio, pe creatorul show-ului, Chuck Lorre, în februarie 2011: „Mi-am petrecut ultimul deceniu încercând cu mult efort și magie să-ți transform cutia de tinichea în aur pur. Și mulțumirea pe care am primit-o este că acest șarlatan a ales să nu-și mai facă treaba, care este să scrie”.
Sursă foto: Hepta – Profimedia
Abonează-te la newsletterul TVMania și primești direct pe email cele mai noi știri și recomandări TV! https://shorturl.ringier.ro/newsletter-tvmania
Citește și:
Actorii turci ai momentului